Federatia Romana de Baschet
Banca Transilvania - Partener principal
Pagina Facebook a Federatiei Romane de Baschet Facebook Vulturii Facebook Acvilele

Stirea zilei

Sambata, 10 iunie 2017

Doliu in baschetul romanesc!

Autor: Federatia Romana de Baschet

Federatia Romana de Baschet anunta cu multa tristete si profund regret trecerea in nefiinta a celui care a fost MIHAI NEDEFF. In aceasta dimineata, dupa o lunga si nedreapta suferinta, inima unuia dintre cei mai valorosi baschetbalisti romani ai tuturor timpurilor a incetat sa mai bata si a facut astfel ca sportul romanesc sa mai piarda o stea din constelatia performerilor.
 
Nascut la data de 8 noiembrie 1931, Mihai Nedeff si-a castigat locul printre legendele sportului romanesc, fiind una dintre figurile proeminente ale baschetului autohton. La numai 14 ani descopera magia jocului de baschet la Sport Club 44 din Capitala si, datorita calitatilor sale deosebite, incepe sa urce treapta cu treapta pe scara performantei sportive, atingand culmi nebanuite in copilaria sa tumultoasa. Astfel, patru ani mai tarziu ajunge la Scoala Medie Tehnica de Cultura Fizica iar din 1952 trece la ICEF, absolvind si cursurile acestei facultati in promotia 1955.
In 1957, dupa ce obtine bronzul Diviziei A cu echipa ICEF este transferat la marea sa iubire, CCA (ulterior Steaua). De altfel, apreciat inca de pe vremea junioratului, Mihai Nedeff intra definitiv in istoria baschetului romanesc ca fiind unul dintre cei care au transformat sportul de sub panouri intr-o arta fascinanta, facand adevarate spectacole de magie pe terenurile de joc prin anii 60’-70’ alaturi de colegii sai din generatia de aur a CCA. O generatie slefuita, atat din teren, cat si de pe banca, de celebrul antrenor Constantin “Unchiul” Herold, si care a intrat in legenda si prin formula sa magica: 3N + 2F. Adica,  Folbert, Fodor, Nedeff, Niculescu si Nedelea (ulterior Novacek). Un cinci redutabil, care a facut legea atat in Romania, in perioada 1956-1967 (zece titluri nationale!), dar si in Europa, unde ros-albastrii au atins cea mai valoroasa performanta obtinuta de vreo echipa de baschet din Romania: semifinalele Cupei Campionilor Europeni in 1961! Erau vremuri cand jocurile din Sala Floreasca se jucau cu casele de bilete inchise, in timp ce in fata arenei bucurestene ramaneau pe dinafara sute de fani care "nu prindeau" un bilet in plus. Iar copiii iti spuneau pe nerasuflate intreaga componenta a echipei ros-albastre care fusese in semifinalele CCE.
Gratie valorii sale incontestabile, a fost selectionat destul de repede in nationala de seniori a Romaniei, in tricoul careia a evoluat de 258 de ori. Conform datelor oficiale, in perioada 1951–1966, Mihai Nedeff a participat cu echipa Romaniei la sapte editii ale Campionatelor Europene, ocupand si un notabil loc 5 la editia de la Sofia, in 1957. A fost selectionat de trei ori in echipa Europei iar in 1964 a fost remarcat, la un meci demonstrativ impotriva unei selectionate americane, de celebrul Red Auerbach, antrenorul campioanei NBA, Boston Celtics. Dupa mai bine de doua decenii petrecute pe terenul de joc, in 1967 promoveaza cu echipa ICEF in Divizia A si alege sa devina antrenor. Isi trece in palmares si cativa ani petrecuti la timona echipei franceze Stade Francaise Paris, dupa care revine in tara si preia bagheta de antrenor a echipei sale de suflet, Steaua, conducand destinele acestora pana in 1988 si adunand cu ei alte sase titluri nationale. Perioada in care a fost cooptat si in staff-ul tehnic al nationalei.
Ca antrenor, atat la Steaua, cat si la reprezentativa Romaniei, a lucrat cu multi sportivi legendari, printre care i-am enumera pe Tarau, Opsitaru, Oczelack, Cernat, Ermurache, Branisteanu, Netolitschi, Capusan, Ion Viorel, Ardelean etc.
Intrebat de multe ori despre coincidenta de a fi nascut in acelasi an cu Federatia Romana de Baschet, 1931, nea Misu raspundea razand: “Am crescut si-am inflorit impreuna… Un motiv in plus pentru care mi-am dedicat intreaga viata baschetului!”

Colonel in rezerva al Armatei Romane, a fost timp de 19 ani si profesor universitar la ICEF (ANEFS), perioada in care a fost si co-autor al primului curs de zi si specializare de baschet pentru studenti – “Monografia jocului de baschet”. A mai activat in cadrul Comisiei Tehnice a COR pana la Jocurile Olimpice, Atena 2004. De-a lungul timpului a primit diverse ordine si decoratii, spunand in gluma ca este printre putinii care au fost recompensati de patru presedinti ai Romaniei: Nicolae Ceausescu, Ion Iliescu, Emil Constantinescu si Traian Basescu. A fost antrenor emerit, maestru emerit al sportului si a avut numeroase distinctii, printre care si Ordinul Meritul Sportiv.
 
Pe aceasta cale, Federatia Romana de Baschet adreseaza sincere condoleante familiei indurerate.
Dumnezeu sa-l odihneasca!

Din categoriile: Stirea zilei, Antrenori, Comunicate de presa

DIN ACEEASI CATEGORIE
ULTIMELE STIRI
CATEGORII STIRI
LOTURI NATIONALE
    • Masculin
    • - Seniori
    • - Juniori
    • Feminin
    • - Senioare
    • - Junioare
CAMPIONATE
Continutul acestui site (text si imagini) este protejat prin Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor.
Hosted by Omnilogic
Termeni si conditii  |  Legal
Preluarea si reproducerea continutului se face numai cu acordul scris al Federatiei Romane de Baschet. www.frbaschet.ro
Copyright 2004-2017, Federatia Romana de Baschet. Toate drepturile rezervate.