Federatia Romana de Baschet
Banca Transilvania - Partener principal FIBA
FIBA EuroBasket 2017
Pagina Facebook a Federatiei Romane de Baschet

Stirea zilei

Duminica, 15 martie 2015

ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe a cucerit Cupa Romaniei, editia 2015

Autor: Federatia Romana de Baschet

Liderul sezonului regular al LNBF, echipa feminina ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe, a reusit sa castige, in premiera, trofeul Cupa Romaniei, dupa ce baschetbalistele pregatite de antrenorul Zoran Mikes au trecut, sambata seara, de rivala CSU Alba Iulia, cu scorul de 61-54 (13-13, 16-15, 13-13, 19-13), in finala Final Four gazduita de Sala Sporturilor “Kati Szabo”. Duminica seara, aceeasi arena din municipiul Sf. Gheorghe, care s-a dovedit a fi neincapatoare pentru iubitorii baschetului la turneul final al competitiei KO, va gazdui traditionalul ALL STAR GAME, cu incepere de la ora 18:00, duelul stelelor din LNBF urmand sa fie transmis in direct de Dolce Sport 2.
 
Marea batalie finala pentru trofeul Cupa Romaniei, editia 2015, a adus fata-n fata, sambata seara, echipele ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe si CSU Alba Iulia, tribunele Salii Sporturilor “Kati Szabo” dovedindu-se a fi neincapatoare pentru fanii locali, dar si pentru impatimitii baschetului, care si-au dorit sa fie prezenti la acest eveniment. Intr-o atmosfera de mare sarbatoare, colorata in verde si alb, culorile clubului local, finala Final Four Cupa Romaniei a fost extrem de palpitanta si gustata de public, numele castigatoarei fiind aflat abia in ultimul minut de joc, cand baschetbalistele antrenate de Zoran Mikes au reusit sa se desprinda pe tabela si au scris, astfel, o pagina de aur in istoria municipiului Sf. Gheorghe, dar si in cea a judetului Covasna, fiind prima echipa care cucereste un trofeu national! Meciul a fost extrem de echilibrat, fapt oglindit si pe tabela de scor timp de 39 de minute, iar finalul a apartinut echipei care s-a dovedit a fi ceva mai pragmatica la ultimele faze, cand Murphy, Harrison si Parau au reusit pe rand sa mareasca zestrea de puncte a gazdelor si au inclinat balanta victoriei in favoarea lor. O victorie care a aruncat tribunele in aer, fanii locali bucurandu-se minute-n sir impreuna cu jucatoarele si antrenorul Zoran Mikes!
In deschiderea ultimei zile a Final Four Cupa Romaniei, in finala mica, intr-un meci al orgoliilor ranite, fosta detinatoare a trofeului, BC Universitatea Vasile Goldis ICIM Arad, s-a impus destul de lejer in fata CSBT Alexandria, cu scorul de 82-56 (17-18, 19-10, 24-10, 22-18).
 
FINALA
CSU ALBA IULIA – ACS SEPSI SIC SF. GHEORGHE 54-61 (13-13, 15-16, 13-13, 13-19)
CSU ALBA IULIA – AGUNBIADE (13 p, 1x3, 9 rec, 2 cap), DEURA (9 p, 3x3), PAVEL (8 p, 1x3, 6 rec, 1 int, 2 cap), PRICE (8 p, 3 rec, 1 pasa, 2 int), McFARLAND (7 p, 2x3, 8 rec, 3 pase, 2 int), TOMA (4 p, 2 rec, 1 int, 1 cap), KUSTER (3 p, 5 rec, 1 pasa, 1 int), UIUIU (2 p, 2 pase, 1 int). Din nefericire, in minutul 4, internationala Alexandra Uiuiu s-a accidentat grav la genunchi si a fost obligata sa paraseasca definitiv terenul.
ACS SEPSI SIC SF. GHEORGHE – JEFFERY (19 p, 5 rec, 1 pasa, 1 cap), MURPHY (16 p, 11 rec, 2 pase, 2 int, 4 cap), PARAU (10 p, 6 rec, 5 pase), HARRISON (9 p, 2x3, 3 rec, 1 pasa), MARSHALL (4 p, 9 rec, 2 pase, 4 int) si CUTAS (3 p, 1x3, 5 rec).
 
FINALA MICA

CSBT ALEXANDRIA - BC UVG ICIM ARAD 56-82
CSBT ALEXANDRIA – STROMAN (23 p, 12 rec, 2 pase, 5 int), VOICU (12 p, 3 rec, 1 pasa), ARNOLD (8 p, 1 rec, 3 pase, 3 int), WEBB (6 p, 2x3, 3 rec, 2 int), SIPOS (4 p, 4 rec, 1 pasa), MITEVA (2 p, 5 rec, 1 cap), COFFEY (1 p, 2 rec). Au mai evoluat PODAR (2 rec), CHIVU (1 rec, 1 pasa) si GHIZILA.
BC UVG ICIM ARAD – SIMMONS (20 p, 1x3, 4 rec, 6 pase, 1 int, 1 cap), PLOUFFE (19 p, 8 rec, 2 int, 1 cap), BROSOVSZKY (10 p, 2x3, 1 rec, 2 pase, 3 int), SAMBURSKA (7 p, 1x3, 3 rec, 5 pase, 2 int), BROOMFIELD (6 p, 6 rec, 1 int), CRACIUN (6 p, 7 rec, 2 pase, 1 cap), MILOVANOVIC (6 p, 7 rec, 1 pasa), NAGY (6 p, 4 rec), ENGELMAN (2 p, 1 cap). Au mai evoluat MERCEA (1 rec) si VIDICAN (1 rec, 1 pasa, 1 int).
 
Donatii pentru o cauza caritabila la Dineul All Star Game
 
La putin timp dupa terminarea Final Four Cupa Romaniei, salonul restaurantului Orhideea Events din Sf. Gheorghe a gazduit “Dineul caritabil All Star Game”, un eveniment devenit traditional pentru familia baschetului romanesc si nu numai. In prezenta vedetelor si antrenorilor din LNBF votati pentru a participa la duelul stelelor, a unor importante personalitati locale, precum si a oficialilor mai multor cluburi de pe prima scena, presedintele FRB, Horia Paun, a prefatat si componenta caritabila a All Star Game, stiut fiind faptul ca familia baschetului romanesc reuseste an de an sa sprijine diverse cazuri sociale. De aceasta data, banii adunati din licitatia mai multor obiecte sportive, peste 20.000 de lei, au fost donati Ordinului Maltez pentru finantarea unor actiuni de sprijinire a copiilor cu handicap. 

Din categoriile: Stirea zilei, Liga Nationala de Baschet feminin, Cupa Romaniei feminin

DIN ACEEASI CATEGORIE
ULTIMELE STIRI
CATEGORII STIRI
LOTURI NATIONALE
    • Masculin
    • - Seniori
    • - Juniori
    • Feminin
    • - Senioare
    • - Junioare
CAMPIONATE
Continutul acestui site (text si imagini) este protejat prin Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor.
Hosted by Omnilogic
Termeni si conditii  |  Legal
Preluarea si reproducerea continutului se face numai cu acordul scris al Federatiei Romane de Baschet. www.frbaschet.ro
Copyright 2004-2017, Federatia Romana de Baschet. Toate drepturile rezervate.