Federatia Romana de Baschet
Banca Transilvania - Partener principal FIBA
FIBA EuroBasket 2017
Pagina Facebook a Federatiei Romane de Baschet

Stirea zilei

Joi, 29 martie 2012

Robert Rieblinger: "Baschetul 3X3 iti ofera mai multa liberatate de exprimare!"

Autor: Federatia Romana de Baschet

Robert Rieblinger, directorul departamentului de baschet 3X3 din cadrul FIBA Europe, a fost zilele trecute in vizita in Romania pentru a pune la punct ultimele detalii referitoare la evenimentul baschetbalistic care va fi gazduit de Bucuresti la finalul lunii mai si care va coincide si cu finala Campionatului Universitar de Baschet. Jovial si deschis dialogului, tanarul reprezentant al forului european ne-a dezvaluit cateva detalii despre proiectele  pe care le va implementa in viitor.
 
Bine ati venit in Romania, domnule  Rieblinger!
Bine v-am gasit si ma bucur ca ma aflu aici! Este a patra vizita in Romania si inca imi aduc aminte si acum cand am pasit prima oara in tara dumneavoastra.  Au trecut 14 ani de-atunci, eram in scoala... De altfel, am mai fost si acum doi ani si mereu m-am simtit foarte bine. De aceea ma bucur de fiecare data cand trebuie sa vin in tara dumneavoastra. Este foarte frumos, iar oamenii sunt foarte deschisi si prietenosi.  Cred ca lucrurile s-au schimbat foarte mult in ultimii ani si se observa ca aici treburile merg intr-o directie buna, intr-o viteza foarte mare, si nu ma refer aici doar la baschet, unde se constata un real progres.

Cateva cuvinte despre vizita dumneavoastra.
Am venit in Romania pentru a discuta un eveniment FIBA Europe pe care il vom organiza impreuna cu Federatia Romana de Baschet la sfarsitul lunii mai. Este vorba de un eveniment de baschet 3X3 in centrul Bucurestiului.  Trebuie sa discutam toate detaliile si sunt convins ca va iesi extraordinar.

Ne puteti spune mai multe despre acest eveniment?
Va dura patru zile si vor fi pline de jocuri de baschet 3X3. Inaintea evenimentului din centrul Bucurestiului  va avea loc si finala Campionatului Universitar de Baschet 3X3. Apoi vor urma  doua zile de competitie deschisa oricarui iubitor al baschetului.

Fenomenul 3X3 a luat o amploare extrordinara peste tot in lume. O adevarata emulatie creata in jurul lui. Dumneavoastra, ca expert in acest domeniu, ce credeti?
3X3 este urmatorul pas, dupa jocul clasic! O multime de sponsori sunt interesati, la fel si federatiile nationale, iar FIBA EUROPE de doi ani a creat propriul proiect de baschet “3 on 3”.  Vrem sa facem un tur al Europei cu 10-12 turnee majore, iar unul dintre ele sa fie in Bucuresti.

In proiectul FIBA Europe este si Campionatul Universitar?

Universitatiile sunt si ele parte a proiectului 3X3. Avem un program denumit “FIBA Universitas”, prin care vrem sa realizam o retea intre universitatiile din intreaga lume. Sunt o multime de studenti atrasi de baschet si vrem sa realizam o conexiune intre ei.  Totodata,  exista si proiectul pentru baschet “3 on 3”.
 
Din cate stiu ati practicat baschetul de performanta, la fel si sotia dumneavoastra. Care sunt diferentele dintre baschetul clasic si cel 3X3?
In baschetul 3X3 ai mai multa libertate de exprimare, esti mai creativ si te mai si distrezi. Am practicat baschetul la nivel de performanta, dar am jucat si baschet 3X3. Asa am crescut. Multi au inceput in acest mod sa joace baschet. Practic, copiii si tinerii prefera sa se intalneasca in cartier pe terenul de baschet. Inseamna miscare, dar si recreere. Prin acest mod, iti imbunatatesti si cunostintele de baza. Pana la urma, fiecare jucator trebuie sa stie sa paseze, sa dribleze si sa arunce la cos. De asemenea, sa se apere, indiferent de pozitia din teren. In plus, te obisnuiesti si cu unele combinatii clasice: “da si du-te”, “blocaj-iesire”.

Daca ar trebui sa dati un sfat jucatorilor de 3X3, ce le-ati spune ?
Sa joace si sa se distreze in acelasi timp! Cred ca este cel mai bun sfat pe care il pot da in aceasta privinta!  Jocul de 3X3 iti dezvolta  viteza de reactie si nu in ultimul rand te ajuta sa te si recreezi.

Va multumim  si va dorim mult succes in continuare!
 
Carte de vizita:

Nume: Robert Rieblinger
Varsta: 32 de ani
Functie: Director departament 3X3 FIBA Europe
Studii: Facultatea de Drept
Cariera: A jucat in a doua si in a treia divizie din Germania si a evoluat pe pozitia de fundas ofensiv.
 
 

Din categoriile: Stirea zilei, Interviul saptamanii, Stiri

DIN ACEEASI CATEGORIE
ULTIMELE STIRI
CATEGORII STIRI
LOTURI NATIONALE
    • Masculin
    • - Seniori
    • - Juniori
    • Feminin
    • - Senioare
    • - Junioare
CAMPIONATE
Continutul acestui site (text si imagini) este protejat prin Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor.
Hosted by Omnilogic
Termeni si conditii  |  Legal
Preluarea si reproducerea continutului se face numai cu acordul scris al Federatiei Romane de Baschet. www.frbaschet.ro
Copyright 2004-2017, Federatia Romana de Baschet. Toate drepturile rezervate.