Stiri Federatia Romana de Baschet - Presa
Municipal Targoviste victorie in EuroCup
MCM Targoviste, campioana Romaniei la baschet feminin, a castigat joi seara, al doilea meci din actuala editie a EuoCup disputat impotriva rusoaicelor de la Dynamo Kursk, cu scorul de 62-56 (15-17,16-13,16-14,15-13).
Meciul a fost foarte strans pe tot parcursul, ambele echipe incercand sa profite de momentele bune de joc, insa fetele antrenate de Catalin Tanase au beneficiat din plin de sprijinul spectatorilor si au reusit sa se desprinda pe final.
Incurajate frenetic de peste 2000 de spectatori, romancele au dominat tactic partida cu rusoaicele si au fortat victoria in ultimele 97 de secunde de joc, dupa ce Troina a descatusat echipa printr-o aruncare de trei puncte intr-un moment in care dinamovistele aveau conducerea.
De la formatia din Targoviste s-au remarcat americanca Nicky Anosike (17 puncte si 9 recuperari) si israelianca Shay Doron (15 puncte si 3 interceptii), in timp ce de la oaspete Donnette Snow a reusit sa-si treaca in cont 11 puncte si 9 recuperari.
MCM Targoviste ocupa locul al treilea in clasamentul grupei H, dupa formatiile AEL Limassol si Dynamo Kursk si in fata formatiei Samsun Basketball din Turcia, formatie pe care o va intalni in urmatorul meci, in deplasare.
