Federatia Romana de Baschet
Banca Transilvania - Partener principal
Pagina Facebook a Federatiei Romane de Baschet Facebook Vulturii Facebook Acvilele

Stirea zilei

Joi, 4 februarie 2016

Energia Tg. Jiu s-a calificat in premiera in play-off-ul FIBA Europe Cup!

Autor: Federatia Romana de Baschet

Singura reprezentanta a baschetului masculin romanesc care continua aventura europeana, Energia Tg. Jiu, a realizat, miercuri seara, o noua performanta la nivelul competiilor continentale intercluburi, baschetbalistii pregatiti de antrenorul Hristu Sapera reusind sa acceada in play-off-ul FIBA Europe Cup de pe prima pozitie a Grupei S, in ciuda infrangerii suferite in ultima runda in fata lituanienilor de la Pieno Zvaigzdes, cu 86-101 (19-32, 19-23, 27-25, 21-21). Conform tabloului oficial, Energia Tg. Jiu va da piept in continuare cu echipa ucraineana Khimik Yuznhe, ocupanta locului secund in Grupa T, gorjenii avand avantajul de a juca de doua ori pe teren propriu in cele trei partide programate in faza optimilor de finala, daca va fi cazul.  
 
Medaliata cu bronz la ultima editie a Eurochallenge, Energia Tg. Jiu continua sa se faca remarcata si in actualul sezon al cupelor europene, gruparea gorjeana reusind, miercuri seara, sa-si treaca in cont o noua premiera pentru istoria clubului, dupa ce s-a calificat de pe prima pozitie a Grupei S in optimile de finala ale FIBA Europe Cup! Interesant de remarcat este faptul ca, inaintea disputarii meciurilor din ultima runda a fazei a doua a intrecerii continentale intercluburi, toate cele patru echipe din Grupa S aveau sanse sa obtina biletele pentru play-off, Energia Tg. Jiu avand insa un avantaj enorm la capitolul cosaverajul general, fiind singura grupare aflata pe plus. Astfel, forul european a decis ca ambele meciuri, atat cel de la Pitesti, cat si cel de la Le Havre, sa se dispute de la aceeasi ora, deoarece ecuatia calificarii era inca nerezolvata.
Iar misterul avea sa fie dezlegat abia in ultimele secunde ale celor doua meciuri, oaspetii reusind in ambele partide sa rastoarne calculele si sa obtina victorii importante, Cibona invingand in Franta, cu 93-92, iar Pieno Zvaigzdes depasind Energia, cu 101-86. In ciuda infrangerii la scor suferite miercuri seara, Energia Tg. Jiu a ramas pe prima pozitie, cu trei victorii in clasament si cu +11 puncte la cosaveraj, obtinand calificarea in faza superioara, in vreme ce Cibona a urcat pe locul secund si s-a calificat in faza urmatoare pentru un singur punct in plus pe care l-a avut in fata lituanienilor la cosaverajul general. Paradoxal, la meciul dintre Energia Tg. Jiu si Pieno Zvaigzdes, castigat clar la Pitesti de lituanieni, cu scorul de 101-86, oaspetii au ratat sansa sa-si mareasca diferenta in ultimul minut, Low ratand chiar si o aruncare libera cu patru secunde inainte de final, fapt care i-a costat calificarea! Referitor la jocul din Sala Sporturilor din Pitesti, putem spune ca a fost un joc controlat aproape in totalitate de oaspeti, care au pornit ca din tun si s-au distantat foarte repede pe tabela, reusind sa intre la vestiare dupa primele doua sferturi cu un avans considerabil, scor 38-55! La reluare, gazdele au incercat din rasputeri sa revina in joc si au mai echilibrat disputa din teren, dar diferenta s-a mentinut pana la final, cand sirena a “inghetat” tabela la 86-101. In ciuda gustului amar al esecului, gorjenii au avut la final motive de bucurie, victoria Cibonei Zagreb in fief-ul STB Le Havre aducandu-le mult visata calificare, in premiera, in optimile de finala.
Conform statisticii oficiale, punctele Energiei au fost marcate de MACK (21 p, 1x3, 7 rec, 1 cap), TROUPE (16 p, 3x3, 3 pase, 2 int), DIGGS (15 p, 1x3, 3 rec, 4 pase), RADOSAVLJEVIC (15 p, 2 rec, 1 pasa), HORNE (8 p, 1x3, 4 rec, 3 pase, 5 int, 1 cap), EZIUKWU (6 p, 1 rec, 1 pasa, 1 cap), AKTAS (5 p, 1x3). Au mai evoluat GUTOAIA (3 rec) si ANDREI. De la invingatori s-a remarcat BABRAUSKAS (28 p, 4x3, 5 rec).
In urma rezultatelor inregistrate in ultima runda, iata cum arata clasamentul final al Grupei S:
 
1. Energia Tg. Jiu – 9 puncte (cosaveraj +11)
2. Cibona Zagreb – 9 puncte (-2)
3. Pieno Zvaigzdes – 9 puncte (-3)
4. STB Le Havre – 9 puncte (-6)
 
Astfel, conform sistemului competitional anuntat de forul european, in faza superioara a FIBA Europe Cup au acces 16 echipe din 13 tari, printre care si Energia Tg. Jiu, acestea urmand sa evolueze in cadrul play-off-ului, in optimile de finala, dupa sistemul cel mai bun din trei partide. Dar iata si disputele din aceasta faza:
 
ASVEL (Franta) – Antwerp Giants (Belgia)
BK Ventspils (Letonia) – Maccabi Rand Media (Israel)
Turk Telekom (Turcia) – Enisey Krasnodarsk (Rusia)
Elan Chalon (Franta) – Telenet Oostende (Belgia)
Energia Tg. Jiu (Romania) – Khimik Yuznhe (Ucraina)
Juventus Utena (Lituania) – Cibona Zagreb (Croatia)
Fraport Skyliners (Germania) – AEK Larnaca (Cipru)
Openjobmetis Varese (Italia) – Royal Hali Gaziantep (Turcia)
 
Programul meciurilor Energiei Tg. Jiu este urmatorul:
 
17.02.2016
Energia Tg. Jiu – Khimik Yuznhe
 
24.02.2016
Khimik Yuznhe - Energia Tg. Jiu
 
02.03.2016 (daca va mai fi nevoie)
Energia Tg. Jiu – Khimik Yuznhe
  
Adversara reprezentantei noastre in FIBA Europe Cup, incomoda grupare ucraineana Khimik Yuznhe a ocupat locul secund in Grupa T, la egalitate de puncte cu ocupanta primei pozitii, echipa lituaniana Juventus Utena, dar cu un cosaveraj inferior. In prima faza a intrecerii, baschetbalistii din Ucraina au castigat la pas Grupa L, acumuland punctaj maxim.

Din categoriile: Stirea zilei, Liga Nationala de Baschet masculin, Anunturi importante

DIN ACEEASI CATEGORIE
ULTIMELE STIRI
CATEGORII STIRI
LOTURI NATIONALE
    • Masculin
    • - Seniori
    • - Juniori
    • Feminin
    • - Senioare
    • - Junioare
CAMPIONATE
Continutul acestui site (text si imagini) este protejat prin Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor.
Hosted by Omnilogic
Termeni si conditii  |  Legal
Preluarea si reproducerea continutului se face numai cu acordul scris al Federatiei Romane de Baschet. www.frbaschet.ro
Copyright 2004-2017, Federatia Romana de Baschet. Toate drepturile rezervate.