Stiri Federatia Romana de Baschet - Comentariu
Pregatiri de sfarsit de an!
Ultima etapa a Campionatului National de Baschet Editia 2003 - 2004, feminin, a fost marcata de jocuri care au avut un deznodamant asteptat, un plus l-am putea acorda jocului CET Govora - BC ICIM Arad, care a avut o miza deosebita pentru configuratia partii superioare a clasamentului. Fetele au luptat exemplar si au aratat frumusetea jocului de baschet spectatorilor aflati in sala din Rm Valcea.
Jocul restanta asteptat cu nerabdare de catre iubitorii baschetului a fost cel dintre campioana en titre Livas Petrom Targoviste si Sportul Studentesc Omnilogic o veritabila pretendenta la titlu, jocul find unul disputat finalizat cu o victorie la 5 puncte a campioanei. Se pare ca experienta acumulata de echipa campioana in meciurile de cupe europene a avut un cuvant de spus in confruntarea directa.
Clasamentul la acest sfarsit de tur ne arata o spectaculoasa revenire a echipei din Arad fata de anul trecut, ceea ce demonstreaza ca investitia facuta in aceasta echipa a inceput sa dea roade.
Dupa ziua de 27 noiembrie echipele de baschet feminin vor intra intr-o binemeritata vacanta, locul lor in pregatire il vor lua loturile nationale de junioare si senioare care se vor reuni in luna decembrie a acestui an pentru stagii de pregatire.
Etapa a IXa a turului CN masculin Divizia A a avut drept cap de afis jocul CSU Asesoft Ploiesti - West Petrom Arad meci deosebit de disputat, echipa din Arad dand o replica deosebit de puternica echipei Ploiestene.Un alt joc foarte frumos Policarbochim Cluj Napoca - Dinamo Erbasu Bucuresti, joc televizat ca majoratitea jocurilor din Cluj Napoca, a reusit sa aduca la sala Horia Demian un numar de 1500 de spectatori. Jocul a fost castigat de echipa bucuresteana datorita unui plus de experienta si o evolutie constanta fara sincope in acest campionat.
Un alt joc disputat a avut loc la Brasov in care revelatiile campionatului actual, Romradiatoare Brasov si U Petre Andrei Iasi si-au disputat victoria pana la prima repriza de prelungiri.
Datorita reunirii loturilor masculine de seniori si juniori ultima etapa a turului campionatului diviziei A masculin se va juca la data de 17 decembrie 2003.
