Federatia Romana de Baschet
Banca Transilvania - Partener principal
Pagina Facebook a Federatiei Romane de Baschet Facebook Vulturii Facebook Acvilele

Interviul saptamanii

Joi, 27 octombrie 2011

Nicu Toader: "Baschetul romanesc are inca suficiente talente!"

Autor: Federatia Romana de Baschet

Pana mai ieri coleg de vestiar cu jucatorii pe care astazi ii antreneaza, Nicu Toader a preluat din mers fraiele echipei Dinamo si isi propune din start sa formeze un grup, cu care sa duca gruparea alb-rosie in topul formatiilor din Romania. Aflat la inceput de cariera si la doar o saptamana distanta de cand a agatat ghetele in cui, fostul international a acordat in exclusivitate site-ului Federatiei Romane de Baschet un interviu amplu in care a vorbit despre noua profesie, teluri si jucatori, totul intr-o nota extrem de sincera.

Dupa o perioada in care ai fost accidentat, dar ai evoluat pentru Dinamo in Divizia B, ai revenit pe prima scena baschetbalistica si acum ai facut pasul din teren spre banca tehnica.  Nu te-a luat prin surprindere mutarea?
A fost o surpriza, dar marturisesc ca a fost una extrem de placuta! In acest moment sunt antrenor la un club care are in vitrina 22 de campionate si il reprezint in drumul spre urmatoarele editii. Incepe  o noua perioada, cu o echipa foarte tanara, si speram ca in scurt timp sa readucem echipa aceasta in fruntea baschetului romanesc.  Trebuie sa precizez ca promovarea am obtinut-o  gratie acestor jucatori  valorosi, care au caractere frumoase si care sub comanda domnului Vali Pogonaru  au  format o echipa imbatabila in Divizia B.

Cum au reactionat jucatorii cand au aflat ca vei fi noul lor antrenor?

Baietii sunt cu adevarat profesionisti.  Primul antrenament a fost inaintea meciului cu Iasi. Am facut o sesiune de aruncari si am stat de vorba cu ei. Au lucrat cu placere si faptul ca a doua zi am obtinut prima victorie in acest campionat a fost o incantare pentru ei. Recunosc ca si eu am fost foarte fericit ca am debutat ca antrenor cu o victorie.

“Nu am dormit deloc cu o seara inainte”


Ai avut emotii inaintea debutului?

Nu pot sa spun ca au fost emotii... au fost mai mult decat atat! Nu am dormit deloc cu o seara inainte si nici in seara urmatoare. Ganditi-va ca sunt zeci de ani de traditie si de rezultate, sute de mari jucatori care au marcat baschetul romanesc in spatele acestei echipe, iar in momentul actual noi suntem reprezentantii lor! Trebuie sa respectam acest nume...

Crezi ca ti se potriveste noua profesie?

Este o placere sa lucrez cu jucatorii, dar imi este greu sa va raspund acum. Trebuie sa invat sa fiu un antrenor bun si sunt dispus sa muncesc pentru acest lucru, in special pentru ca am o echipa tanara, cu niste caractere deosebite si pentru ca mi s-a dat aceasta sansa.  

Este mai greu pe banca tehnica sau ca jucator pe parchet?

Nu cred ca eu ca jucator am muncit vreodata cat am muncit in saptamana aceasta ca antrenor. Este extrem de greu, fiecare detaliu trebuie pus la punct. Daca vrei sa ai succes, fiecare meci trebuie tratat altfel si trebuie sa te adaptezi foarte repede. Pentru a reusi acest lucru ai nevoie sa iti cunosti foarte bine  adversarul. Este o munca pe care o faci permanent si care iti ia foarte mult timp.

Primul meci a fost impotriva Iasiului, un adversar mai comod. Conteaza norocul in meseria aceasta?

 Nu sunt genul de om care sa creada in noroc cand vine vorba de sport. Nu am fost un jucator talentat si de aceea tot ce am obtinut a fost prin munca. Cred foarte mult in munca si cu o treaba serioasa, facuta corect, nu ai cum sa nu ai rezultate. Daca incerci sa pacalesti baschetul, te va pedepsi!

Bun, norocoul nu este atat de important, dar stiu ca sportivii in general sunt superstiosi. Tu ai vreo superstitie?

Nu sunt o persoana superstitioasa! Cred foarte mult in Dumnezeu, dar sunt convins ca pe El nu il intereseaza daca Dinamo sau alta echipe castiga. Are probleme mult mai importante... Cred intr-o pregatire solida a jucatorilor pe toate planurile: fizica, tactica, mentala etc. Daca nu aduci pe linia de plutire mental un jucator, acesta nu va juca indiferent cat de bun ar fi. Si eu m-am izbit de aceste probleme sau am avut momente cand psihicul meu a fost jos si nu m-am redresat prea usor. De aceea nu vreau sa pierd nici un moment din vedere pregatirea mentala a jucatorilor. Vreau ca elevii mei sa aiba incredere in ei,  libertatea  si placerea de a juca!   

Crezi ca va fi greu sa te impui in fata baietilor si sa le transmiti ideile tale, avand in vedere ca pana mai ieri imparteai vestiarul cu ei?

Nu este greu sa te impui in fata jucatorilor.  Sunt mai multe modalitati prin care o poti face. Un antrenor trebuie sa fie tratat cu respect de catre echipa. Daca jucatorii nu fac asta, ii trimiti acasa.  A doua oara inteleg sigur. Cu multa munca, cu multa disciplina din partea jucatorilor si a staff-ului se poate realiza orice. Baschetul romanesc are inca suficiente talente ca sa urce spre elita baschetului european.

