Federatia Romana de Baschet
Banca Transilvania - Partener principal
Pagina Facebook a Federatiei Romane de Baschet Facebook Vulturii Facebook Acvilele

Stirea zilei

Miercuri, 4 ianuarie 2012

Horatiu Giurgiu, slefuitorul de talente din Parcul Titanii

Autor: Federatia Romana de Baschet

Horatiu Giurgiu (in foto cu  numarul 10) este un personaj care a intrat deja in legenda baschetului romanesc, alaturi de multe alte nume sonore. Produs al scolii din Tg. Mures, “Bigu”, dupa cum i se adreseaza apropiatii din familia baschetului, a facut primul pas spre performanta la Dinamo Oradea sub bagheta cunoscutului “Tutu” Constantinescu. Calitatile si indemnanarea il propulseaza destul de repede spre Bucuresti. Ofertat prima oara de CCA, Horatiu Giurgiu ramane totusi fidel liniei dinamoviste si alege, dupa o Dinamoviada, sa fie pregatit de regretatul Dan Niculescu la echipa din Sos. Stefan cel Mare. La Dinamo, aduna sapte titluri nationale in disputele directe cu Steaua, intr-o perioada in care “razboiul” celor doua mari rivale se juca an de an cu casa de bilete inchisa! Evident, gratie valorii sale, este cooptat si in Nationala Romaniei, unde nu ii este rusine sa fure meserie de la “veteranii” Nedeff, Niculescu sau Folbert. Rapid, ajunge sa se impuna alaturi de bunul sau amic si coleg de camera, regretatul Horia Demian, dar si de alti mari baschetbalisti. La numai 33 de ani, decide sa atarne ghetele in cui... Numai ca, dragostea fata de baschet nu-l lasa sa paraseasca definitiv sportul care l-a consacrat si intra plin de sperante in familia antrenorilor. Cu un tact pedagogic deosebit, “Bigu” s-a apropiat repede de mai toti copii care jucau pe maidanul din Parcul Titanii. Formeaza Casa Pionierilor 3, unde a crescut o generatie de exceptie, in frunte cu Gherasim Tzachis si Titi Popa, iar terenurile de baschet din Parcul Titanii devin celebre si neincapatoare. Dupa ce aduna mai multe trofee nationale cu CP 3, decide sa se “mute” cu toti sportivii la CSS 4, unde formeaza cu Liviu Calin si Dan Sandulache cateva echipe de exceptie. Astfel, In 40 de ani de antrenorat a reusit sa scoata talente pe banda rulanta, fiind apreciat de toata lumea.

Domnule profesor, povestiti-ne pentru inceput cum ati ajuns sa cochetati cu baschetul acum mai bine de sase decenii.
Invatam la Scoala Generala numarul  1 din Targu Mures si in acea perioada se organiza un campionat de baschet intre scolile generale. Aveam cam 1.87 inaltime, eram cel mai inalt si  m-au selectionat. Mai erau inca doi colegi pasionati de baschet si tot timpul profesoara de chimie, care era o mare iubitoare a acestui sport ne incuraja sa jucam. Nu aveam minge,  aruncam cu una de fotbal sau cu o minge de tenis de camp. Cam asa am inceput.

