Federatia Romana de Baschet
Banca Transilvania - Partener principal FIBA
FIBA EuroBasket 2017
Pagina Facebook a Federatiei Romane de Baschet

Stirea zilei

Miercuri, 16 aprilie 2014

Magia baschetului la ALL STAR GAME 2014 CLUJ-NAPOCA

Autor: Federatia Romana de Baschet

Cea de-a XIII-a editie a ALL STAR GAME a incins, marti seara, parchetul Salii Sporturilor „Horia Demian” din Cluj Napoca, stelele baschetului romanesc reusind sa incante o asistenta extrem de numeroasa, care timp de mai multe ore a gustat din plin din retetarul organizatoric pregatit de Federatia Romana de Baschet si U-Mobitelco Cluj-Napoca. Desi a contat foarte putin rezultatul final, pentru statistica, sa mentionam ca in finalul celei mai apreciate editii ale spectacolului stelar din LNBM, selectionata Sudului s-a impus cu 135-124.

Cel mai asteptat spectacol baschetbalistic al sezonului a avut o reteta organizatorica de succes, evenimentul derulandu-se, in premiera, pe durata a peste sase ore! Cum era si firesc, n-au lipsit slam-dunk-urile inedite, cosuri de la mare distanta, alley-op-uri sectaculoase, driblinguri fanteziste si nu in ultimul rand pase imprevizibile, pigmentate cu miniconcertul celebrului Smiley si cu momentele unicat asigurate de monstrii sacri Dumitru Farcas si Florin Piersic. A fost un specatcol pe cinste, in care limbajul comun al celor prezenti a fost: BASCHETUL!
In premiera, in cadrul editiei de la Cluj-Napoca a avut loc o disputa care i-a adus pe teren pe cei care asigura viitorul baschetului autohton, Junior All Star A U18 impunandu-se in fata Junior All Star B U18, cu 75-54. De la invingatori, Kuti Nandor, baschetbalist legitimat la U- Mobitelco BT Cluj-Napoca a fost desemnat MVP, cu 16 puncte si 11 pase decisive, in vreme ce finala concursului de aruncari de la trei puncte a fost castigata de Csongor Barabasi, de la BC Mures Tg Mures, iar trofeul intrecerii de slam-dunk i-a revenit tanarului Sebastian Ionescu, de la Viitorul Cluj. A fost ca un fel de incalzire pentru publicul clujean, care dupa ce s-a bucurat de multe ori de incercarile spectaculoase ale componentilor nationalei U18 a Romaniei, s-a delectat mai apoi din plin de miniconcertul sustinut de Smiley. Incinsi de ritmurile melodiilor lui Smiley si pregatiti pentru un spectacol baschetbalistic de calitate, fanii clujeni au aclamat minute bune documentarul care l-a omagiat pe cel care a fost Horia Demian, pentru ca, mai apoi, sa-i cante „La multi ani!” antrenorului formator Horatiu Giurgiu, care a implinit in 14 aprilie frumoasa varsta de 76 de ani. Si daca tot am amintit de o legenda a baschetului, sa mai adugam ca au fost ovationati pe rand legendarii Ocatvian Serban, Voicu Moldovan, Titi Moldovan, Nicu Pirsu, Titus Tarau, Costel Cernat, Vizi Imre, Meti Ruhring, Dan Niculescu, Petre Branisteanu, Mircea Barna, Florentin Ermurache, Sandu Vinereanu si Marius Craciun, dupa care, de peste Ocean, Gheorghe Muresan le-a transmis clujenilor toate gandurile sale bune.
Intr-o atmosfera incandescenta, si-au facut aparitia pe „scena” Salii Sporturilor „Horia Demian” componentii selectionatelor NORD si SUD, iar rapsodul Dumitru Farcas a interpretat la taragot Imnul National. A urmat un moment gustat din plin de „ciocoflenderi”, maestrul Florin Piersic, care a recunoscut ca a cochetat cu baschetul prin liceu, aruncand mingea la angajamentul de start. Nu inainte, insa, de a tine un discurs in stilu-i caractestic... „Sa trecem la baschet”, au spus pe rand prezentatorii Cosmin Petrescu si Traian Racu iar selectionatele NORD si SUD s-au conformat rapid si au inceput sarabanda momentelor de baschet-spectacol, in care rand pe rand, Bureau, Darby, Baciu sau Sparks au „rupt” panourile! Ca si la editiile precedente, n-au lipsit din cadrul spectacolului de „baschet a la Cluj” nici concursul de aruncari de 3 puncte, derulat in premiera dupa regulile NBA si castigat de Devon Austin (CSU Atlassib Sibiu), dar nici mult asteptatul concurs de slam-dunk, in care Josh Sparks a tinut sa contrazica legea gravitatiei, impunandu-se autoritar cu note maxime. Fara sa gresim, putem afirma ca a fost cel mai reusit concurs de slam-dunk din istoria stelara a baschetului romanesc, Sparks, Gutoaia, Bureau si Darby animand la maxim publicul prin reusite de mare efect. Au fost slam-uri peste Virgil Stanescu, peste Smiley care fredona refrenul cunoscutei sale melodii „Cai verzi pe pereti”, dar cea mai spectaculoasa reusita a purtat marca Sparks, cu o pirueta de 360 de grade! Iar slam-urile de efect n-au lipsit nici din disputa stelelor LNBM, fanii gustand din plin din frumusetea si bucuria jocului de baschet. In finalul serii, intr-o ploaie de confetti multicolore, Louis Darby Jr. a fost desemnat MVP ALL STAR GAME 2014 CLUJ-NAPOCA, baschetalistul american de la Energia Rovinari trecandu-si in cont cea mai buna linie statistica de la invingatori – 28 p, 3 rec, 9 pase, 2 int.

Din categoriile: Stirea zilei, Liga Nationala de Baschet masculin, Comunicate de presa

DIN ACEEASI CATEGORIE
ULTIMELE STIRI
CATEGORII STIRI
LOTURI NATIONALE
    • Masculin
    • - Seniori
    • - Juniori
    • Feminin
    • - Senioare
    • - Junioare
CAMPIONATE
Continutul acestui site (text si imagini) este protejat prin Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor.
Hosted by Omnilogic
Termeni si conditii  |  Legal
Preluarea si reproducerea continutului se face numai cu acordul scris al Federatiei Romane de Baschet. www.frbaschet.ro
Copyright 2004-2017, Federatia Romana de Baschet. Toate drepturile rezervate.