Federatia Romana de Baschet
Banca Transilvania - Partener principal
Pagina Facebook a Federatiei Romane de Baschet Facebook Vulturii Facebook Acvilele

Stirea zilei

Marti, 14 ianuarie 2014

Gaz Metan Medias a debutat cu stangul in grupele Last 16 EuroChallenge

Autor: Federatia Romana de Baschet

Singura reprezentanta a baschetului masculin romanesc care a acces in Last 16 EuroChallenge, Gaz Metan Medias, a pornit cu stangul in noua campanie europeana din Grupa I, gruparea pregatita de antrenorul Marcel Tenter capotand, marti seara, pe terenul incomodei echipe belgiene PO Antwerp Giants, cu scorul de 79-97 (19-23, 19-26, 13-26, 28-22).
 
Confruntandu-se cu mari probleme medicale in lot, detinatoarea Cupei Romaniei a incercat, marti seara, sa faca fata incomodei grupari belgiene PO Antwerp Giants, dar gazdele s-au dovedit a fi o “nuca” mult prea tare in conditiile date. De altfel, in ciuda dificultatilor pe care le intampina in aceasta perioada, antrenorul Marcel Tenter a tot cautat o formula de echipa care sa joace de la egal la egal cu adversarii din Anwerp, mentinand cu greu pe teren un oarecare echilibru. Numai ca, avand o vasta experienta competitionala si cativa baschetbalisti de valoare in echipa, belgienii au gasit repede solutiile de a penetra defensiva medieseana, astfel ca primul sfert le-a fost in cele din urma favorabil, cu scorul de 23-19. Cu un start furtunos in urmatorul sfert (n.n. – un “run” de 8-0, care a dus scorul la 31-19 in min. 12), belgienii au continuat sa aiba initiativa pe teren, in ciuda opozitiei oscilante a oaspetilor, astfel ca, la pauza, tabela indica un avantaj de noua puncte pentru gazde: scor 49-38. La reluare, “gigantii” au fortat nota pentru a-si asigura un final linistit si au reusit sa se distanteze confortabil pe tabela, in finalul sfertului al treilea consemnandu-se si cea mai mare diferenta, 75-51. Ultimele zece minute au continuat in aceeasi nota, oaspetii acuzand din plin oboseala si “banca scurta”, iar fluierul final al arbitrilor a inregistrat o victorie lejera a gazdelor, cu scorul de 97-79.
Conform datelor oficiale, punctele reprezentantei noastre au fost marcate de BOGAVAC (21 p, 2x3, 8 rec, 1 pasa, 1 cap), MAROJEVIC (20 p, 6 rec, 2 pase, 1 int), SHILOH (15 p, 6 rec, 5 pase, 5 int), KEMP (10 p, 2x3, 3 rec, 4 pase, 3 int), SALOPA (7 p, 1x3, 5 rec), TSIARAS (4 p, 3 rec, 2 pase, 1 int), DUMITRU (2 p). A mai evoluat DUMITRESCU (1 rec). De la invingatori s-a remarcat SIMONS (18 p, 4x3, 2 rec, 2 pase).
 
Declaratii la cald
 
La finalul partidei, antrenorul Marcel Tenter a declarat: “Felicit echipa din Anwerp. Apararea noastra a fost prea slaba iar gazdele au meritat victoria. Oricum, avem problemele noastre cu mai multi sportivi accidentati. Si asta doare!” De partea cealalta, tehnicianul Paul Vervaeck a spus: “Am intrat repede in tonus pentru un start foarte bun. A fost important si ne-a condus la victorie. Am avut de asemenea multe pase decisive, un semn ca jocul colectiv a fost deosebit.” Principalul marcator al oaspetilor, Slavisa Bogavac, a mentionat: “Apararea noastra a fost slaba. Dar, Anwerp Giants a fost prea puternica in aceasta seara. Am avut un lot prea mic de jucatori valizi si asta am resimtit din plin.” La randul sau, Benjamin Simons a concluzionat: “Am avut 26 de pase decisive. Asta spune multe despre jocul colectiv. O victorie meritata, care vine intr-un moment potrivit.
 
Clasamentul si programul din Grupa I
 
In urma acestui rezultat, coroborat cu succesul obtinut de Tartu Rock pe terenul gruparii ruse Krasnye Krylia Samara, cu 75-74, iata cum arata clasamentul Grupei I din Last 16 EuroChallenge:
 
1. PO Antwerp Giants – 2 puncte (1-0)
2. Tartu Rock University – 2 puncte (1-0)
3. Krasnye Krylia Samara – 1 punct (0-1)
4. Gaz Metan Medias – 1 puncte (0-1)
 
Mai jos, va prezentam si programul meciurilor pe care Gaz Metan Medias le mai are de disputat in aceasta faza:
 
21.01.2014
Gaz Metan Medias – Krasnye Krylia (ora 18:00, in direct pe DIGI SPORT)
 
28.01.2014

Tartu Rock – Gaz Metan Medias
 
11.02.2014
Gaz Metan Medias – PO Anwerp Giants
 
18.02.2014
Krasnye Krylia – Gaz Metan Medias
 
25.02.2014
Gaz Metan Medias - Tartu Rock

FOTO - copyright FIBA-Europe

Din categoriile: Stirea zilei, Liga Nationala de Baschet masculin, Jucatori

DIN ACEEASI CATEGORIE
ULTIMELE STIRI
CATEGORII STIRI
LOTURI NATIONALE
    • Masculin
    • - Seniori
    • - Juniori
    • Feminin
    • - Senioare
    • - Junioare
CAMPIONATE
Continutul acestui site (text si imagini) este protejat prin Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor.
Hosted by Omnilogic
Termeni si conditii  |  Legal
Preluarea si reproducerea continutului se face numai cu acordul scris al Federatiei Romane de Baschet. www.frbaschet.ro
Copyright 2004-2017, Federatia Romana de Baschet. Toate drepturile rezervate.