Ce a urmat?
Apoi s-a format o echipa de baschet si am participat la campionatul national. Primele meciuri le-am jucat in salile de la Liceul Sanitar si de la Liceul Papiu Ilarian. Era foarte frumos, veneau profesori de la alte scoli si antrenori sa ne vada. Am castigat cateva meciuri si  intr-o zi m-a chemat domnul antrenor Szep Elemer de la echipa Vointa Targu Mures. M-a intrebat daca nu vreau sa joc la echipa dumnealui. Nu am mers acolo... Am intrat apoi la liceu si aventura a continuat.  Jucam cu cei din ultimul an, am participat si la cateva meciuri... Atunci au intervenit doi profesori: domnul Kosa de la Dinamo Targu Mures si iarasi Szep Elemer.  Incepusem sa fac parte dintr-o selectionata a orasului Targu Mures si eram privit ca jucator de mare perspectiva. Deja domnul antrenor Octav Dumitriu din Bucuresti ma propusese pentru o tabara de pregatire de 15 zile la Ramnicu Valcea. M-am intalnit acolo cu alti 30 de jucatori si a fost un cantonament foarte util.  Am ramas in continuare la Vointa Targu Mures si am castigat campionatul, dar nu am promovat. Nimeni nu voia sa plec de-acolo, iar eu ma bucuram foarte tare pentru ca eram aproape de casa, de parinti. Pana intr-o zi cand s-a facut un cantonament de pregatire al loturilor de juniori la care am participat ca jucator al Vointei. M-a remarcat domnul Tutu Constantinescu si m-a intrebat daca nu vreau sa merg la Dinamo Oradea. Eram suprins, insa m-a convins si m-am dus la Oradea...

A fost grea despartirea de cei dragi? 
A fost destul de greu. Parintii mi-au dat mana libera sa aleg ce este mai bine pentru mine.  Am primit cazare si masa la Oradea. Initial am stat la un hotel bunicel, apoi intr-o gazda. M-am apucat de pregatire serios, profitam din plin ca acolo erau niste jucatori foarte buni. Eram cel mai tanar din echipa si brusc m-am trezit titular. Nu-mi venea sa cred.  

Ajungem la momentul debutului in Divizia A...
In primul meci am evoluat cu Iasiul si am marcat vreo 14 puncte. Apoi am evoluat impotriva Clujului, iar in a treia etapa intalneam marea echipa a CCA-ului, cu Mihai Nedeff, Folbert, Fodor, Novacec, Mimi Niculescu.  Ma tot incuraja Tutu Constantinescu, insa tot aveam trac.  Adversar direct era Novacec.  Asa usor-usor am inceput sa joc pana in decembrie cand am fost incorporat, la o scoala de sergenti de la Ramnicu Sarat.

Apoi, ce a urmat?
Am revenit la Oradea si m-au selectat in lotul national de tineret unde am imbracat prima oara tricoul nationalei impotriva Azerbaijanului. Imi aduc si acum aminte ca antrenori erau domnii Aurel Predescu si Costel Dinescu. Am marcat 17 puncte in meciul de debut si din momentul acela am inceput sa fiu curtat de domnul Costi Herold. M-a intrebat daca nu as vrea sa fac pasul spre CCA. I-am explicat ca la Oradea ma simt foarte bine, ca m-am acomodat, chiar daca locuiam in conditii vitrege. Ca sa intelegeti mai bine, stateam intr-o camera  cu opt persoane, intr-o cazarma de pompieri. Cand veneam seara, gaseam la bucatarie o oala de mancare pe care trebuia sa o impartim. Nu prea stiam cum...era destul de greu. Trebuie sa precizez ca Federatia m-a ajutat pentru ca evoluam in echipa nationala si imi trimitea luna cate un pachet mare de hrana. Imparteam totul cu colegii mei, in trei zile terminam proviziile. Chiar antrenorul Tutu Constantinescu s-a suparat ca le dadeam si lor mancare.

Nu ati ajuns sa imbracati tricoul celebrei echipe CCA, insa a intrat pe fir Dinamo Bucuresti. Care a  fost situatia?
Pe vremea aceea exista Dinamoviada, la care participau toate echipele ministerelor de interne. Urma sa se organizeze in China, in 1959. Pe scheletul echipei Dinamo Bucuresti am fost chemat si eu (n.n. ca jucator al echipei Dinamo Oradea) si inca un coleg de la  Dinamo Targu Mures.   Antrenor la Dinamo era Dan Niculescu, un om deosebit si un mare tehnician.

Cum a fost in China?
Am fost in sudul Chinei. Era o caldura teribila, iar salile erau arhipline. Vestiarele erau pline de sucuri.  Am evoluat vreo 20 de meciuri in China. A fost pentru prima oara cand am intalnit apararile astea agresive. Am revenit in tara si  m-au transferat la Dinamo.

