Federatia Romana de Baschet
Banca Transilvania - Partener principal
Pagina Facebook a Federatiei Romane de Baschet Facebook Vulturii Facebook Acvilele

Stirea zilei

Vineri, 5 ianuarie 2018

Acvilele convocate pentru meciurile Finlanda si Slovenia din preliminariile Campionatului European

Autor: Federatia Romana de Baschet

Staff-ul tehnic al echipei nationale de baschet feminin a Romaniei, coordonat de selectionerul Dragan Petricevic, a definitivat lista jucatorelor convocate pentru meciurile cu Finlanda (10 februarie, Helsinki) si Slovenia (14 februarie, Celje), contand pentru calificarile la FIBA Women's EuroBasket.

Astfel, la reuniunea de pe 4 februarie, de la RIN Grand Hotel din Bucuresti, sunt asteptate urmatoarele 14 sportive:

Gabriela Marginean (AGU Kayseri Spor Kulubu - Turcia)
Ashley Walker (Umana Reyer Venezia - Italia)
Sonia Ursu (1KS Sleza Wroclaw - Polonia)
Elisabeth Pavel (ZTE NKK - Ungaria)
Nora Demeter (PEAC-Pecs - Ungaria)
Annemarie Parau (Sepsi SIC Sf. Gheorghe)
Ancuta Stoenescu (Sepsi SIC Sf. Gheorghe)
Tunde Kilin (Sepsi SIC Sf. Gheorghe)
Teodora Neagu (Sepsi SIC Sf. Gheorghe)
Ioana Ghizila (Universitatea Cluj-Napoca)
Irina Parau (NBS Cluj-Napoca / Universitatea Cluj-Napoca)
Dora Ardelean (CS SCM Timisoara)
Gabriela Irimia (Olimpia Brasov)
Alexandra Dumitrache (Olimpia Brasov)

Spre deosebire de pregatirea din noiembrie 2017, antrenorii Dragan Petricevic si Attila Veres au decis sa apeleze si la tanara jucatoare Nora Demeter, aceasta fiind convocata in premiera la echipa nationala de senioare, dupa ce, in campania precedenta de calificare la Campionatul European, sora ei, Hanna, a facut parte din lotul largit al Romaniei.

"Experienta acumulata de Nora Demeter in campionatul maghiar - acolo unde usor-usor puncteaza in statistici - ne-a determinat sa o consideram pregatita pentru a lua contact cu echipa nationala de senioare. E drept, ne lipsesc doua jucatoare experimentate, Claudia Pop si Adina Stoiedin. Ambele sunt nerefacute complet dupa accidentari mai vechi si, desi evolueaza la echipele lor de club, nu o fac la un potential de 100%. Am purtat discutii cu ambele, am consultat si dosarele lor medicale si am considerat ca e bine sa ne bazam la echipa nationala doar pe jucatoare complet apte pentru jocuri la cel mai inalt nivel. Totodata, intinerirea nationalei este absolut necesara, asa ca e logic ca jucatoare tot mai tinere sa-si gaseasca locul in lot, acolo unde, ajutate de cele experimentate, sa reuseasca sa realizeze in mod optim schimbul de generatii de la echipa nationala.
Apropo de jucatoarele experimentate, ma bucura disponibilitatea acestora, fara echivoc, pentru participarea la actiunile echipei reprezentative a tarii lor. Experienta lor si entuziasmul tinerelor ma determina sa cred ca in continuare Romania va putea juca un baschet de calitate
", a declarat selectionerul Dragan Petricevic pentru frbaschet.ro.

Acvilele se vor antrena la Arena de Baschet din Capitala pana pe 9 februarie, atunci cand vor decola catre Helsinki, urmand sa joace contra tarii-gazda a doua zi, de la ora 14:00.

Duminica 11 februarie, tricolorele vor zbura catre Timisoara, via Bucuresti. Pe malul Begai, tricolorele vor efectua doua antrenamente, urmand ca apoi sa efectueze deplasarea in localitatea slovena Celje, unde vor juca pe 14 februarie de la ora 20:00 (ora Romaniei).

Din categoriile: Stirea zilei, Stiri, Loturi nationale feminin

DIN ACEEASI CATEGORIE
ULTIMELE STIRI
CATEGORII STIRI
LOTURI NATIONALE
    • Masculin
    • - Seniori
    • - Juniori
    • Feminin
    • - Senioare
    • - Junioare
CAMPIONATE
Continutul acestui site (text si imagini) este protejat prin Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor.
Hosted by Omnilogic
Termeni si conditii  |  Legal
Preluarea si reproducerea continutului se face numai cu acordul scris al Federatiei Romane de Baschet. www.frbaschet.ro
Copyright 2004-2017, Federatia Romana de Baschet. Toate drepturile rezervate.