Federatia Romana de Baschet
Banca Transilvania - Partener principal FIBA
FIBA EuroBasket 2017
Pagina Facebook a Federatiei Romane de Baschet

Stirea zilei

Joi, 29 noiembrie 2012

De neoprit in EuroLeague Women!

Autor: Federatia Romana de Baschet

Campioana baschetului feminin autohton, CSM Targoviste, continua sa scrie istorie la prima participare romaneasca in EuroLeague Women, gruparea pregatita de antrenorii Georgios Dikeoulakos si Florin Nini reusind sa castige al treilea joc consecutiv in cadrul Grupei B. Sustinuta de un public admirabil, CSM Targoviste a trecut, joi seara, si de gruparea franceza Arras Pays D’Artois, cu scorul de 72-64 (20-16, 20-14, 19-23, 13-11), si continua cu sanse reale batalia pentru calificarea in faza superioara a celei mai importante competitii intercluburi de pe Batranul Continent.
 
Tripleta de aur
 
CSM Targoviste a devenit un ambasador prolific al sportului romanesc in EuroLeague Women si sunt convins ca vom continua sa scriem istorie in acest sezon”, spunea plin de optimism primarul municipiului Targoviste, Gabriel Boriga, inaintea jocului dintre campioana Romaniei si reprezentanta primei ligi franceze. Iar vorbele sale s-au adverit, miercuri seara, CSM Targoviste reusind sa-si treaca in cont cea de-a treia victorie din EuroLeague Women. Obisnuita, deja, din etapele precedente cu gustul succesului, campioana Romaniei pare sa fi devenit o abonata la victorii in Grupa B, baschetbalistele pregatite de Georgios Dikeoulakos si Florin Nini fiind de neoprit in cursa europeana. De altfel, inca de la primele actiuni din jocul disputat impotriva incomodei grupari franceze Arras Pays D’Artois, gazdele au etalat un joc spectaculos, bazat pe o aparare agresiva si mobila si pe un atac in care a excelat din nou tripleta de aur formata din Marginean, Currie si Bjelica. Dupa un debut oarecum echilibrat, CSM Targoviste a preluat initiativa si a inceput sa se distanteze usor pe tabela, spre satisfactia unui public incendiar, care a umplut tribunele Salii Sporturilor din Targoviste, astfel ca la finele primului sfert gazdele conduceau cu 20-16. Urmatoarele zece minute au avut acelasi istoric, cu internationala Gabriela Marginean din nou in prim plan, diferenta de scor marindu-se o data cu trecerea timpului. La revenirea de la vestiare, oaspetele au avut o tresarire de orgoliu si au ripostat pe tabela, recuperand din diferenta inregistrata la pauza mare (40-30), dar gazdele au gasit puterea sa-si conserve avantajul fragil si au intrat in ultimul sfert la 59-53. Ultima parte a jocului a fost un adevarat regal oferit de recent transferata Monique Currie si de internationala Gabriela Marginean,  extrema de forta a nationalei Romaniei fiind din nou cea mai buna marcatoare a echipei, cele doua sportive de top marcand toate punctele realizate de echipa gazda in ultimele zece minute! Astfel, fluierul final a consemnat o noua victorie in dreptul CSM Targoviste, de aceasta data obtinuta cu scorul de 72-64, iar in urma acestui nou succes campioana Romaniei isi mareste considerabil sansele de accedere in faza superioara. Performanta care in urma cu o luna, in debutul competitiei, parea doar un vis frumos iar acum incepe sa se transforme in realitate!
Conform datelor FIBA-Europe, punctele CSM Targoviste au fost marcate de MARGINEAN (19 puncte, 2x3, 2 recuperari, 1 pasa decisiva, 3 interceptii, 2 capace), CURRIE (17 puncte, 1x3, 7 recuperari, 1 pasa decisiva, 1 interceptie), BJELICA (17 puncte, 2x3, 8 recuperari, 1 pasa decisiva, 2 interceptii), TIKHONENKO (6 punte, 6 recuperari, 3 pase decisive, 1 capac), ROBBINS (6 puncte, 3 recuperari, 1 pasa decisiva, 1 interceptie), MILIJKOVIC (6 puncte, 1x3, 2 recuperari, 2 interceptii), STOENESCU (1 punct, 2 recuperari, 3 interceptii). Au mai evoluat BABKINA (8 pase decisive, 1 interceptie), NNAMAKA (1 recuperare), MATIC (1 recuperare). De la oaspete s-a remarcat BACHVAROVA (22 puncte, 4x3, 5 recuperari, 3 pase decisive, 1 interceptie).
 