Ai lucrat de-a lungul timpului cu nume grele precum Horatiu Giurgiu, Dan Berceanu, Ioan Constantin, Dragan Petricevic, Mladen Jojic. Te-a marcat vreunul in mod special?

Sunt stiluri diferite! Cred insa ca Mladen Jojic a definitivat cariera mea. Trebuie sa remarc o serie de antrenori de la care am invatat foarte mult incepand cu domnii Tudose Teodorascu si Aurel Pricop, trecand apoi la lotul national unde am lucrat cu domnul Giurgiu Horatiu, un antrenor excelent de juniori,  si cu domnul  Ion Adrian. Domnii Dan Berceanu si Ioan Constantin  au pus o caramida la temelia carierei mele, iar in final, am lucrat cu Mladen Jojic, un antrenor extrem de exigent. Eu nu sunt acest gen. Sunt exigent cu mine, dar cred ca jucatorii au nevoie de motivatie  pentru a-si face treaba. Mladen Jojic  era extrem de dur in relatia cu jucatorii, a obtinut cele mai bune rezultate din istoria recenta si ma bucur ca am facut parte din echipa care a castigat FIBA Europe Cup.

Ai adus vorba de FIBA Europe Cup. Care este cel mai frumos moment al carierei tale?

Cariera oricarui sportiv are anumite momente frumoase. Este dificil sa aleg unul.  Normal, sa castigi o cupa europeana reprezinta foarte mult si ai si o satisfactie imensa. Prima satisfactie pe care am avut-o  in baschet a fost cand am devenit campion national la juniori 1 cu echipa LPS Galati. Apoi, fiecare echipa si fiecare alt rezultat m-a marcat. Imi aduc aminte cu drag inceputurile de la Soced Bucuresti, unde s-a construit o echipa cu jucatori foarte tineri, cu varste intre 16 si 19 ani. In doi ani de zile am ajuns sa disputam o semifinala de campionat national. Amprenta si-au pus-o atunci domnii Dan Berceanu si Ioan Constantin, care au reusit sa  formeze o echipa foarte puternica, din randurile careia faceau parte jucatori precum Virgil Stanescu sau Claudiu Fometescu.
 
 In final,  ce obiective ai legate de noua ta profesie?
Principalul meu obiectiv este ca peste cativa ani sa imi iau un butoi mare cu bere si sa ma asez la televizor sa urmaresc cum un fost jucator de-al meu joaca in Euroliga sau NBA!

 Multumim pentru interviu si iti dorim mult succes in noua cariera!

 
Telefoane de felicitare
“M-a sunat foarte multa lume sa ma felicite. Am primit si sfaturi, fiecare a incercat sa imi usureze munca. Am primit cu bucurie acele telefoane! Intre sportivi ramane in general o prietenie extrem de solida.”

Trei calitati pe care le vede la antrenorul ideal
"Sa fie corect si sa tradeze in mod egal toti jucatorii, indiferent de valoare. In al doilea rand sa inteleaga nevoile jucatorilor si niciodata sa nu se puna inaintea lor. Ei sunt actorii principali. Si in al treilea rand un antrenor trebuie sa fie informat cu ce e nou si cu ce se practica.  Baschetul romanesc nu este jos pentru ca nu avem copii talentati sau pentru ca altii cresc mai frumos. Se intampla asta pentru ca nu muncim corect cu copiii!"

Are dispensa din partea FRB
“Ma bucur ca Federatia promoveaza antrenorii tineri!  De asemenea, cred ca proiectele pe termen lung pe care forul de specialitate le-a initiat, asa cum este si “PerformBaschet”, sunt foarte bune si rezultatele se vor vedea peste zece ani.”

Despre primul meci din deplasare

“Mediasul este o echipa foarte buna, cu jucatori talentati. In opinia mea este cea mai buna echipa din campionatul national, dar mergem acolo sa jucam baschet.”

Despre experienta ca antrenor de juniori
“Dan Dacian mi-a dat o sansa de a lucra cu o grupa de copii. Mi-a placut atat de mult, incat mi-am dorit foarte mult sa devin antrenor. In acel an am inteles cu adevarat ce inseamna baschetul. Am vazut in sali copii foarte buni, pe care sincer ii doresc la echipa.  Unul dintre ei este Vlad Georgescu, un copil deosebit pe care sper sa-l aduc la Dinamo.”

Carte vizita:
Nume: Nicolae Toader
Data nasterii: 21.12.1978, Galati
Inaltime: 2,04 m
Post pe care a evoluat: 4-5
Numarul de pe tricou: 9
Echipe la care a evoluat: Vega Soced, Rompetrol, CSU Ploiesti, Elba Timisoara, Dinamo Bucuresti, echipele nationale ale Romaniei
Palmares:  Doua titluri de campion national, doua cupe ale Romaniei, FIBA Europe Cup  - toate cu CSU Ploiesti.
 
 
 

Din categoriile: Interviul saptamanii, Antrenori

DIN ACEEASI CATEGORIE
ULTIMELE STIRI
CATEGORII STIRI
LOTURI NATIONALE
    • Masculin
    • - Seniori
    • - Juniori
    • Feminin
    • - Senioare
    • - Junioare
CAMPIONATE
Continutul acestui site (text si imagini) este protejat prin Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor.
Hosted by Omnilogic
Termeni si conditii  |  Legal
Preluarea si reproducerea continutului se face numai cu acordul scris al Federatiei Romane de Baschet. www.frbaschet.ro
Copyright 2004-2017, Federatia Romana de Baschet. Toate drepturile rezervate.