Federatia Romana de Baschet
Banca Transilvania - Partener principal FIBA
FIBA EuroBasket 2017
Pagina Facebook a Federatiei Romane de Baschet

Interviul saptamanii

Sambata, 4 iunie 2011

Florin Ermurache: "Urez echipei nationale feminine multa, multa bafta si un car de noroc!"

Autor: Federatia Romana de Baschet

Prezent in Arena de Baschet din Capitala pentru a urmari meciurile din cadrul turneului final de promovare in Divizia A, Florin Ermurache, fostul mare jucator al echipelor Steaua si Dinamo care facea legea sub panourile adverse in anii ’80,  a acordat in exclusivitate pentru site-ul Federatiei Romane de Baschet un scurt interviu in care a vorbit despre proiectul “Conferinta Sectorului 1 – Mihai Nedeff” unde activeaza ca  antrenor al unei echipe de liceeni. Nu in ultimul rand, fostul mare jucator a vorbit despre  perioada petrecuta in echipamentul nationalei Romaniei, despre periplul din Franta si a transmis in final un mesaj de incurajare “tricolorelor” care se lupta in aceste zile in Italia pentru ocuparea unui loc la Eurobasket Women 2011.

 
Florin Ermurache alaturi de Federatia Romana de Baschet in proiectul intitulat “Conferinta Sectorului 1 – Mihai Nedeff”.
Este ceva inedit, ramane de vazut daca va continua acest proiect si daca va da roade.  Cred ca ar trebui mult mai mediatizat! Ca sa poti aduce liceenii in sala, ca sa te poti face cunoscut prin baschet.

Cum vi s-au parut copiii la primele antrenamente?
Eu sunt putin mai critic asa ca o sa dau un raspuns mai dur. Copiii erau total dezorganizati, unii faceau hochei si au venit la baschet, altii rugby si tot asa.  Pe parcurs s-au adunat, s-au anuntat intre ei, iar acum au inceput sa se inchege.

Au potential?
Da, dar nu la un nivel de jucatori legitimati la cluburi. Sunt doi jucatori pe care ai putea sa ii legitimezi, dar au deja 18 ani si stiu mult prea putin pentru a putea juca.

V-am observat la antrenamentele din sala liceului Ion Neculce si erati foarte exigent cu elevii dumneavoastra. Vizati finala?
(Rade!) Nu, nu vizam finala. Vizam castigarea finalei! Asa sunt eu ca antrenor, mai exigent, pentru ca si antrenorii care au fost duri si exigenti cu mine au stiut sa scoata tot ce am putut sa dau mai bun.

Ati avea vreo preferinta in anume sa intalniti in finala un coleg de generatie. Petre Branisteanu,  Marin Braboveanu...
Nu, n-as avea nici o preferinta. Cum iti faci treaba, cum iti asezi echipa in teren, cum ii pregatesti, cum ii mobilizezi, asa ii ai.

Multi dintre pustii inscrisi in competitie au ocazia aceasta fantastica de a lucra cu fostele mari glorii ale baschetului romanesc. Care este reactia lor?

Sunt mult, mult prea mici pentru a ne cunoaste dupa nume.  Cand am fost in sala pentru a face primul antrenament, Sandu Vinereanu i-a adunat si m-a prezentat ca pe un fost jucator al echipei nationale.  S-au uitat si au avut in sinea lor reactia: “da, al doilea antrenor”. Pentru ei  sunt un profesor. Poate parintii lor au auzit de noi, dar ei in nici un caz nu stiu!

Ne-ati “pasat decisiv” pentru urmatoarea intrebare. Povestiti-ne pentru mai tinerii nostri cititori o intamplare din cariera dumneavoastra.

O amintire care mi-a ramas adanc intiparita in memorie este din afara terenului de baschet.  Am fost in Brazilia cu echipa nationala de seniori, eu eram cel mai tanar din echipa si am mers datorita faptului ca domnul Chiraleu m-a selectionat.  Ar fi mult prea mult zis ca m-a convocat! N-am jucat deloc, in schimb cand ne-am intors, pe aeroport  tineam Cupa si mingiile. Era un fel de “pustiule, cara-le!”

Ati evoluat in Franta o scurta perioada. Cum a fost experienta unui campionat atat de puternic?

Am vrut sa joc pentru Romania, m-am dus in Franta si am semnat un contract de jucator profesionist, apoi m-am intors sa joc pentru echipa nationala. Am avut o groaznica accidentare, o ruptura totala de tendon ahilian. M-am intors accidentat in Franta, unde am stat trei luni, apoi a inceput recuperarea care a durat inca sase luni. In conditiile acelea mi-au redus drastic contractul. M-am antrenat cat am putut si am jucat, dar cam asta a fost povestea...

Vorbeati de echipa nationala. In aceasta seara, nationala feminina de senioare debuteaza in Italia la turneul de baraj pentru calificarea la Eurobasket Women 2011. Aveti un mesaj de incurajare pentru fetele pregatite de Stacey Nolan?

Urez echipei nationale feminine multa, multa bafta, un car de noroc si sa fie portdrapelul baschetului romanesc!

O ultima intrebare. Va ganditi in viitorul apropiat  sa reveniti pe parchet ca antrenor de baschet?

Da, sunt tentat. Am vorbit cu Sandu Vinereanu, cu Vali Pogonaru. M-ar tenta, dar as vrea sa iau copiii de la zero si sa le pun mingea in mana.

Va multumim si va dorim multa bafta!


Carte de vizita:


Nume: Florin Ermurache
Data nasterii: 30 aprilie 1960
Palmares: 10 titluri nationale castigate
Peste 400 de selectii in echipa nationala a Romaniei
A fost desemnat de mai multe ori cel mai bun marcator al campionatului
Post pe care a evoluat:  extrema de forta
Echipe la care a activat: Steaua Bucuresti, Dinamo Bucuresti
A jucat de mai multe ori in Cupa Campionilor Europeni
A participat la trei editii ale Turneului Final al Campionatelor Europene
A primit titlul de Maestru Emerit al Sportului
 
 
 

Din categoriile: Interviul saptamanii, Jucatori

DIN ACEEASI CATEGORIE
ULTIMELE STIRI

Vezi toate stirile
CATEGORII STIRI
LOTURI NATIONALE
    • Masculin
    • - Seniori
    • - Juniori
    • Feminin
    • - Senioare
    • - Junioare
CAMPIONATE
Continutul acestui site (text si imagini) este protejat prin Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor.
Hosted by Omnilogic
Termeni si conditii  |  Legal
Preluarea si reproducerea continutului se face numai cu acordul scris al Federatiei Romane de Baschet. www.frbaschet.ro
Copyright 2004-2017, Federatia Romana de Baschet. Toate drepturile rezervate.