Declaratii la cald
 
La conferinta de presa din finalul jocului, antrenorul grec Georgios Dikeoulakos a mentionat: “Sunt foarte mandru de echipa, de staff. Planul pregatit pentru acest joc a fost un real succes, chiar daca accidentarea americancei Robbins ne-a dezorganizat putin. Basmul continua!” La randul sau, antrenorul francez Petit Thibaut a tinut sa precizeze: “Am jucat fara trei sportive, accidentate, impotriva unei echipe care a folosit o strategie corecta pentru a obtine victoria. In plus, au obtinut foarte multe recuperari. Trebuie sa muncim mai mult pentru jocul urmator.” Declarata MVP-ul Campionatului European U20, rusoaica Ksenia Tikhonenko era bucuroasa ca s-a adaptat perfect stilului de joc la CSM Targoviste si a tinut sa declare: “Vreau sa-mi felicit echipa pentru aceasta victorie superba si sa le multumesc fanilor pentru suportul admirabil.” In replica, principala marcatoare a oaspetelor, bulgaroaica Radoslava Bachvarova, a subliniat: “Nu am reusit sa jucam la adevarata noastra valoare si am pierdut. A fost de asemenea foarte dificil pe teren din cauza atmosferei incendiare din tribune.
 
Programul si clasamentul Grupei B
 
In urma rezultatelor inregistrate in etapa de miercuri seara (n.n. – s-au mai jucat Fenerbahce – GA Kosice 93-91 si Nadezhda – UE Sopron 73-69), iata cum arata clasamentul Grupei B:
1. Fenerbahce – 9 puncte (5 jocuri)
2. Famila Schio – 9 puncte (5 jocuri)
3. GA Kosice – 8 puncte (5 jocuri)
4. Nadezhda Orenburg – 8 puncte (5 jocuri)
5. CSM Targoviste – 8 puncte (5 jocuri)
6. UE Sopron – 7 puncte (6 jocuri)
7. Arras Pays D’Artois – 5 puncte (5 jocuri)
Conform FIBA-EUROPE, dupa disputarea jocurilor tur/retur din EuroLeague Women, primele patru clasate din fiecare serie si doua dintre cele mai bune echipe de pe locurile 5 se califica direct in faza superioara (14 echipe). Dar iata si programul urmatoarelor jocuri pe care CSM Targoviste le mai are de sustinut in Grupa B din EuroLeague Women, sezonul 2012/2013:
05.12.2012 – GA Kosice – CSM Targoviste (ora 18:00)
13.12.2012 – Famila Schio – CSM Targoviste (ora 20:30)
19.12.2012 – CSM Targoviste – Fenerbahce Istanbul (ora 18:00)
16.01.2013 – Nadezhda Orenburg – CSM Targoviste (ora 19:00)
23.01.2013 – CSM Targoviste – UE Sopron (ora 18:00)
30.01.2013 – Arras Pays D’Artois – CSM Targoviste (ora 20:00)
06.02.2013 – CSM Targoviste – GA Kosice (ora 18:00)

FOTO - Bucuria victoriei, cu Gabriela Marginean (44) in prim-plan (copyright -
http://www.facebook.com/FuriaOrange)

Din categoriile: Stirea zilei, Jucatori, Comunicate de presa

DIN ACEEASI CATEGORIE
ULTIMELE STIRI
CATEGORII STIRI
LOTURI NATIONALE
    • Masculin
    • - Seniori
    • - Juniori
    • Feminin
    • - Senioare
    • - Junioare
CAMPIONATE
Continutul acestui site (text si imagini) este protejat prin Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor.
Hosted by Omnilogic
Termeni si conditii  |  Legal
Preluarea si reproducerea continutului se face numai cu acordul scris al Federatiei Romane de Baschet. www.frbaschet.ro
Copyright 2004-2017, Federatia Romana de Baschet. Toate drepturile rezervate.