Federatia Romana de Baschet
Banca Transilvania - Partener principal FIBA
FIBA EuroBasket 2017
Pagina Facebook a Federatiei Romane de Baschet

Stirea zilei

Sambata, 23 mai 2015

Romania a cedat in fata Italiei in ultimele secunde de joc

Autor: Federatia Romana de Baschet

Reprezentativa feminina de baschet a Romaniei a incheiat cu o infrangere seria meciurilor amicale sustinute in Arena de Baschet din Capitala, tricolorele noastre pregatite de antrenorii Florin Nini, Alexandru Radu si Monika Boriga cedand, in aceasta seara, in fata selectionatei Italiei, cu scorul de 56-57 (15-15, 11-7, 17-14, 13-21), Sottana reusind sa marcheze cosul victoriei cu cinci secunde inainte de finalul timpului regulamentar de joc.
 
Dupa cinci victorii consecutive in meciurile de verificare din campania de pregatire a Eurobasket Women 2015, reprezenatativa feminina a Romaniei a fost obligata sa se recunoasca invinsa, sambata seara, in ultima confruntare amicala cu selectionata Italiei. Fara patru piese importante pe foaia oficiala de joc, Florina Pascalau, Annemarie Parau, Gabriela Marginean si Claudia Pop fiind retinute pe banca, staff-ul tehnic roman a decis la jocul din aceasta seara sa ruleze mai mult jucatoare care au primit putine minute in celelalte amicale. Astfel, la inceputul partidei a fost trimis pe teren un cinci format din Cursaru, Olah, Sipos, Stoiedin si Pavel, dupa care au mai fost aruncate in lupta pe tot parcursul jocului si Filip, Bigica, Ursu, Cutas, Craciun, Irimia si Stoenescu. Dupa un prim sfert echilibrat, in care Italia a pornit in forta si a ajuns sa conduca, cu 11-5 in min. 5, iar Romania a apelat la o aparare mai agresiva si a recuperat handicapul, restabilind egalitatea, 15-15 in min. 10, in urmatorul sfert echipa noastra a reusit sa se instaleze la carma jocului, speculand mult mai bine erorile “squadrei azzurra” si intrand la vestiare cu un avans de patru puncte: scor la pauza 26-22. La reluare, tricolore au continuat sa-si domine adversarele si au reusit printr-un joc ceva mai pragmatic in ofensiva sa se distanteze pe tabela, intrand in ultimele zece minute de joc la adapostul unui avantaj important pe tabela: scor 43-35. Fortand un presing extrem de agresiv si reusind sa-si faca adversarul sa greseasca mai mult, Italia a recuperat pas cu pas si a reusit cu cinci secunde inainte de finalul timpului regulamentar sa preia conducerea prin cosul semnat de Sottana, scor 56-57, care a gasit o bresa in defensiva noastra si a scuturat plasa printr-o aruncare din saritura din 5 metri. Ultima faza a jocului n-a adus nici o modificare pe tabela, astfel ca fluierul final a consemnat victoria Italiei, cu scorul de 57-56.

Dar iata si statistica oficiala a partidei:
 
ROMANIA – ITALIA 56-57 (15-15, 11-7, 17-14, 13-21)
ROMANIA – STOENESCU (10 p, 3x3, 4 rec, 1 int), IRIMIA (10 p, 3 rec, 2 pase, 1 int), FILIP (9 p, 1x3, 3 int), PAVEL (9 p, 7 rec, 2 pase, 1 int), CUTAS (4 p, 1 rec), OLAH (4 p, 1x3), STOIEDIN (4 p, 6 rec, 4 pase, 2 cap), BIGICA (4 p, 3 rec, 1 pasa), CRACIUN (2 p, 3 rec, 1 cap). Au mai evoluat SIPOS, URSU (1 rec, 1 pasa) si CURSARU (2 rec, 2 pase, 1 int).
ITALIA – SOTTANA (18 p, 1x3, 2 rec,  1 pasa, 2 int), ZANONI (10 p, 2 rec, 2 pase, 2 int, 1 cap), BESTAGNO (10 p, 4 rec, 1 int), FILIPPI (6 p, 1 rec, 1 int), PASTORE (4 p, 1 rec, 1 int), GORINI (4 p, 3 rec, 2 pase), GATTI (2 p, 2 rec, 1 int), ROSANIO (2 p, 2 rec), PENNA (1 p, 1 rec, 1 int). Au mai evoluat LATERZA (2 rec, 1 pasa, 1 cap), CRIPPA (2 rec, 1 int) si FORMICA (7 rec, 1 int).
 
Reprezentativa feminia a Romaniei a incheiat astfel seria meciurilor de verificare din Bucuresti si urmeaza sa plece la Minsk in data de 27 mai, pentru a participa la un puternic turneu international, la care si-au anuntat prezenta selectionatele Rusiei, Ucrainei si Belarus.

Din categoriile: Stirea zilei, Loturi nationale feminin, Comunicate de presa

DIN ACEEASI CATEGORIE
ULTIMELE STIRI

Vezi toate stirile
CATEGORII STIRI
LOTURI NATIONALE
    • Masculin
    • - Seniori
    • - Juniori
    • Feminin
    • - Senioare
    • - Junioare
CAMPIONATE
Continutul acestui site (text si imagini) este protejat prin Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor.
Hosted by Omnilogic
Termeni si conditii  |  Legal
Preluarea si reproducerea continutului se face numai cu acordul scris al Federatiei Romane de Baschet. www.frbaschet.ro
Copyright 2004-2017, Federatia Romana de Baschet. Toate drepturile rezervate.