Federatia Romana de Baschet
Banca Transilvania - Partener principal
Pagina Facebook a Federatiei Romane de Baschet Facebook Vulturii Facebook Acvilele

Stirea zilei

Vineri, 31 martie 2017

Programul National Performbaschet, in viziunea noului coordonator Alexandru Ardelean

Autor: Federatia Romana de Baschet

Programul National de Dezvoltare “Performbaschet, un pas inainte!”, proiect initiat de Federatia Romana de Baschet in urma cu sase ani, este coordonat incepand cu editia 2016-2017 de tanarul Alexandru Ardelean, care a preluat din toamna trecuta “bagheta” de la antrenorul Vasile Popa si profesorul Ion Nicolau. Prezent la una dintre sedintele de pregatire si perfectionare pe centrul regional Bucuresti, coordonatorul Performbaschet, Alexandru Ardelean, a raspuns mai multor intrebari referitoare la programul de pregatire unitara din cadrul proiectului FRB de dezvoltare si imbunatatire a performantelor sportive la nivel juvenil.
 
Alexandru, pentru cei care nu te cunosc, te rog o scurta prezentare…
Incepand cu acest sezon, am acceptat provocarea conducerii FRB si am preluat functia de coordanator al Programului National de Dezvoltare Performbaschet. O propunere care m-a onorat, fiind constient in acelasi timp si de responsabilitatile ce revin unei astfel de provocari! Inca de mic, am fost atras de magia baschetului… Un “microb” din familie… Am activat la mai multe echipe, precum CSS4 Bucuresti si Sportul Studentesc, am fost cooptat si in reprezentativa de juniori, fiind component al nationalei U18 alaturi de Moldoveanu, Baciu, Nicoara si altii. Am promovat in elita europeana dupa turneul din 2006 de la Sibiu, dupa care am plecat la St. John’s High School in SUA. La revenirea in tara am mai activat la Dinamo, CSM si Steaua. Ma consider foarte norocos ca sportiv, deoarece am avut ocazia sa fiu pregatit de cativa dintre cei mai buni antrenori din tara si le multumesc pe aceasta cale pentru indrumare. Pe parte academica, am studiat la Liceul Spiru Haret, dar si in Washington DC, la St. John’s High School, iar ulterior am absolvit facultatea de psihologie. In momentul de fata sunt masterand pe antreprenoriat la Politehnica. Pe langa experienta acumulata ca jucator, pot spune ca mi-am imbunatatit educatia baschetbalistica pe partea tehnico-tactica in urma colaborarilor cu alti antrenori din Romania, atat la loturi nationale de juniori, cat si la echipele de club. Un plus am mai obtinut si datorita interesului personal de a investi prin campurile de baschet in Texas, San Antonio, in The Basketball Embassy Assembly.
 
Care sunt particularitatiile acestui program national derulat de FRB si ce vizeaza acesta?
In esenta, programul Performbaschet este un proces de pregatire si selectie pentru lotul national de juniori U16. Programul national ne asigura contactul cu cei mai valorosi copii in varsta de 13-14 ani din tara, monitorizarea lor pe o perioada indelungata si pregatirea pentru treapta urmatoare de performanta prin antrenamente periodice, desfasurate dupa un program de pregatire unitar. Mai concret, copii de 13-14 ani intra intr-un proces de pregatire si selectie, dupa care sunt cooptati la actiunile echipei nationale de U15 si ajung sa fie pregatiti pentru prima lor participare la un Campionat European U16…
 
Pe ce criterii se selecteaza copii?
Criteriul principal pe care ne axam este potentialul pentru marea performanta. Trebuie sa ne gandim la viitor si de aceea nu ne axam pe o tinta de moment, referindu-ne doar la varsta actuala a copiilor, respectiv 13-14 ani, ci trebuie sa previzionam la nivel de seniori. Care pot fi cei mai buni jucatori de PERFORManta. A se observa cuvantul “pot”, deoarece acest lucru nu este garantat, insa pe baza cunostintelor antrenorilor si coordonatorilor de centre, incercam sa luam cea mai buna decizie in acest sens. Din punct de vedere sportiv, ne uitam la fizic, la caracter, la tactica si tehnica, in aceasta ordine. Fizicul este foarte important in baschetul modern. Vedem jucatori din ce in ce mai inalti inclusiv pe pozitii de conducator de joc. Caracterul, insa, este factor decisiv in multe cazuri deoarece jucatori profesionisti ajung doar cei care trag la fiecare antrenament, cei care se antreneaza singuri si in afara sezonului, cei care revin si dupa accidentari si nereusite. Partea tactica, IQ-ul baschetbalistic primeaza in fata tehnicii deoarece tehnica se mai poate imbunatati prin antrenament, in schimb deciziile luate pe teren tin doar de o calitate nativa greu de predat. Si, nu in ultimul rand, punem accent si pe educatia prin sport…
 
