Federatia Romana de Baschet
Banca Transilvania - Partener principal FIBA
FIBA EuroBasket 2017
Pagina Facebook a Federatiei Romane de Baschet

Stirea zilei

Miercuri, 3 septembrie 2014

Bucuresti devine in week-end capitala europeana a baschetului 3x3

Autor: Federatia Romana de Baschet

Incepand de aseara, zona statuilor din Piata Universitatii s-a transformat in cartierul general al baschetului de pe Batranul Continent, pe terenurile care sunt amplasate in plin centrul Capitalei urmand sa se deruleze, in perioada 5-7 septembrie, prima editie a Campionatului European de baschet 3x3. Organizat de Federatia Romana de Baschet si Sport Arena, cel mai mare eveniment european de baschet 3x3 derulat sub egida FIBA-Europe va aduna la start in acest an 32 de echipe nationale, printre care si cele ale Romaniei. Astfel, Bucuresti devine pentru acest week-end si capitala baschetului 3x3 din Europa, fanii acestei minunate discipline urmand sa se delecteze cu meciuri extrem de atractive, dar si cu un spectacol de muzica si culoare, pigmentat cu mult asteptatul recital al celor mai valorosi dunkeri.
 
"Gazduirea acestei editii inaugurale a Campionatelor Europene de baschet 3x3, intr-un loc simbolic, cum este Piata Universitatii, reprezinta o oportunitate de promovare importanta pentru sportul romanesc, in general, si pentru fenomenul 3x3, care s-a dezvoltat in ultimii ani. Pe durata celor trei zile, invitam bucurestenii si pe toti romanii sa ia parte la aceasta competitie memorabila, pentru a sprijini cele doua echipe nationale ale Romaniei in lupta lor pentru titlurile europene”, a declarat Horia Paun, presedintele Federatiei Romane de Baschet in cadrul unei intalniri cu reprezentantii mass-media. Prezent la conferinta de presa alaturi de organizatori si de secretarul de stat al MTS, Carmen Tocala, seful departamentului 3x3 din cadrul FIBA-Europe, Robert Rieblinger, a mentionat: "Sunt sigur ca Bucurestiul va fi gazda perfecta pentru acest eveniment european, iar reunirea celor mai valoroase 32 de echipe nationale din Europa ne garanteaza nu numai o competitie stransa, dar si un adevarat spectacol baschetbalistic!” Totodata, directorul Sport Arena Streetball, Radu Petre, a tinut sa remarce: “Sport Arena Streetball a contribuit in ultimele zece sezoane la dezvoltarea baschetului 3x3, atat in Romania, cat si la nivel global, fapt confirmat in repetate randuri atat de FIBA Europe, cat si de FIBA. Speram ca alegerea Bucurestiului pentru a gazdui aceasta competitie a fost influentata si de activitatea noastra din ultima perioada, iar rezultatele obtinute in competitiile internationale se datoreaza si turneelor pe care le organizam anual si care au oferit o competitie puternica pentru componentii celor doua nationale ale Romaniei. Faptul ca Angel Santana si Catalin Vlaicu sunt singurii jucatori din lume care s-au calificat in toate cele trei finale mondiale FIBA 3x3 World Tour organizate pana acum spune multe despre evolutia baschetului 3x3 in Romania!”
Dupa cum am mai anuntat, in competitia feminina europeana, Gabriela Marginean, Anca Sipos, Alina Craciun si Andra Haas, vor juca pentru Romania in cadrul Grupei C, impotriva nationalelor Elvetiei, Ucrainei si Irlandei. In intrecerea similara masculina, Angel Santana, Bogdan Popescu, Catalin Vlaicu si Stefan Vasile vor evolua pentru Romania, de asemenea, in Grupa C, urmand sa se confrunte cu nationalele Sloveniei, Italiei si Azerbaijan.
Fiecare echipa prezenta la prima editie a Campionatului European va juca in prima faza in cadrul grupelor (n.n. – 4 grupe de 4 echipe), iar primele doua clasate din fiecare serie se vor califica in “Last 8”, urmand ca invingatoarele din sferturile de finala sa avanseze in penultimul act al competitiei, programat sa se dispute duminica dupa-amiaza. Finalele pentru medaliile europene vor avea loc duminica seara.
Pe langa competitia oficiala, care va avea loc zilnic, in perioada mai sus amintita, intre orele 16:00– 22:00, Piata Universitatii va gazdui, de asemenea, si intreceri populare dedicate adultilor si copiilor, sambata si duminica, intre orele 8:00 – 16:00, precum si momente de divertisment si mult asteptatul concurs de slam-dunk, care va reuni pe terenurile situate langa statui pe cei mai valorosi dunkeri europeni.
Intrarea este libera, iar organizatorii estimeaza un public larg in cadrul evenimentului baschetbalistic din week-end, avand in vedere interesul tot mai mare manifestat pentru aceasta disciplina.
Acest eveniment este organizat cu sprijinul Ministerului Tineretului si Sportului, Directiei pentru Sport si Tineret a Municipiului Bucuresti, Primariei Municipiului Bucuresti, PROEDUS si al Universitatii Politehnica.
Parteneri: Atentie, Banca Transilvania, Blue Air, Borsec, Ciuc Radler, Farmec, Fratelli, Hotel Intercontinental, M-Pesa Vodafone,Restart, Ulker, Xerox, Zepter si Digi Sport.
Parteneri media: 24Fun, Adevarul Holding, Euromedia, Kiss FM, Prima TV, ProSport, Zile si Nopti.

Programul meciurilor din cadrul primei editii a Campionatului European de baschet 3x3 poate fi vizualizat pe link-ul:
http://www.frbaschet.ro/stiri/2014-09-01/programul-meciurilor-din-cadrul-campionatului-european-de-baschet-3x3-bucuresti-5-7-septembrie

Din categoriile: Stirea zilei, Anunturi importante, Loturi nationale masculin

DIN ACEEASI CATEGORIE
ULTIMELE STIRI

Vezi toate stirile
CATEGORII STIRI
LOTURI NATIONALE
    • Masculin
    • - Seniori
    • - Juniori
    • Feminin
    • - Senioare
    • - Junioare
CAMPIONATE
Continutul acestui site (text si imagini) este protejat prin Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor.
Hosted by Omnilogic
Termeni si conditii  |  Legal
Preluarea si reproducerea continutului se face numai cu acordul scris al Federatiei Romane de Baschet. www.frbaschet.ro
Copyright 2004-2011, Federatia Romana de Baschet. Toate drepturile rezervate.