Federatia Romana de Baschet
Banca Transilvania - Partener principal FIBA
FIBA EuroBasket 2017
Pagina Facebook a Federatiei Romane de Baschet

Stirea zilei

Miercuri, 14 noiembrie 2012

Internationali romani prin campionatele lumii

Autor: Federatia Romana de Baschet

Tanarul international roman Alexandru Olah pare sa se fi acomodat perfect la noua sa echipa, Northwestern Wildcats University, bifand o evolutie deosebita in debutul presezonului universitar american. Dupa ce in urma cu o saptamana s-a remarcat in amicalul castigat de “Pisicile Salbatice” impotriva Chicago University, cu scorul de 70-46, avand o linie statistica foarte buna, cu 12 puncte, 9 recuperari si 2 pase decisive si un capac, marti seara, Oli a fost din nou pe lista remarcatilor antrenorului Bill Carmody in disputa castigata in fata Texas Southern University, cu scorul de 79-49. Pivotul roman a evoluat 23 de minute in fata unei asistente numeroase care a umplut tribunele Welsh-Ryan Arena si si-a trecut in cont 7 puncte, 7 recuperari, 2 pase decisive si 4 capace, contribuind din plin la succesul echipei sale. Urmatorul joc al Northwestern Wildcats University este programat sa se desfasoare joi seara, impotriva echipei Mississippi Valley State.
 
Tot peste Ocean, dar in competitia similara feminina, tanara Cristina Bigica, care a fost nominalizata in aceasta vara in “Best Five Tournament” la Europenele U20, si-a intrat din nou in rol de ceva timp la echipa Marquette University. Astfel, extrema de forta a nationalei Romaniei a avut o evolutie buna in primul amical al sezonului, castigat in fata Winona State, cu scorul de 66-44, acumuland in 24 de minute o linie statistica buna, cu 6 puncte, 5 pase decisive, 1 recuperare si 1 interceptie. In cea de-a doua disputa amicala cu UW Parkside, castigata de asemenea cu scorul de 88-55, Bigi n-a reusit sa-si treaca numele pe lista marcatoarelor, dar a adunat in 20 de minute de joc 2 recuperari si 1 pasa decisiva. Urmatorul joc este programat in data de 18 noiembrie, impotriva echipei Georgia Tech.
 
Revenind in Europa, ne oprim in Franta, unde evolueaza doi dintre internationalii romani de valoare, Anita Meszaros si Vlad Moldoveanu. Pivotul nationalei feminine a intrat demult in “paine” la Reims BF, echipa care se afla pe locul 6 in Liga secunda a Frantei (LF2), cu cinci victorii in sapte etape. In ultimul joc castigat de Reims pe terenul rivalei Limoges ABC, cu scorul de 74-65, Anita Meszaros a evoluat 26:39 de minute, timp in care a totalizat 10 puncte si 4 recuperari. Urmatoarea partida este programata pentru 17 noiembrie, cand Reims BF va primi pe teren propriu replica echipei S. I. Graffenstaden, clasata pe locul opt.
Tot in Hexagon, dar in prima liga masculina (Pro A), echipa internationalului Vlad Moldoveanu, Le Havre, a cedat pe teren propriu in fata echipei Dijon, cu scorul de 73-77, intr-un joc contand pentru etapa a sasea. Extrema de forta a nationalei Romaniei a evoluat 38 de minute, timp in care a bifat in dreptul sau 10 puncte, 6 recuperari si 1 pasa decisiva. Inaintea etapei a saptea, care programeaza in data de 17 noiembrie disputa dintre Orleans si Le Havre, echipa lui Moldoveanu se afla pe locul 12, cu 2 victorii si 4 infrangeri.
 
Traversand Batranul Continent ajungem in Austria si facem o "halta" in AWBL, la campioana Flying Foxes SVS Post Viena, unde evolueaza cu succes pivotul nationalei Romaniei, Elisabeth Pavel. Dupa sase etape, “Vulpile” marsaluiesc triumfal in prima liga austriaca, cumuland sase victorii din tot atatea posibile, Eli Pavel reusind evolutii deosebite de la meci la meci. In ultimul joc castigat de Flying Foxes SVS Post Viena in fata UBI Graz, cu scorul de 92-40, pivotul roman a fost din nou principalul marcator al echipei campioane, acumuland 23 de puncte. Urmatorul joc va avea loc in data de 18 noiembrie, pe terenul rivalei BC Viena 97.
 
 
FOTO – Alexandru Olah in sala de antrenament a Northwestern Wildcats University

Din categoriile: Stirea zilei, Loturi nationale masculin, Loturi nationale feminin

DIN ACEEASI CATEGORIE
ULTIMELE STIRI
CATEGORII STIRI
LOTURI NATIONALE
    • Masculin
    • - Seniori
    • - Juniori
    • Feminin
    • - Senioare
    • - Junioare
CAMPIONATE
Continutul acestui site (text si imagini) este protejat prin Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor.
Hosted by Omnilogic
Termeni si conditii  |  Legal
Preluarea si reproducerea continutului se face numai cu acordul scris al Federatiei Romane de Baschet. www.frbaschet.ro
Copyright 2004-2017, Federatia Romana de Baschet. Toate drepturile rezervate.