Federatia Romana de Baschet
Banca Transilvania - Partener principal
Pagina Facebook a Federatiei Romane de Baschet Facebook Vulturii Facebook Acvilele

Stirea zilei

Marti, 23 octombrie 2012

CSM Targoviste intra in focurile EuroLeague Women

Autor: Federatia Romana de Baschet

Campioana en-titre a Romaniei, CSM Targoviste, va debuta maine, pe teren propriu, cu incepere de la ora 18:00, in Grupa B din cea mai importanta competitie intercluburi de pe Batranul Continent, EuroLeague Women, echipa pregatita de Georgios Dikeloulakos si Florin Nini realizand, astfel, o premiera pentru baschetul romanesc. Dupa ce si-au facut “incalzirea” in primele etape din Liga Nationala de Baschet Feminin, castigand toate derby-urile din startul sezonului intern, baschetbalistele din Targoviste se pregatesc de zor sa-si intampine primul adversar, puternica echipa italiana Famila Schio, intr-un joc care va fi transmis in direct de DIGI SPORT si considerat de FIBA-Europe unul din capetele de afis ale rundei inaugurale.
 
“Avem nevoie de sprijinul fanilor pentru a invinge!”
 
Cu un lot intarit considerabil in vara, CSM Targoviste ataca EuroLeague Women cu mare incredere, chiar daca sortii i-au harazit adversare de calibru in Grupa B. “Am aratat tuturor ca Romania merita sa fie alaturi de cele mai mari forte ale Europei, iar CSM Targoviste este indreptatita, urmare a rezultatelor, sa fie prima echipa romaneasca participanta in EuroLeague Women”,  crede cu tarie Gabriel Boriga, primarul municipiului Targoviste, cel care a facut posibil ca “visul sa devina realitate”. De altfel, desi nu pornesc ca favorite in marea competitie continentala, in conditiile in care vor evolua in compania unor nume cu traditie in EuroLeague Women, precum Fenerbahce, Nadezhda sau Famila Schio, jucatoarele echipei din Targoviste sunt increzatoare ca pot realiza o performanta notabila. “Totul conteaza de cum vom incepe. Avem o echipa buna si cred ca putem juca de la egal la egal cu orice echipa din grupa. Ar fi nemaipomenit sa castigam primul joc”, era de parere internationala Gabriela Marginean, cea care s-a transferat in aceasta vara din Franta, de la Arras Pays D'Artois, echipa pe care o va reintalni chiar in jocurile din aceasta grupa a EuroLeague Women. La randul ei, capitanul CSM Targoviste si al nationalei Romaniei, Ancuta Stoenescu, venita si ea in aceasta vara la Targoviste sa intareasca efectivul campioanei, este convinsa ca echipa va avea parte de un debut frumos: “Vrem sa credem ca intreaga tara va fi alaturi de noi, miercuri, la jocul cu Schio. Avem nevoie si de sprijinul fanilor pentru a invinge. Sunt convinsa ca miercuri va fi o atmosfera de vis in Sala Sporturilor din Targoviste!”. Pe aceeasi lungime de unda s-a aratat si coordonatoarea de joc Maja Miljkovic, care s-a transferat in vara de la galonata grupare franceza Tarbes: “Sunt sigura ca prezenta in numar mare a suporterilor nostri ne va asigura suportul si energia de a juca cat mai bine. Schio este o echipa cu experienta in EuroLeague Women, dar putem face o figura frumoasa.”
 