Care este procesul de selectie?
In faza incipienta, in fiecare din cele 15 centre regionale din tara, se face o selectie primara cu toti jucatorii trimisi de catre echipele din acea zona. Se triaza ulterior un lot de 16 jucatori care pot participa la antrenamente din acel moment. Numarul jucatorilor se reduce pana la 14, continuandu-se in aceasta formula pana la ultimele actiuni. Mai precis, pana la turneul intercentre, o competitie cu cei mai buni copii din fiecare centru. Apoi, dintre acestia sunt selectati cei mai buni pentru “Summer Camp-ul” de la Brasov, unde participa la antrenamente coordonate de colaboratorii nostri americani din The Basketball Embassy, Chris Dial, Joey Tate-Cooper si Dustin Karrer, sau, in cazul celor care sunt la al doilea an de participare (varsta mai mare), la actiunile lotului national U15 (Balcandiada etc).
 
Ce se intampla cu sportivii care nu sunt selectati?
Desi la momentul de fata avem 15 centre regionale Performbaschet, suntem constieni ca nu avem cum sa observam fiecare jucator din tara din varii motive. Poate nu este un centru in zona respectiva in care activeaza sau pentru ca dintr-un motiv sau altul sportivul nu a participat la actiunile Performbaschet, sau a participat insa nu a fost selectionat. Acesti jucatori mai au o sansa inainte de turneul de selectie mai sus mentionat, sa participe, suportand singuri costurile, la o perioada de selectie de doua zile in care antrenorii Performbaschet din tara ii vor monitoriza sa le vada potentialul. Pe de alta parte, toti jucatorii care au participat la antrenamentele Performbaschet dar nu au ramas dupa o etapa de triere beneficiaza de faptul ca intra in baza noastra de date si implicit si in vizorul nostru, progresul lor putand fi astfel monitorizat in timp.
 
Ce antrenori participa la stagiile Performbaschet?
Inca de la inceputurile acestui Program National initiat de FRB in urma cu sase ani, unul dintre principalele teluri pentru Performbaschet a fost dezvoltarea antrenorilor de perspectiva. Ideea este ca acestia participa la antrenamentele Performbaschet si isi perfectioneaza si tehnica de predare, dar si cunostintele baschetbalistice. Din nefericire, insa, din cauza programului competitional, dar si personal, nu putem sa atragem in proiect toti antrenorii pe care i-am include in acest tipar. Majoritatea antrenorilor tineri sunt angrenati in diverse categorii de varsta la cluburi, cu mai multe generatii, uneori chiar la seniori, motiv pentru care, desi calendarul competitional este liber in ultima saptamana din luna, pentru a face “loc” actiunilor Performbaschet, multi dintre antrenori nu pot raspunde pozitiv.
 
Cum decurge Performbaschet in sezonul 2016-2017?
Cea de-a sasea editie a Programului National de Dezvoltare Performbaschet decurge bine si observam un progres de la luna la luna, insa nu trebuie sa omitem faptul ca proiectul este perfectibil. Si tinem cont de acest aspect, incercand sa imbunatatim programul din mers. Sezonul acesta, am reusit sa includem centre noi pe harta Performbaschet, precum cel din Targoviste, de care suntem incantati in mare masura datorita profesionalismului, atat in comunicarea cu FRB, cat si in structurarea si intensitatea antrenamentelor. Coordonatorii centrelor regionale au monitorizat procesul de antrenamente si toate prezentele sunt la zi. E adevarat, mai exista loc pentru progres mai ales pe partea de comunicare cu centrele. Timpul, din pacate, este o problema... Am avut ocazia in primele luni sa vizitez mai multe centre din tara, sa urmaresc antrenamentele, insa nu am ajuns peste tot, deoarece actiunile se desfasoara in acelasi weekend. Ma bazez pe faptul ca trecerea timpului va fluidiza procesul si ca viitorul va fi de PERFORManta!
 
FOTO – Profesorul Ion Nicolau si Alexandru Ardelean, alaturi de antrenorii americani de la The Basketball Embassy care participa activ la stagiile de vara ale “Performbaschet, un pas inainte!”

Din categoriile: Stirea zilei, PerformBaschet, Comunicate de presa

DIN ACEEASI CATEGORIE
ULTIMELE STIRI
CATEGORII STIRI
LOTURI NATIONALE
    • Masculin
    • - Seniori
    • - Juniori
    • Feminin
    • - Senioare
    • - Junioare
CAMPIONATE
Continutul acestui site (text si imagini) este protejat prin Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor.
Hosted by Omnilogic
Termeni si conditii  |  Legal
Preluarea si reproducerea continutului se face numai cu acordul scris al Federatiei Romane de Baschet. www.frbaschet.ro
Copyright 2004-2017, Federatia Romana de Baschet. Toate drepturile rezervate.