Ce colegi de echipa aveati?
Florin Dudescu, Pavel Vizner. I-a fost destul de greu domnului Dan Niculescu sa ne lege. Aveam ca obiectiv sa nu retrogradam, dar nu a fost cazul de asa ceva. Faceam o pregatire foarte serioasa cu dumnealui. Aveam cam sapte-opt antrenamente pe saptamana, ieseam si pe terenurile de atletism cu un profesor, mergeam la o sala de forta modesta. Faceam foate multe exercitii de tehnica individuala.  Dupa vreo trei ani a fost cooptat Marian Spiridon, a fost transferat si Mihai Albu de la Universitatea Cluj si atunci ne-am sudat si am castigat primul titlu. Am luat la rand apoi campionatele. Ne bateam cu CCA si apoi cu Steaua.

Ati adus vorba de rivali. Cum era atmosfera la acele meciuri cu orgolii asa de mari?
De obicei jucam in Sala Floreasca. Era arhiplin! Stateau oamenii la coada,  nu gaseau bilete.... Veneau foarte multi actori, multi regizori. Printre  vedetele vremii reamintesc pe Horia Moculescu, Alexandru Arsinel, Victor Rebengiuc.  Era o placer sa joci intr-o asemenea atmosfera. Presedintele clubului Dinamo era domnul Adrian Petrosanu, cel mai mare presedinte din istoria acestui club. Un adevarat domn. Iubea sportul la nebunie si se atasase foarte mult de noi. Venea si ne incuraja mereu. De asemenea,  si fotbalistii Florea Dumitrache, Ion Parcalab,  Cornel Dinu, Mircea Lucescu erau nelipsiti. Era o reciprocitate. Si noi mergeam cu mare placere la stadion cand jucau ei.  La Dinamo eram o mare familie!  Ne simteam extraordinar impreuna! 

Aveati o satisfactie mai mare cand invingeati Steaua?
La cluburile acestea doua mereu trebuia sa castigi locul intai!  Toti ne doream victoria. Am si pierdut, erau echipe echilibrate... Dupa ce castigam mergeam cu echipa la restaurantul MAI, veneau cei din conducere,  ne luam sotiile sau prietenele, era frumos.

Am inteles ca ati avut mare trecere in randul fanelor, multa lume va confunda fizic cu domnul Nedeff...
(Rade copios!) Mihai Nedeff  a fost un model de jucator! Niciodata nu am sa-l uit.  Perfectiune! Am evoluat impreuna in echipa nationala si aveam o combinatie pe partea dreapta, un blocaj cu iesire din blocaj. Misu avea o tehnica deosebita si la un moment dat mi-a zis: “Pustiule, asa imi spunea, ai grija cum prinzi mingea.”
La echipa nationala stateam in camera cu Horia Demian sau cu Dragos Nosievici. Eram cu totii foarte buni prieteni, nu conta deloc ca erau jucatori de la CCA, Stiinta Cluj... Imi aduc aminte cu mare drag de Mimi Niculescu, un om extraordinar care ne incuraja pe noi, cei mai tineri. Venea tot timpul si vorbea cu noi, glumea, intretinea atmosfera.

Dintre toti adversarii mari pe care i-ati intalnit care v-a impresionat cel mai tare?
De deprate m-a impresionat Radivoj Korac. Avea 1,94 si juca pivot. Era si stangaci si avea o fenta  celebra pe care am invatat-o de la el. Era teribil! Avea o viteza foarte mare de actiune. Daca avea un adversar inalt il scotea afara cu dubla fenta apoi tasnea... Ori marca ori mergea la linia de fault. Si culmea ca avea o aruncare ca din oala, dar baga tot. L-au vazut foarte multi antrenori si a ajuns in Italia unde a evoluat foarte mult timp. Mare pacat ca a murit intr-un accident de masina. Se intorcea acasa din Italia... Mi-a parut asa de rau. Eram prieteni, doar ne intalneam asa des la Balcaniada.
Din campionatul intern Mihai Nedeff mi-a fost model, Mimi Niculescu iar un mare jucator, Cristian Popescu de la Rapid si nu am cum sa nu-i amintesc pe Mihai Albu si pe Horia Demian de la Cluj.