Loturi de calibru la CSM Targoviste si Famila Schio

 
Conform datelor oficiale, CSM Targoviste va ataca jocurile din EuroLeague Women cu un lot in care se regasesc sapte jucatoare din strainatate, dar si sase componente ale nationalei Romaniei: Ivanka Matic (Bosnia), Maja Miljkovic (Serbia), Chioma Nnamaka (Suedia), Natalie Novosel (SUA), Jillian Robbins (SUA), Ksenia Tikhonenko (Kazahstan), Elina Babkina (Letonia), Gabriela Marginean, Ancuta Stoenescu, Florina Diaconu, Florina Pascalau, Claudia Pop, Romina Filip si Andreea Hutanu.
De partea cealalta, echipa italiana vine dupa un succes mare in Peninsula, unde au castigat Supercupa Italiei, dar si dupa un sezon deosebit in plan international, in primavara participand in “EuroLeague Women Final 8” la Istanbul. Conform FIBA-Europe, in lotul italian se regasesc mai multe jucatoare de top, printre care Danielle McCray (SUA), Elodie Godin (Franta), Jenifer Nadalin (Canada), Katy Wambe (Belgia), Jantel Lavender (SUA), Giorgia Sottana (Italia) si Rafaella Masciadri (Italia).
 
Preturi modice pentru bilete
 
Conducerea CSM Targoviste a anuntat ca a pus in vanzare bilete si abonamente pentru jocurile din EuroLeague Women, tichetele de intrare avand preturi cuprinse intre 7 lei si pana la 50 lei (zona VIP). Sala Sporturilor din Targoviste are o capacitate de 2.500 de locuri iar organizatorii sunt convinsi ca tribunele vor fi arhipline la toate cele sase jocuri pe care echipa le va sustine pe teren propriu, pretul biletelor fiind accesibil tuturor categoriilor sociale.
 
Jocuri transmise in direct pe DIGI SPORT
 
In urma tragerii la sorti oficializate de FIBA-Europe, CSM Targoviste a fost distribuita in Grupa B, alaturi de Fenerbahce Istanbul (TUR), Famila Schio (ITA), Good Angels Kosice (SVK), Nadezhda Orenburg (RUS), Uniqua Euroleasing Sopron (HUN) si Arras Pays D'Artois (FRA). Cum atractia fata de aceste partide este uriasa, fiind vorba si de o premiera pentru baschetul romanesc, organizatorii s-au asigurat ca toate jocurile echipei CSM Targoviste sa fie transmise in direct pe DIGI SPORT.
Dupa disputarea jocurilor tur/retur, primele patru clasate din fiecare serie si doua din cele mai bune echipe de pe locurile 5 se califica direct in faza superioara (14 echipe). Dar iata si programul complet al CSM Targoviste in Grupa B din EuroLeague Women, 2012/2013:

24.10.2012 – CSM Targoviste – Famila Schio (ora 18:00)
31.10.2012 – Fenerbahce Istanbul – CSM Targoviste (ora 20:00)
14.11.2012 – CSM Targoviste – Nadezhda Orenburg (ora 18:00)
21.11.2012 – UE Sopron – CSM Targoviste (ora 18:00)
28.11.2012 – CSM Targoviste – Arras Pays D’Artois (ora 18:00)
05.12.2012 – GA Kosice – CSM Targoviste (ora 18:00)
13.12.2012 – Famila Schio – CSM Targoviste (ora 20:30)
19.12.2012 – CSM Targoviste – Fenerbahce Istanbul (ora 18:00)
16.01.2013 – Nadezhda Orenburg – CSM Targoviste (ora 19:00)
23.01.2013 – CSM Targoviste – UE Sopron (ora 18:00)
30.01.2013 – Arras Pays D’Artois – CSM Targoviste (ora 20:00)
06.02.2013 – CSM Targoviste – GA Kosice (ora 18:00)
 
 
FOTO (credit Cristian DUDEA) - copyright - http://www.facebook.com/FuriaOrange/photos_stream

Din categoriile: Stirea zilei, Jucatori, Comunicate de presa

DIN ACEEASI CATEGORIE
ULTIMELE STIRI

Vezi toate stirile
CATEGORII STIRI
LOTURI NATIONALE
    • Masculin
    • - Seniori
    • - Juniori
    • Feminin
    • - Senioare
    • - Junioare
CAMPIONATE
Continutul acestui site (text si imagini) este protejat prin Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor.
Hosted by Omnilogic
Termeni si conditii  |  Legal
Preluarea si reproducerea continutului se face numai cu acordul scris al Federatiei Romane de Baschet. www.frbaschet.ro
Copyright 2004-2017, Federatia Romana de Baschet. Toate drepturile rezervate.