Stiri Federatia Romana de Baschet - Presa
Campionatele Europene Feminin Grecia 2003
Doua premiere istorice au fost stabilite duminica, o data cu incheierea Campionatelor Europene feminine din Grecia. Pentru prima oara dupa destramarea Uniunii Sovietice, nationala Rusiei a cucerit laurii continentali, si tot pentru prima oara Spania s-a calificat la o editie a Jocurilor Olimpice.
Pe tot parcursul celor 10 zile, competitia a stat sub semnul echilibrului, observandu-se o echilibrare a fortelor, dar, din pacate, nivelul intilnirilor n-a fost prea ridicat. Pana la urma, a castigat o echipa care acumulase doua infrangeri inca din faza grupelor, dar care s-a dovedit a fi, totusi, cea mai constanta. Ea s-a numit Rusia si, desi antrenorul Vadim Kapranov s-a jucat de mai multe ori cu focul, utilizandu-le pana la epuizare pe Archipova, Baranova, Skopa si Osipova, si nefolosind-o in finala deloc pe Stepanova, inca un titlu ajunge anul acesta pe mana lui Shabtay Kalmanovich, patronul castigatoarei Euroligii, UMMC Ekaterinburg si deloc zgarcit nici cand e vorba de nationala tarii sale. De altfel, Kalmanovich s-a plimbat mandru dupa finala cu plasa unuia dintre cosurile salii din Patras pe umeri...
Finala Rusia-Cehia, scor 59-53, n-a fost deloc un meci pe care l-am visa sa-l revedem de mai multe ori, lupta din teren punandu-si negativ amprenta asupra calitatii jocului. Cladita pe scheletul formatiei din Brno si antrenata de Jan Bobrovski de la acelasi club, nationala Cehiei a fost surpriza placuta a Europenelor, ajungand pana in finala neinvinsa, dupa evolutii convingatoare soldate cu victorii asupra Frantei, Poloniei sau Serbiei si Muntenegru. Conduse in teren de MVP-ul turneului, Blahuskova, cehoaicele s-au tinut bine si in ultimul act, revenind de la un deficit de 10 puncte gratie catorva reusite de trei puncte, dar finalul a fost la discretia rusoaicelor lui Kapranov, astfel incat ele au fost cele care au deschis sampania si au fumat trabucurile oferite de gazde pe podiumul de premiere.
Pe locul trei s-a situat Spania, poate cea mai simpatica echipa prezenta in Grecia. Victoria cu 87-81 asupra Poloniei din finala mica s-a conturat in ultimul sfert, cand Valdemoro si coechipierele sale au intors rezultatul de la o diferenta de minus 15 puncte, lasand fara replica polonezele din randul carora s-a remarcat din nou cea mai inalta jucatoare din lume, Dydek (213 cm).
De la locul 5 in jos, surprine poate clasarea Belgiei pe 6, precum si contraperformantele campioanei din 2001, Franta (doar locul 5) si Serbiei si Montenegru (locul 8).
Au obtinut calificarea la Jocurile Olimpice din 2004 Grecia (tara organizatoare), Rusia, Cehia si Spania.