Vreun mare regret in cariera?
Am participat in Cupele Europene. Am ratat o calificare in primele opt echipe din Cupa Campionilor Europeni si acest lucru nu cred ca il voi uita vreodata. Am eliminat o echipa din Turcia, apoi am jucat cu Zadar si i-am invins la 14 puncte. In meciul retur ne-au batut tot cu 14 puncte, insa cred ca arbitrajul ne-a dezavantajat atunci. Un arbitru italian pe care nu il vom uita niciodata. A fost o faza cu un minut inainte de ultimul fluier, conduceau croatii la 10 puncte si Puiu Albu a scapat pe contraatac, insa arbitrul l-a sanctionat pe Marian Spiridon cu obstructie. In momentul acela Gica Novac s-a enervat si i-a dat un sut in minge de a disparut in noapte... jucam afara. Ne-au sanctionat si cu fault tehnic si s-a incheiat exact la 14 puncte diferenta. A doua zi a trebuit sa jucam din nou, plecand de la scor egal. Am fost invinsi din nou si asta a fost...

Dintre antrenorii cu care ati lucrat in toata cariera cine a fost modelul dumneavoastra?
Dan Niculescu si domnul Tutu Constantinescu. Lucra foarte mult individual cu mine. Mi-a corectat aruncarea. Si domnul Costi Herold la echipa nationala. Nea Dan era foarte sever. Daca la antrenament nu erai cu un sfert de ora inainte, cum apareai la sala iti facea un semn din mana sa pleci acasa.

Dar despre tinerii antrenori romani de-acum, ce parere aveti?
S-a umplut tara de antrenori straini si lucrul acesta nu prea imi place. Ma bucur ca sunt insa si tehnicieni romani care confirma, precum Cristian Achim, Tudor Costescu si Marcel Tenter. A aparut si Hristu Sapera, care mi-a fost jucator si secund si ma bucur foarte mult pentru el. Il felicit pe Liviu Puicu si pe Petre Branisteanu pentru ca ii dau incredere si asa trebuie. Nu sa tot ii schimbi! Mai este si Nicu Toader la echipa mea de suflet. Cred ca va ajunge antrenor pentru ca este un baiat extraordinar de serios si acest lucru il va ajuta enorm. I-am spus ca s-a trezit antrenor cam repede si ca nu trebuie sa si-o ia in cap. L-am sfatuit sa puna mana sa studieze intens, sa fure meserie.   
 
Revenind la cariera dumneavoastra, cand v-ati pus ghetele in cui?
(Rade) Le-am pus in cui este un fel de a spune, deoarce si astazi mai fac cate “o miuta” cu fostii colegi. Practic, mi-am incheiat cariera de jucator la 33 de ani! M-am dus la Vointa Bucuresti, dar nu  putem face nici un fel de comparatie intre acest club si unul de talia echipelor Dinamo sau Steaua. M-am apucat de antrenorat la Vointa si apoi am ajuns la Casa Pionierilor Sectorului 3. Ma uitam cu jind in Parcul Titanii, unde erau doua terenuri de baschet vai de ele. Mi-a venit ideea sa umblu prin scoli pentru selectie si sa ma apuc sa formez jucatori. Pe-atunci, la Casa Pionierilor se facea mai mult sport de masa, era cu lozinici pro Ceausescu... Eu voiam sa fac performanta. De cum am inceput sa adun pustii din cartier simteam ca ma iubesc copiii si ca vor sa le destainui din tainele baschetului. M-au ajutat si administratorii si usor-usor am inceput treaba. Prima generatie care mi-a trecut prin maini a fost cea de copii nascuti 1965-1966, cu Romulus Margarit si alti copii din zona cartierului Titan. Am inceput sa merg prin Scolile Generale  116, 195, 89, 82. Practic, am “curatat” tot ce se putea din zona.  Luam copiii de clasa a patra si dadeam niste probe la Liceul Industrial nr. 26, actualul  Dante Alighieri. Vara lucram in Parcul Titanii. Era foarte frumos ca era  plin de copii. Era o nebunie sa vezi terenurile arhipline.

