Federatia Romana de Baschet
Banca Transilvania - Partener principal
Pagina Facebook a Federatiei Romane de Baschet Facebook Vulturii Facebook Acvilele

Stirea zilei

Sambata, 1 august 2015

Romania trece si de Grecia si isi asigura biletele pentru seria valorica 1-8 la Europenele U18!

Autor: Federatia Romana de Baschet

Reprezentativa de junioare a Romaniei continua marsul triumfal din Grupa B a Campionatului European U18, Divizia B, competitie care se deruleaza in aceste zile in Bucuresti, dupa ce tinerele tricolore pregatite de antrenorii Madalin Piperea, Liviu Manea si Romela Cristea au reusit in aceasta seara sa se impuna si in fata selectionatei similare a Greciei, cu scorul de 62-49 (19-8, 14-13, 17-17, 12-11). Cu trei victorii din tot atatea jocuri disputate in Arena de Baschet, Romania si-a asigurat deja calificarea in seria valorica 1-8 a intrecerii continentale, chiar daca mai are de disputat inca un meci in Grupa B, luni seara, de la ora 18:00, impotriva nationalei Islandei.
 
Arena de Baschet s-a dovedit a fi neincapatoare si astazi, cand fanii baschetului romanesc au umplut din nou tribunele pana la refuz pentru a sustine nationala de junioare a Romaniei in cel de-al treilea meci sustinut in Grupa B a Campionatului European U18, Divizia B, competitie care se desfasoara in Bucuresti, pana in data de 09 august. Dupa doua victorii superbe obtinute in disputele cu Luxemburg si Danemarca, tinerele noastre baschetbaliste au primit in aceasta seara replica selectionatei similare a Greciei, intr-un joc decisiv pentru calificarea in grupa valorica 1-8. Puternic sustinute de public si dornice sa-si mentina statutul invincibil din Grupa B, tricolorele pregatite de antrenorii Madalin Piperea, Liviu Manea si Romela Cristea au preluat initiativa inca din primele minute, desprinzandu-se rapid pe tabela la 8-2 in minutul 3. Si asta, in ciuda opozitiei disperate a Greciei, care isi punea sperante la calificarea in faza superioara si nu-si putea permite inca un esec, mai ales ca in ziua inaugurala cedase si in fata danezelor. Numai ca, in aceasta seara, au avut nesansa sa dea peste o nationala a Romaniei foarte motivata si bine asezata in teren de antrenorul Madalin Piperea, tricolorele reusind din nou sa ridice in fata adversarelor un adevarat zid defensiv si sa puncteze foarte bine in atac prin Ferariu, Cretu, Matei, Ghizila sau Podar, diferenta de pe tabela marindu-se pana la finalul primului sfert la 19-8. In urmatoarele zece minute, Grecia incearca sa riposteze si sa revina in joc, in special prin Kollatou, dar baschetbalistele noastre nu cedeaza deloc ritmul si isi sufoca in continuare adversarul, punctand necrutator pe tabela pentru 30-14 in minutul 14! O diferenta care se mentine oarecum pana la intrarea la vestiare, Romania bazandu-se in continuare pe aparare si pe apetitul ofensiv deosebit al Andreei Cretu, astfel ca, la pauza, tabela indica 33-21 in favoarea noastra. La reluare, tricolorele continua recitalul de baschet si Podar puncteaza de la mare distanta pentru 47-29 in minutul 27 (n.n. – cea mai mare diferenta inregistrata in acest joc), iar oaspetele forteaza ceva mai mult si reduc din diferenta in finalul celui de-al treilea sfert, care se incheie cu scorul de 50-38. A fost doar un foc de paie, deoarece in ultima parte Cretu a continuat sa fie de neoprit si a refacut avantajul, 58-41 in minutul 35, dupa care totul a fost ca o frumoasa poveste de inceput de august. Vedeta elena Kollatou a mai realizat cateva incursiuni personale si si-a mai trecut cateva puncte in dreptul sau, antrenorul Madalin Piperea si-a permis luxul de a rula intreg efectivul in conditiile in care Romania nu putea fi oprita din marsul sau triumfal, iar fluierul final al arbitrilor a consemnat victoria nationalei noastre, cu 62-49. Succes deosebit, care securizeaza prezenta Romaniei in batalia pentru locurile 1-8 dupa numai trei meciuri, in vreme ce Grecia ajunge sa-si vada naruite sperantele de calificare in prima serie valorica desi a jucat doar doua meciuri! Conform datelor oficiale, punctele Romaniei au fost marcate de CRETU (23 p, 2 rec, 2 pase, 2 int), PODAR (11 p, 3x3, 1 rec, 2 int), GHIZILA (9 p, 2x3, 4 rec, 4 pase, 2 int), ARMANU (7 p, 2x3, 3 rec, 3 int), FERARIU (6 p, 6 rec, 1 int, 1 cap) si MATEI (6 p, 9 rec, 2 pase, 2 int). Au mai evoluat POP, ENACHE, RADU, OLTEANU si BOT. De la oaspete s-a remarcat KOLLATOU (21 p, 6 rec, 3 pase, 6 int).
 
Maine, nationala noastra va beneficia de o zi de pauza, in vreme ce in Grupa B sunt programate disputele Grecia – Islanda si Danmearca - Luxemburg, iar luni seara, de la ora 18:00, tricolorele noastre vor primi replica Isalndei in ultima ruda din prima faza a intrecerilor europene de la Bucuresti.
 
Mai jos, va prezentam si rezultatele inregistrate in cea de-a treia zi a competitiei continentale:
 
Suedia – Elvetia 62-37 (Grupa A)
Turcia – Albania 102-31 (Grupa A)
Romania – Grecia 62-49 (Grupa B)
Danemarca – Islanda 55-47 (Grupa B)
Slovacia – Germania 59-45 (Grupa C)
Finlanda – Cipru 88-39 (Grupa C)
Letonia – Irlanda 72-30 (Grupa D)
Bulgaria – Bosnia&Hertegovina 61-68 (Grupa D)

Din categoriile: Stirea zilei, Loturi nationale feminin, Anunturi importante

DIN ACEEASI CATEGORIE
ULTIMELE STIRI
CATEGORII STIRI
LOTURI NATIONALE
    • Masculin
    • - Seniori
    • - Juniori
    • Feminin
    • - Senioare
    • - Junioare
CAMPIONATE
Continutul acestui site (text si imagini) este protejat prin Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor.
Hosted by Omnilogic
Termeni si conditii  |  Legal
Preluarea si reproducerea continutului se face numai cu acordul scris al Federatiei Romane de Baschet. www.frbaschet.ro
Copyright 2004-2017, Federatia Romana de Baschet. Toate drepturile rezervate.