Federatia Romana de Baschet
Banca Transilvania - Partener principal FIBA
FIBA EuroBasket 2017
Pagina Facebook a Federatiei Romane de Baschet

Stirea zilei

Miercuri, 13 februarie 2013

Gaz Metan Medias i-a ciuruit pe turci in EuroChallenge!!

Autor: Federatia Romana de Baschet

Singura reprezentanta a baschetului masculin romanesc care isi continua “aventura” in cupele europene, Gaz Metan Medias, a obtinut, marti seara, o victorie extrem de importanta in optimile de finala ale EuroChallenge, gruparea pregatita de antrenorul Marcel Tenter reusind sa rastoarne toate calculele hartiei si sa invinga puternica si incomada echipa turca Pinar Karsiyaka, cu scorul de 77-69 (21-11, 24-23, 15-18, 17-17), intr-un meci contand pentru etapa a IV-a din Grupa I. Astfel, parafrazand din celebra replica a filmelor regretatului regizor Sergiu Nicolaescu, mediesenii pot spune dupa jocul de marti seara: "Un fleac... I-am ciuruit!!"
 
Succes istoric
 
Inaintea jocului de marti seara, gazduit de Sala Sporturilor din Medias, specialistii de sub panouri nu prea acordau sanse mari echipei Gaz Metan Medias de a trece de valoroasa reprezentanta a Turciei, Pinar Karsiyaka. Mai ales ca turcii veneau in Romania de pe pozitia de lider al Grupei I, in care aveau o linie intacta, cu trei victorii din tot atatea jocuri, iar in prima faza a competitiei reusisera sa ocupe primul loc in Grupa A, cu cinci victorii si un singur esec, in fata gruparii slovene KRKA Nova Mesto. Deloc impresionati de “galoanele” adversarilor si de faima acestora de a fi neinvinsi in Grupa I, baschetbalistii pregatiti excelent de antrenorul Marcel Tenter au fortat nota inca din primele minute ale jocului si s-au instalat rapid la conducere, Mandache, Krstanovic, Shiloh si Lilov punctand necrutator si reusind sa duca scorul la 21-11 dupa primul sfert. A urmat un al doilea sfert ceva mai echilibrat, in care apararile au fost principalele “arme” ale celor doua combatante, cu un mic plus pentru gazde, care si-au mentinut avantajul din primele zece minute si au reusit sa intre la vestiare la scorul de 45-34! De altfel, au fost doua sferturi de vis pentru Gaz Metan Medias, care a reusit printr-o aparare mobila si extrem de exacta sa contracareze foarte bine “gurile de foc” ale reprezentantei Semilunii si sa declanseze o ofensiva greu de stavilit. La reluare, Pinar Kasiyaka forteaza mai mult si declanseaza o cursa nebuna de urmarire, dar gazdele nu cedeaza si intra in ultimul sfert cu un avantaj de opt puncte, 60-52, scor ce anunta un final nerecomandat cardiacilor. Cu internationalul roman Andrei Mandache intr-o zi de exceptie, sprijinit foarte bine de noile achizitii, Lilov si Shiloh, dar si de un trio redutabil sub panouri, format din Mladenovic, Krstanovic si Ivanovic, gazdele reusesc sa-si mentina intact avantajul si in ultimul sfert, astfel ca fluierul final al arbitrilor a consemnat o victorie istorica, scor 77-69, obtinuta impotriva uneia dintre echipele cu un parcurs impecabil in actualul sezon al EuroChallenge.
Conform datelor statistice, punctele victoriei au fost parafate de LILOV (15 puncte, 2x3, 5 recuperari, 1 pasa decisiva, 1 interceptie), MANDACHE (14 puncte, 2x3, 1 recuperare, 7 pase decisive, 3 interceptii), IVANOVIC (12 puncte, 5 recuperari, 3 pase decisive), KRSTANOVIC (11 puncte, 1x3, 2 recuperari), MLADENOVIC (10 puncte, 4 recuperari, 1 pasa decisiva, 1 interceptie), SHILOH (9 puncte, 2x3, 8 recuperari, 2 pase decisive, 2 interceptii), NICOARA (6 puncte, 2 recuperari). Au mai evoluat DUNDJERSKI (2 recuperari, 3 pase decisive, 2 interceptii) si GUTOAIA. De la oaspeti s-au remarcat americanii THOMAS (28 puncte, 1x3, 14 recuperari, 1 pasa decisiva) si DIXON (11 puncte, 2 recuperari, 6 pase decisive), precum si internationalul turc MUTAF (11 puncte, 2x3, 3 recuperari, 1 pasa decisiva).
 