V-au trecut prin mana jucatori legendari precum Gherasim Tzachis, Titi Popa...
(nostalgic) Da, foarte multe generatii de jucatori... Lucram cu ei si cate patru cinci ore pe zi. Nu conta cat stateam in sala sau pe terenurile de-afara. De asemenea, nu antrenam grupe mai mari de 12-14 jucatori. Stiam de pe vremea cand eram jucator, ca repetitia este cheia succesului. Ca antrenor, repetam la nesfarsit exercitiile din abecedarul baschetului. Mult mai tarziu am intrat si in tainele tacticii de echipa. Nu inteleg antrenorii de acum care fac pregatire cu 60 de elevi in sala! Fac doua antrenamente pe saptamana si apoi joaca. Nu  inteleg cum este posibil asa ceva?! Nu poti face performanta in acest mod.
Nici pe vremea aceea nu era usor... Nu aveam pozitii de antrenament suficiente, nu aveam mingi destule. Ce sa mai zic sa fie si de dimensiuni mici (rade si arata cu mainile sale uriase  ca mingiile folosite atunci abia de erau cuprinse in palme de prichindeii de 9-10 ani.)  Dar,  daca vrei sa faci ceva, te chinui si tot reusesti!
Dupa patru ani la Casa Pionierilor 3 (echipa cu care am castigat Festivalul National de Minibaschet),  am plecat la Clubul Sportiv Scolar nr. 4,  cu toti baietii si ne-am unit cu generatia lui Viorel Constantin, Alexandru Panaitescu, Mircea Ivanov,  Tibi Rist, Calin Marcu. Am facut o echipa trasnet cu Titi, Tzachis, Pintea... In primul an in finala campionatului de juniori am intalnit Steaua condusa de Titi Moldovan si Nicoale Danetiu. Steaua aducea jucatori din toata tara, avea mare noroc. Il aveau pe Attila Szabo, Mircea Cristescu, Robert Reisenbucher. Erau echipa tare. Cu toate acestea i-am luat tare de la inceput. La un moment dat aveam 20 – 0 si s-a stins lumina. Picase curentul in cartier. In sala publicul a inceput cu glumele... bine ca s-a stins lumina ca luati si suta! Imi aduc aminte ca aveam o generatie fantastica cu 11 din 12 jucatori in lotul national. Puteam sa iesim din sala eu si cu Liviu Calin sa fumam cate o tigara, ca baietii tot jucau. Stiau foarte bine lectia de la antrenament. Au urmat si alte generatii de sportivi deosebiti printre care Silviu Lazar, Cornel Alecu, Uche Iheadindu etc. Imi este greu sa ii enumar pe toti. Sunt foarte multi.

Dintre toti pe care i-ati enumarat, care jucator a fost febletea dumneavoastra?
Gherasim Tzachis, clar. Era talentat si avea o tehnica individuala teribila! Era un model pentru colegi. Era copia autohtona a legendarului Drazen Petrovic.. Inca de mic auzise lumea de el si de artificiile lui. Venea lumea prin sala si ma tot intreba de unde a aparut acest baschetbalist fenomenal. Mi-a placut si Titi Popa ca pivot, dar el s-a pus pe picioare si a progresat fantastic in Statele Unite. 

Nu ati fost niciodata tentat sa faceti pasul spre prima divizie ca antrenor?
 Multa lume m-a intrebat acest lucru. Am avut oferte si de la Dinamo. M-am atasat de copii insa, mai ales ca aveam si generatiile acestea bune. Si va pot spune ca nu imi pare rau deloc. Ma intalnesc cu fosti jucatori de-ai mei si ii vad realizati, maturi. Pe unii nu ii mai recunosc si ii intreb imediat generatia. Si imi aduc aminte totul.

