Federatia Romana de Baschet
Banca Transilvania - Partener principal
Pagina Facebook a Federatiei Romane de Baschet Facebook Vulturii Facebook Acvilele

Stirea zilei

Joi, 21 noiembrie 2013

Gaz Metan Medias a pierdut in prelungiri in EuroChallenge

Autor: Federatia Romana de Baschet

Detinatoarea Cupei Romaniei, Gaz Metan Medias, a fost la un pas de o noua mare victorie in cadrul Grupei D a EuroChallenge, echipa pregatita de Marcel Tenter cedand in fata propriilor suporteri, in prelungiri, in fata puternicei grupari ruse Triumph Lybertsy Moscow Region, cu scorul de 81-84 (26-20, 12-24, 17-17, 19-13, 7-10).
 
Sala Sporturilor din Medias s-a dovedit a fi neincapatoare, miercuri seara, la derby-ul Grupei D din cadrul EuroChallenge, suporterii locali venind cu mic, cu mare, sa-si sustina favoritii de la Gaz Metan in confruntarea cu incomoda reprezentanta a Rusiei, Triumph Lybertsy Moscow Region, de doua ori medaliata cu bronz, in 2009 si 2012, in competitia europeana intercluburi. Fiind singurele echipe neinvinse din Grupa D inaintea jocului de miercuri seara, cu doua victorii la activ, din tot atatea jocuri disputate, ambele echipe au demonstrat din plin ca-si merita statutul si au cautat sa dea totul pe teren pentru a obtine victoria. Puternic motivati de public, gazdele au inceput furtunos cu un “run” de 7-0, bazandu-se pe o aparare mobila si exacta si pe o ofensiva in care “veteranul” Dumitrescu a iesit la rampa. Replica rusilor nu a intarziat sa apara si oaspetii au echilibrat jocul in min. 5, scor 10-10, dar mediesenii au continuat sa joace foarte bine in atac si au punctat decisiv in finalul primului sfert, cand s-au si distantat la 26-20. Gazdele continua sa-si domine pe teren adversarul si in startul celui de-al doilea sfert (33-25 in min. 12), insa rusii demonstreaza ca au potential fantastic si echilibreaza din nou disputa, reusind inainte sa intre la vestiare un incredibil “run” de 12-0 (de la 36-32 in min. 15, pana la 36-44 in min. 20), care le-a adus si avantajul la pauza: scor 38-44. La reluare, gazdele cauta din nou solutii sa-si depaseasca adversarul, dar rusii au o experienta mult prea mare ca sa se lase “pacaliti”, astfel ca echilibrul se mentine in cel de-al treilea sfert si se intra in ultima parte a jocului de la scorul de 61-55 in favoarea Triumph Lyubertsy. Ultimele zece minute din timpul regulamentar de joc au fost din nou fantastice pentru gazde, reusind sa revina in joc si sa egaleze prin Shiloh chiar in ultima secunda: de la 57-66 in min. 32 s-a ajuns la 74-74 in min. 40. In prelungiri, americanul Higgins reuseste sa faca diferenta, fiind mult mai pragmatic si mai concentrat, astfel ca oaspetii se impun intr-un final de infarct, cu 84-81, spre dezamagirea reprezentantei noastre, care a fost la un pas de o noua performanta istorica, dar a fost obligata sa paraseasca terenul cu capul plecat din cauza unor ratari de la linia de aruncari libere in momentele critice.
Conform datelor statistice, punctele gazdelor au fost marcate de SHILOH (22 p, 2x3, 11 rec, 2 pase, 2 int, 1 cap), MAROJEVIC (12 p, 5 rec, 4 pase), MANDACHE (10 p, 2x3, 3 rec, 2 pase), BOGAVAC (9 p, 5 rec, 1 pasa), DUMITRU (7 p, 1x3, 5 rec, 1 pasa, 1 int), KEMP (6 p, 2x3, 3 rec, 3 pase, 1 int), TSIARAS (6 p, 2 rec, 1 int, 1 cap), DUMITRESCU (5 p, 1x3, 3 rec, 1 pasa), KOCH (4 p, 3 rec). A mai evoluat SOLOPA. De la invingatori, omul meciului a fost HIGGINS (35 p, 3x3, 6 rec, 2 pase, 1 int, 2 cap).
 
Declaratii la cald
 
Imediat dupa finalul partidei, antrenorul Marcel Tenter a spus: “Am ratat cateva arunacri libere importante in prelungiri si in sfertul al patrulea. Asemenea greseli au costat scump echipa intr-un astfel de joc important. Cred ca a fost diferenta dintre noi iar cel mai important a fost evolutia spectaculoasa a americanului Higgins, care ne-a facut sa schimbam strategia pe care o pregatisem.” Din tabara invingatorilor, antrenorul Vasily Karasev a mentionat: “A fost un joc deosebit de important pentru noi, ne doream sa castigam deoarece cred ca acest joc a fost pentru prima pozitie din grupa. Am inceput mai slab in aparare, Gaz Metan reusind sa marcheze 26 de puncte in primul sfert, si asta nu a fost ceea ce ma asteptam de la echipa mea. Agresivitatea si un dram de noroc in plus a facut diferenta in final.” Internationalul roman Andrei Mandache a declarat: “Am avut ghinion, ca in majoritatea jocurilor din acest sezon. Triumph este o echipa redutabila, care joaca intr-un campionat puternic. Ca de obicei, am avut probleme de concentrare in finalul jocului si am pierdut. Sansele noastre de calificare raman insa intacte in aceasta grupa.” La randul sau, vedeta serii, americanul Courdon Higgins, a apreciat: “Joc dificil, cu un adversar care a marcat foarte bine si care joaca ca o adevarata echipa. Am avut ceva probleme in ultimul sfert, dar am jucat agresiv iar eu am avut libertate pe teren, asa ca mi-am facut jocul meu!
 
Clasamentul si programul Grupei D

 
In urma acestui rezultat, coroborat cu succesul echipei Kormend, care s-a impus pe teren propriu, in prelungiri, in fata BC Kiev, cu scorul de 103-99, iata cum arata clasamentul Grupei D dupa primele trei etape:
1. Triumph Lyubertsy Moscow Region 6 puncte
2. Gaz Metan Medias 5 puncte
3. BC Inkognito Fashion Kormend 4 puncte
4. BC Kiev 3 puncte
 
Dar iata si programul jocurilor pe care Gaz Metan Medias le mai are de disputat in Grupa D:

03.12.2013 Gaz Metan Medias – BC Kiev (ora 20:00)
10.12.2013 Gaz Metan Medias – BC Kormend (ora 20:30)
17.12.2013 BC Triumph Lyubertsy - Gaz Metan Medias (ora 19:30)

 
FOTO – credit Denisa Ciobincan  
 

Din categoriile: Stirea zilei, Liga Nationala de Baschet masculin, Jucatori

DIN ACEEASI CATEGORIE
ULTIMELE STIRI
CATEGORII STIRI
LOTURI NATIONALE
    • Masculin
    • - Seniori
    • - Juniori
    • Feminin
    • - Senioare
    • - Junioare
CAMPIONATE
Continutul acestui site (text si imagini) este protejat prin Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor.
Hosted by Omnilogic
Termeni si conditii  |  Legal
Preluarea si reproducerea continutului se face numai cu acordul scris al Federatiei Romane de Baschet. www.frbaschet.ro
Copyright 2004-2017, Federatia Romana de Baschet. Toate drepturile rezervate.