Federatia Romana de Baschet
Banca Transilvania - Partener principal
Pagina Facebook a Federatiei Romane de Baschet Facebook Vulturii Facebook Acvilele

Stirea zilei

Sambata, 26 iulie 2014

Romania a fost invinsa de Luxemburg la Europenele U18, masculin

Autor: Federatia Romana de Baschet

Reprezentativa de juniori a Romaniei a inregistrat primul esec la Campionatul European U18, Divizia B, de la Sofia, tricolorii pregatiti de antrenorii Razvan Cenean, George Trif si Sergiu Popa, cedand astazi in fata selectionatei Luxemburg, cu scorul de 53-62 (9-10, 16-23, 13-15, 15-14). Duminica, de la ora 13:45, Romania va intalni reprezentativa Olandei in „Arena Armeec II” din Sofia, in cel de-al treilea joc din cadrul Grupei B.
 
Dupa victoria obtinuta in prelungiri in fata puternicei nationale a Suediei, reprezentativa Romaniei pornea ca favorita in disputa cu selectionata similara a  Luxemburg, dar calculele hartiei au fost, din pacate, contrazise de jocul modest de astazi al tricolorilor. De altfel, avand in fata o echipa extrem de artagoasa, tinerii baschetbalisti romani n-au mai gasit solutii ca sa-si impuna ritmul, astfel ca selectionata luxemburgheza a luat avans in primele cinci minute, scor 6-2, speculand prompt ratarile si greselile echipei noastre. Treziti la realitate de indemnurile staff-ului tehnic, tricolorii revin in forta si preiau conducerea un minut mai tarziu, cu 7-6, dar adversarii continua sa ne ridice mari probleme in ambele faze de joc, astfel ca primul sfert se incheie cu 10-9 in favoarea Luxemburg. Din pacate, nici cel de-al doilea sfert nu aduce schimbari majore in evolutia echipei noastre, iar Luxemburg forteaza nota si reuseste sa ia un avans alarmant: scor 31-13 in min. 16! Cateva modificari in formula din teren aduc Romaniei un spectaculos „run” de 12-0 in finalul sfertului, iar scorul la pauza indica doar 33-25 pentru Luxemburg, diferenta ce parea recuperabila. La reluare, insa, seria ratarilor si greselilor din tabara noastra (n.n. – Romania a avut 25 de mingi pierdute, fata de doar 15 cate au contabilizat adversarii) ajuta Luxemburg sa-si conserve avantajul, astfel ca dupa 30 de minute de joc, tabela indica 48-38 in favoarea oponentilor nostri. Dornici sa revina in joc si sa intoarca rezultatul, baschetbalistii romani declanseaza o cursa de urmarire, iar Barabasi inscrie cu doua minute inainte de final pentru 50-55, aprinzand astfel sperantele pe banca echipei noastre. Cateva secunde mai tarziu, Vujakovic, care a reusit sa-si treaca in cont un double-double, se dovedeste a fi din nou providential pentru echipa lui si reface de unul singur diferenta de zece puncte, astfel ca fluierul final al arbitrilor consemneaza victoria selectionatei Luxemburg, cu scorul de 62-53, spre marea dezamagire a tricolorilor nostri.
Conform datelor statistice oficiale, punctele Romaniei au fost marcate de KUTI (16 p, 1x3, 1 rec, 2 pase, 3 int, 1 cap), CATE (14 p, 11 rec, 6 cap), BROSSER (5 p, 2 rec, 1 pasa, 1 int, 2 cap), BARABASI (4 p, 1 rec), GHEORGHE D. (4 p, 3 rec, 1 pasa), ONEA (3 p, 1x3, 4 rec), GHEORGHE T. (3 p, 3 rec, 2 pase, 1 int), COVRIG (2 p, 3 rec, 1 pasa, 2 cap), NICOLESCU (2 p, 6 rec, 2 pase, 3 int, 1 cap). A mai evoluat UTA (5 rec, 1 cap).
De la invingatori, s-au remarcat Vujakovic (26 p, 4x3, 10 rec, 1 pasa, 2 int, 1 cap) si Kapgen (20 p, 2x3, 7 rec, 2 pase, 2 int).
In urma acestui rezultat, iata cum arata clasamentul Grupei B:
1. Luxemburg – 5 puncte (2 victorii, 1 infrangere)
2. Ungaria – 5 puncte (2 victorii, 1 infrangere)
3. Suedia – 3 puncte (1 victorie, 1 infrangere)
4. Romania – 3 puncte (1 victorie, 1 infrangere)
5. Olanda – 2 puncte (2 infrangeri)
Duminica, de la ora 11:30, Suedia intalneste Luxemburg, intr-un meci extrem de important pentru economia clasamentului, iar de la ora 13:45, Romania primeste replica Olandei, tricolorii fiind obligati sa nu mai faca pasi gresiti pentru a-si pastra intacte sansele de calificare in faza superioara.  

FOTO - Kuti in actiune (credit - Ville Vuorinen)

Din categoriile: Stirea zilei, Loturi nationale masculin, Jucatori

DIN ACEEASI CATEGORIE
ULTIMELE STIRI
CATEGORII STIRI
LOTURI NATIONALE
    • Masculin
    • - Seniori
    • - Juniori
    • Feminin
    • - Senioare
    • - Junioare
CAMPIONATE
Continutul acestui site (text si imagini) este protejat prin Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor.
Hosted by Omnilogic
Termeni si conditii  |  Legal
Preluarea si reproducerea continutului se face numai cu acordul scris al Federatiei Romane de Baschet. www.frbaschet.ro
Copyright 2004-2017, Federatia Romana de Baschet. Toate drepturile rezervate.