Ajungem in prezent. Ati strans 7 titluri ca jucator, 16 ca antrenor. Acum ce faceti?
Am nepotii acum de care ma ocup. Joaca si tennis si baschet la domnul Florin Dudescu.  Apropo de subiectul acesta.Cei care detin un club privat, ar trebui sa nu lucreze asa la gramada...

Ca antrenor emerit, ce sfat le-ati transmite mai tinerilor dumneavoastra colegi de breasla?
In primul rand sa nu fie diferenta mare de varsta intre jucatori la antrenamente! Nu poti sa il pui pe un elev de clasa a patra sa lucreze cu unul din clasa a sapta. Nu asa se face antrenamentul!

Credeti ca avem sanse de a reveni in elita baschetului european, acolo unde era si generatia dumneavoastra?
Este foarte greu! Actuala echipa a Romaniei este tanara. Imi plac foarte mult Vlad Moldoveanu, Andrei Mandache si Titus Nicoara. Sunt jucatori foarte buni si trebuie incurajati!
Doamna Carmen Tocala face niste lucruri extraordinare pentru loturile nationale. Nu conteaza ca sunt cele de seniori sau cele de juniori. Ii trimite in pregatire si le ofera toate conditiile. Pe vremea noastra nu exista asa ceva...  Profit de aceasta ocazie si o felicit din tot sufletul pentru ce a facut. Nimeni nu a mai reusit atatea lucruri! Este o placere sa vii la sediul Federatiei. Toata lumea admira realizarile acestea! Ar fi pacat ca oferind toate conditiile sa nu apara si rezultatele. Sunt convins ca va fi si la al treilea si la al patrulea mandat ca presedinte! 
In final va felicit ca Arena din Bulevardul Basarabia este arhiplina si lumea vine sa vada baschet!  Nu in cele din urma, tin sa multumesc  public sotiei pentru  ca m-a sustinut pe intreaga mea cariera si a inteles pasiunea mea pentru baschet!

Carte de vizita

Nascut: 14 aprilie 1938
Zodia: Berbec
Copii: un baiat, Calin
Palmares: 7 titluri de campion ca jucator
16 titluri ca antrenor (5 la minibaschet, 3 la juniori III, 3 la juniori II, 5 la juniori I)
A antrenat timp de 15 ani loturile nationale de cadeti si juniori  ale Romaniei, perioada in care a colaborat cu Mihai Bolcu, Liviu Calin, Ion Adrian, Ioan Valerian si Octavian Serban.
 
A adus baschetul in cartierul Titan
“Prin demonstratiile  practice efectuate ca fost sportiv de mare performanta, prof. Giurgiu Horatiu a devenit un model pentru elevii sai. Astfel baza sportiva cu cele trei terenuri de baschet din parcul Titanii au devenit neincapatoare. Asa a inceput sa se joace baschet in cartierul Titan”, noteaza un document al vremii din arhivele FRB.


Gherasim Tzachis despre antrenorul Horatiu Giurgiu:

„Este omul care a aparut in treningul  lui Dinamo, este omul care m-a invatat sa ies cu demnitate din orice situatie, m-a invatat cum sa devin un barbat. Sfaturile dumnealui au fost foarte importante pentru mine si la vremea aceea nu a fost doar un antrenor, ci un mentor!”

Din categoriile: Stirea zilei, Interviul saptamanii, Antrenori

DIN ACEEASI CATEGORIE
ULTIMELE STIRI
CATEGORII STIRI
LOTURI NATIONALE
    • Masculin
    • - Seniori
    • - Juniori
    • Feminin
    • - Senioare
    • - Junioare
CAMPIONATE
Continutul acestui site (text si imagini) este protejat prin Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor.
Hosted by Omnilogic
Termeni si conditii  |  Legal
Preluarea si reproducerea continutului se face numai cu acordul scris al Federatiei Romane de Baschet. www.frbaschet.ro
Copyright 2004-2017, Federatia Romana de Baschet. Toate drepturile rezervate.