Declaratii la cald
 
La finalul partidei, extrem de fericit pentru victoria uriasa obtinuta de echipa sa, antrenorul Marcel Tenter a subliniat: “Ma bucur ca am reusit sa ne impunem ritmul de joc in primele 20 de minute. Am marcat puncte usoare si am reusit sa inscriem 40 de puncte in prima parte a jocului impotriva unei echipe puternice, cu o aparare foarte buna. Cred ca aceasta a contat foarte mult in economia jocului. In partea a doua am avut intensitate buna si am reusit sa-l aparam de aproape pe Dixon. Acest succes este un eveniment important pentru noi, pentru Medias si, nu in ultimul rand, pentru baschetul romanesc.” La randul sau, antrenorul oaspetilor, turcul Ufuk Sarica, a mentionat: “Doresc sa felicit echipa gazda. Nu am reusit sa ne gasim ritmul; am avut un debut de partida mai slab. Ne-a pregatit sa castigam aceasta partida, dar pe teren nu am reusit sa facem ceea ce trebuie ca sa ne indeplinim obictivul. Ceea ce inseamna ca avem mult de munca pentru a repara problemele pana la urmatorul joc.” Principalul marcator al gazdelor, bulgarul Ivan Lilov, s-a aratat extrem de bucuros si a declarat: “Inca nu gasesc o explicatie pentru acest meci, pentru cum ma simt dupa aceasta superba victorie. Am jucat foarte tare, am ascultat toate indicatiile tactice ale antrenorului nostru si cred ca putem spune ca a fost cel mai bun meci al nostru din actualul sezon!” Concluzionand, americanul Jon Diebler a spus: “A fost un meci foarte dificil pentru noi. Stiam ca echipa din Medias joaca foarte bine acasa si ca aveau un bilant pozitiv pe teren propriu. Gaz Metan a jucat foarte tare in aceasta seara iar noi nu am gasit antidot la asa ceva. Am incercat sa revenim in joc dupa pauza, dar asa cum am mai spus, gazdele au jucat foarte tare.”
 
Programul si clasamentul Grupei I
 
In urma acestui rezultat, coroborat cu victoria obtinuta pe teren propriu de BK Ventspils in fata finlandezilor de la Joensuun Kataja, cu scorul de 75-61, iata cum arata clasamentul Grupei I, cu precizarea ca dupa disputarea ultimelor doua etape primele doua clasate se vor califica in faza superioara:
 
1. Pinar Karsiyaka – 7 puncte
2. BK Ventspils – 6 puncte
3. Gaz Metan Medias – 6 puncte
4. Joensuun Kataja – 5 puncte
 
Conform programului anuntat de FIBA-Europe, Gaz Metan Medias mai are de disputat urmatoarele jocuri:
 
19.02 Joensuun Kataja – Gaz Metan Medias (ora 18:30)
26.02 Gaz Metan Medias – BK Ventspils (ora 18:00, in direct pe DIGI SPORT)

Astfel, tinand cont ca principala contracandidata in lupta pentru calificarea in faza superioara este BK Ventspils, care mai are de disputat doua jocuri in deplasare (n.n. - in Turcia si in Romania), echipa Gaz Metan Medias are o sansa uriasa de a accede in premiera in sferturile de finala ale EuroChallenge, avand nevoie de o victorie in jocul direct din ultima etapa!



FOTO – copyright Denisa Ciobincan & http://silviucristeaphotography.blogspot.ro/

Din categoriile: Stirea zilei, Jucatori, Liga Nationala de Baschet masculin

DIN ACEEASI CATEGORIE
ULTIMELE STIRI
CATEGORII STIRI
LOTURI NATIONALE
    • Masculin
    • - Seniori
    • - Juniori
    • Feminin
    • - Senioare
    • - Junioare
CAMPIONATE
Continutul acestui site (text si imagini) este protejat prin Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor.
Hosted by Omnilogic
Termeni si conditii  |  Legal
Preluarea si reproducerea continutului se face numai cu acordul scris al Federatiei Romane de Baschet. www.frbaschet.ro
Copyright 2004-2017, Federatia Romana de Baschet. Toate drepturile rezervate.