Federatia Romana de Baschet
Banca Transilvania - Partener principal FIBA
FIBA EuroBasket 2017
Pagina Facebook a Federatiei Romane de Baschet

Stirea zilei

Miercuri, 4 noiembrie 2015

Energia Tg. Jiu este de neoprit in FIBA Europe Cup

Autor: Federatia Romana de Baschet

Singura reprezentanta a baschetului masculin romanesc prezenta in actualul sezon al FIBA Europe Cup, Energia Targu Jiu, isi continua marsul triumfal din prima faza a intrecerii continentale, dupa ce baschetbalistii pregatiti de antrenorul Antonis Constantinides au reusit sa se impuna, in deplasare, in fief-ul gruparii cipriote Petrolina AEK Larnaca, cu scorul de 75-71 (20-24, 15-19, 17-16, 23-12). Gratie acestei victorii din etapa a II-a din Grupa K, Energia Tg. Jiu se mentine in fotoliul de lider si si-a marit considerabil sansele de calificare in faza urmatoare. Saptamana viitoare, intr-un veritabil derby al Grupei K, Energia Tg. Jiu va primi replica “cazacilor” de la BC Astana, partida fiind programata sa se dispute in data de 10 noiembrie, de la ora 19:00, in direct pe Digi Sport.
 
In pofida startului greoi din actualul sezon al Ligii Nationale de Baschet Masculin, detinatoarea medaliei de bronz a ultimei editii a Eurochallenge, Energia Targu Jiu, continua parcursul ireprosabil in cupele europene. Astfel, dupa un debut furtunos realizat in fata propriilor suporteri impotriva kosovarilor de la Sigal Pristina, marti seara, baschetbalistii pregatiti de antrenorul Antonis Constantinides au reusit sa-si treaca in cont o noua victorie in Grupa K din FIBA Europe Cup, impunandu-se pe terenul gruparii cipriote Petrolina AEK Larnaca, cu scorul de 75-71. Bazandu-se pe o experienta deosebita a cvintetului american format din Miles, Troupe, Eziukwu, Mack si Diggs, dar si pe apetitul deosebit demonstrat de internationalul roman Adi Gutoaia, reprezentanta noastra a intrat bine in atmosfera jocului de la Larnaca si a ramas pe metereze intr-un prim sfert in care cipriotii au tot incercat sa se desprinda pe tabela. Astfel, dupa zece minute extrem de aprige, AEK conducea cu o diferenta minima, scor 24-20, dar Energia si-a etalat forta ofensiva si era decisa sa-si vanda scump “pielea”. In urmatoarele zece minute, gazdele au fortat in continuare desprinderea (scor 34-24 in min. 14), insa baschetbalistii din Tg. Jiu au reusit din nou sa gaseasca solutii pentru a ramane in joc, in vreme ce Mack a reusit sa inchida sfertul la scorul de 43-35 in favoarea cipriotilor. La revenirea de la vestiare, gazdele se desprind la 13 puncte (scor 52-39 in min. 24), dar apararea oaspetilor incepe sa functioneze din ce in ce mai bine si Energia recupereaza pas cu pas, reducand diferenta in finalul celui de-al treilea sfert pana la sapte puncte, scor 59-52. In ultimul sfert, baschetbalistii din Tg. Jiu au un plus evident de Energie si reusesc sa intoarca rezultatul printr-un “run” deosebit de 10-0 in trei minute (de la 61-55 pana la 61-65). Gazdele cauta cu disperare solutii sa revina la conducere, dar se lovesc de o aparare impenetrabila si extrem de mobila a oaspetilor, astfel ca in ultimul minut de joc, Energia conducea pe tabela cu trei puncte: scor 66-69. In ultimele 60 de secunde, intr-un adevarat razboi al liberelor, Panteli rateaza o aruncare de la linia de pedeapsa, Diggs marcheaza cu sange ambele libere, acelasi Diggs reuseste o interceptie de senzatie si ii ofera posibilitatea lui Gutoaia sa mareasca avansul echipei oaspete pe tabela, 67-73 cu 9 secunde inainte de final. Brezec marcheaza nestingherit la actiunea urmatoare, Mack executa din nou cu precizie ambele libere, iar Vaughn inscrie si el de la linia de pedeapsa si face ca fluierul final al arbitrilor sa inghete tabela la scorul de 71-75, spre bucuria jucatorilor Energiei Tg. Jiu, care inregistreaza, astfel, a doua victorie consecutiva in Grupa K, mentinandu-se neinvinsi in fotoliul de lider. Conform datelor statistice oficiale, punctele victoriei reprezentantei noastre in FIBA Europe Cup au fost marcate de MACK (17 p, 3 rec, 1 pasa, 1 int), EZIUKWU (16 p, 11 rec, 1 pasa, 1 int, 2 cap), TROUPE (11 p, 1x3, 5 rec, 4 pase, 1 int), DIGGS (11 p, 1x3, 3 rec, 2 pase, 1 int, 3 cap), MILES (9 p, 1x3, 3 rec), GUTOAIA (7 p, 1 rec, 1 pasa, 1 int), RADOSAVLJEVIC (4 p, 1 int). Au mai evoluat SANTA si AKTAS. De la gazde s-a remarcat BREZEC (24 p, 11 rec, 4 pase).
 
In urma acestui rezultat, inaintea meciului care se va disputa in aceasta seara intre Sigal Pristina si BC Astana, clasamentul Grupei K este urmatorul:
 
1. Energia Tg. Jiu – 4 puncte (2 meciuri)
2. BC Astana – 2 puncte (1 meci)
3. Petrolina AEK Larnaca – 2 puncte (2 meciuri)
4. Sigal Pristina – 1 punct (1 meci)
 
In urmatoarea runda, Energia Tg. Jiu va primi replica BC Astana, in data de 10 noiembrie, de la ora 19:00, in direct pe DIGI SPORT, iar Petrolina AEK Larnaca va evolua impotriva celor de la Sigal Pristina.
Reamintim ca dupa derularea meciurilor din aceasta faza a celor doua conferinte, primele doua echipe clasate in fiecare din cele 14 grupe se vor califica in “Round of 32” din FIBA Europe Cup, precum si cele mai bune patru echipe clasate pe locul 3.

FOTO Radosavljevic in actiune (copyright FIBA EUROPE)

Din categoriile: Stirea zilei, Liga Nationala de Baschet masculin, Anunturi importante

DIN ACEEASI CATEGORIE
ULTIMELE STIRI
CATEGORII STIRI
LOTURI NATIONALE
    • Masculin
    • - Seniori
    • - Juniori
    • Feminin
    • - Senioare
    • - Junioare
CAMPIONATE
Continutul acestui site (text si imagini) este protejat prin Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor.
Hosted by Omnilogic
Termeni si conditii  |  Legal
Preluarea si reproducerea continutului se face numai cu acordul scris al Federatiei Romane de Baschet. www.frbaschet.ro
Copyright 2004-2017, Federatia Romana de Baschet. Toate drepturile rezervate.