Federatia Romana de Baschet
Banca Transilvania - Partener principal
Pagina Facebook a Federatiei Romane de Baschet Facebook Vulturii Facebook Acvilele

Stirea zilei

Joi, 7 mai 2015

Tricolorele isi masoara fortele la Galati cu selectionata Republicii Moldova

Autor: Federatia Romana de Baschet

Cu aproximativ o luna inaintea debutului la Eurobasket Women 2015, reprezentativa noastra tricolora continua in forta pregatirile pentru intrecerile continentale care vor fi gazduite, in premiera, in perioada 11-28 iunie, de sase orase din Romania si Ungaria, urmand sa-si masoare potentialul intr-o serie de meciuri internationale amicale impotriva echipelor Republicii Moldova, Senegal, Italiei, Belarus, Ucrainei, Rusiei si posibil Turciei. Primele meciuri amicale vor avea loc in acest week-end, sambata, de la ora 18:00, si duminica, de la ora 16:00, Sala Sporturilor din Galati gazduind confruntarile intre nationalele Romaniei si Republicii Moldova.
 
Dupa aproape doi ani de selectie si pregatire, staff-ul tehnic al reprezentativei feminine a Romaniei a inceput de luna trecuta o campania de cristalizare a lotului tricolor pentru marea competitie europeana, prima actiune fiind un cantonament la mare altitudine in complexul sportiv Cheile Gradistei – Fundata, unde au fost prezente 14 sportive, din lot lipsind motivat Gabriela Marginean (n.n. – joaca finala TKBL) si Cristina Bigica (n.n. – sustine examenele de absolvire la Marquette University), dar si Anita Meszaros, Alexandra Uiuiu si Hanna Demeter (accidentate). De la munte, tricolorele au coborat la Bucuresti, unde au efectuat, luni dimineata, obisnuita vizita medicala la Institutul National de Medicina Sportiva, dupa care au plecat la Galati, unde vor ramane in pregatire pana la inceputul saptamanii viitoare.
Conform programul bine stabilit de antrenorii Florin Nini si Radu Alexandru, din acest week-end tricolorele incep si o campanie cu multe meciuri de verificare, pe lista adversarelor numarandu-se mai multe echipe nationale, printre care se numara selectionatele Republicii Moldova, Senegal, Italiei, Belarus, Ucrainei, Rusiei si posibil Turciei.
Primele doua intalniri de verificare a potentialului tricolor vor fi gazduite de Sala Sporturilor din Galati, sambata, cu incepere de la ora 18:00, si duminica, cu incepere de la ora 16:00, selectionata feminina a Romaniei urmand sa primeasca replica reprezentativei Republicii Moldova. “Sambata si duminica incepem seria meciurilor de verificare si ne dorim ca in urmatoarea perioada sa punem la punct ultimele detalii tehnico-tactice. Dupa o perioada mai lunga de cautari, am format un lot de 16 sportive pentru Eurobasket Women 2015, 14 dintre acestea fiind deja in pregatire de acum doua saptamani. Iar de saptamana viitoare asteptam sa ni se alature si Gabriela Marginean si Cristina Bigica. Ne dorim sa fructificam la maxim intreaga perioada ramasa pana la debutul intrecerilor europene iar la ora primului meci (n.n. – 12 iunie, ora 20:30, Romania – Muntenegru) vrem sa ajungem intr-o forma care sa ne permita obtinerea unor rezultate notabile”, a spus antrenorul principal Florin Nini.
Mai jos va prezentam lista sportivelor convocate pentru pregatirile Eurobasket Women 2015:
 
1. Parau Annemarie (ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe)
2. Cursaru Gabriela (Phoenix Galati)
3. Stoenescu Anca (CSM Targoviste)
4. Marginean Gabriela (Abdullah Gul University Kayseri)
5. Pop Claudia (Gernika Bizkaia)
6. Olah (Orosz) Andreea (CSM Targoviste)
7. Bigica Cristina (Marquette University)
8. Ursu Sonia (Olimpia CSU Brasov)
9. Sipos Anca (CSBT Alexandria)
10. Stoiedin Adina (BCM Danzio Timisoara)
11. Pavel Eliszabeth (CSU Alba Iulia)
12. Craciun Alina (BC UVG ICIM Arad)
13. Pascalau Florina (ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe)
14. Irimia Gabriela (Olimpia CSU Brasov)
15. Filip Romina (Phoenix Galati)
16. Cutas Cristiana (ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe)
 
Totodata, in perioada imediat urmatoare jocurilor de verificare cu nationala Republicii Moldova, tricolorele se vor muta la Bucuresti, unde vor disputa alte meciuri amicale impotriva nationalelor Senegal si Italiei. Din 27 mai, tricolorele vor pleca in Belarus, urmand sa participe la un puternic turneu international, la care si-au confirmat prezenta reprezentativele Rusiei, Ucrainei si Belarus, iar din 31 mai, nationala Romaniei isi va stabili cartierul general la Timisoara, locatie care va gazdui, cu incepere din 11 iunie, toate meciurile din cadrul Grupei A a Eurobasket Women 2015. Reamintim ca Romania face parte din Grupa A si se va confrunta in prima faza a intrecerii continentale cu puternicele reprezentative ale Frantei, Cehiei, Ucrainei si Muntenegru. Mai jos va prezentam si programul meciurilor oficiale:
 
11 iunie 2015
Muntenegru – Cehia si Ucraina – Franta (de la ora 18:00, Timisoara) 
12 iunie 2015
Cehia – Ucraina si Romania – Muntenegru (de la ora 18:00, Timisoara)
13 iunie 2015
Franta – Cehia si Ucraina – Romania (de la ora 18:00, Timisoara)
14 iunie 2015
Muntenegru – Ucraina si Romania – Franta (de la ora 18:00, Timisoara)
15 iunie 2015
Franta – Muntenegru si Cehia – Romania (de la ora 18:00, Timisoara)

Din categoriile: Stirea zilei, Loturi nationale feminin, Comunicate de presa

DIN ACEEASI CATEGORIE
ULTIMELE STIRI
CATEGORII STIRI
LOTURI NATIONALE
    • Masculin
    • - Seniori
    • - Juniori
    • Feminin
    • - Senioare
    • - Junioare
CAMPIONATE
Continutul acestui site (text si imagini) este protejat prin Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor.
Hosted by Omnilogic
Termeni si conditii  |  Legal
Preluarea si reproducerea continutului se face numai cu acordul scris al Federatiei Romane de Baschet. www.frbaschet.ro
Copyright 2004-2017, Federatia Romana de Baschet. Toate drepturile rezervate.