Federatia Romana de Baschet
Banca Transilvania - Partener principal FIBA
FIBA EuroBasket 2017
Pagina Facebook a Federatiei Romane de Baschet

Stirea zilei

Miercuri, 20 noiembrie 2013

CSM Oradea a obtinut o victorie de senzatie in EuroChallenge!

Autor: Federatia Romana de Baschet

Lider la zi in LNBM, CSM Oradea a reusit sa obtina prima victoria din istoria clubului intr-o competitie europeana, baschetbalistii pregatiti de antrenorul Cristian Achim impunandu-se, marti seara, in fieful puternicei grupari turce Royal Hali Gaziantep, cu scorul de 74-69 (16-11, 26-19, 23-15, 9-24).
 
Invinsa in etapa precedenta din LNBM pe teren propriu de campioana CSU Asesoft Ploiesti, echipa pregatita de Cristian Achim a resimtit gustul victoriei, marti seara, in EuroChallenge. Si culmea, in deplasare, chiar pe terenul liderului Grupei B, puternica echipa turca Royal Hali Gaziantep. Un succes urias, primul din istoria clubului intr-o competitie europeana, oradenii reusind, astfel, sa sparga gheata in grupele EuroChallenge si sa spere din nou la o calificare in faza superioara. Dupa un debut nefast, cu doua esecuri in primele doua jocuri oficiale din competitia derulata sub egida FIBA-Europe, CSM Oradea a plecat in Turcia cu gandul ca nu are nimic de pierdut. Fara sa aiba prea mari emotii ca evolueaza pe terenul liderului Grupei B si pregatind excelent jocul de la Gaziantep, oradenii s-au instalat destul de repede la carma jocului si au terminat primul sfert in avantaj: 16-11. Dominatia reprezentantei noastre a continuat si in cel de-al doilea sfert, spre supararea celor peste 2.000 de fani turci care au fost prezenti in tribunele Salii Sporturilor din Gaziantep, astfel ca scorul la pauza era net favorabil oaspetilor: 42-30! La reluare, CSM Oradea reuseste incredibil sa domine sub panouri si sa-si mentina avantajul, in ciuda eforturilor disperate ale turcilor de a reveni in joc, iar finalul sfertului al treilea inregistreaza o diferenta favorabila oaspetilor care rasturna orice previziune a specialistilor: 65-45. Loviti puternic in orgoliul propriu, turcii forteaza nota in ultimele zece minute si declanseaza o cursa nebuna de urmarire, reusind sa se apropie pana la 67-71 in ultimul minut de joc. Numai ca Franklin nu rateaza de la linia de pedeapsa, transformand 4 aruncari libere intr-un minut, iar turcii se vad nevoiti sa paraseasca terenul cu capul plecat, in vreme ce fluierul final produce o explozie de bucurie in tabara oradeana. Scor final 74-69 pentru CSM Oradea, care obtine astfel un succes istoric in EuroChallenge!
Conform datelor statistice, punctele victoriei au fost parafate de DENISON (13 p, 13 rec, 4 pase, 1 int), DILLON (12 p, 4 rec, 2 pase, 2 int), SUBOTIC (12 p, 2 rec, 2 pase, 1 int),  COMAGIC (11 p, 13 rec, 1 int), FRANKLIN (9 p, 2x3, 2 rec, 5 pase), TIBIRNA (6 p, 1 rec), MARKOVIC (5 p, 1x3, 2 rec, 2 pase), NICOARA (4 p, 3 rec, 1 int), POPESCU (2 p, 2 pase). De la gazde s-au remarcat BOROVNJAK (23 p, 4 rec, 1 pasa) si BURELL (17 p, 2 rec, 3 pase, 1 int).
 
Clasamentul si programul Grupei B
 
In urma acestui rezultat, coroborat cu victoria la pas obtinuta de Krasnye Krylia Samara pe terenul echipei Atomeromu Paks, cu scorul de 89-56, iata cum arata clasamentul Grupei B:
 
1. Krasnye Krylia Samara 5 puncte (3 jocuri)
2. Royal Hali Gaziantep 5 puncte (3 jocuri)
3. CSM Oradea 4 puncte (3 jocuri)
4. Atomeromu Paks 4 puncte (3 jocuri)
 
Mai jos va prezentam si programul meciurilor pe care CSM Oradea le va mai juca in aceasta faza:
 
03.12.2013 CSM Oradea – SE Atomeromu (ora 20:30)
10.12.2013 Krasnye Krylia Samara – CSM Oradea (ora 19:30)
17.12.2013 CSM Oradea – Royal Hali Gaziantep (ora 20:30)

 
FOTO - FIBA-Europe

Din categoriile: Stirea zilei, Liga Nationala de Baschet masculin, Jucatori

DIN ACEEASI CATEGORIE
ULTIMELE STIRI
CATEGORII STIRI
LOTURI NATIONALE
    • Masculin
    • - Seniori
    • - Juniori
    • Feminin
    • - Senioare
    • - Junioare
CAMPIONATE
Continutul acestui site (text si imagini) este protejat prin Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor.
Hosted by Omnilogic
Termeni si conditii  |  Legal
Preluarea si reproducerea continutului se face numai cu acordul scris al Federatiei Romane de Baschet. www.frbaschet.ro
Copyright 2004-2017, Federatia Romana de Baschet. Toate drepturile rezervate.