Federatia Romana de Baschet
Banca Transilvania - Partener principal
Pagina Facebook a Federatiei Romane de Baschet Facebook Vulturii Facebook Acvilele

Stirea zilei

Sambata, 10 februarie 2018

Victorie pentru Acvile in deplasarea din Finlanda

Autor: Federatia Romana de Baschet

Echipa nationala de baschet feminin a Romaniei a obtinut o victorie la scor, 80-59, in fata nationalei Finlandei, in a treilea meci al campaniei de calificare la FIBA Women’s EuroBasket 2019.

Partida s-a jucat la Helsinki, iar tricolorele au condus pe toata durata partidei, acest lucru permitandu-i selectionerului Dragan Petricevic sa ruleze pe parchet intreg lotul de 12 jucatoare.

Meciul a consemnat si debutul in nationala de senioare a tinerei Irina Parau (17 ani), cea care a jucat aproape 4 minute si a contribuit cu 1 recuperare in statistica Romaniei.

Cea mai buna marcatoare a Romaniei a fost Ashley Walker, cea care a fost aproape de double-double, cu 17 puncte (1x3) si 9 recuperari. Au mai marcat: Annemarie Godri-Parau (foto) 16p, Ancuta Stoenescu 10p (2x3), Elisabeth Pavel 10p, Sonia Ursu 8p, Gabriela Marginean 7p (1x3), Gabriela Irimia 5p, Ioana Ghizila 3p (1x3), Teodora Neagu 2p, Dora Ardelean 2p.

Imediat dupa partida, Ashley Walker a declarat: “Astazi, toate fetele am intrat pe teren hotarate sa ne facem jocul de care suntem in stare. Am fost extrem de determinate, antrenorul nostru ne-a pregatit foarte bine pentru aceasta partida si ma bucur ca noi am triumfat, desi a fost un joc epuizant din punct de vedere fizic pentru ambele echipe”.

La randul lui, Dragan Petricevic a spus: “A fost un bun joc de baschet astazi. In ciuda rezultatului, nu ne-a fost usor sa castigam in fata Finlandei, am muncit foarte mult, am alergat extraordinar de mult. Ma bucur ca, mental, am fost extrem de pregatiti pentru acest joc epuizant fizic. Imi felicit jucatoarele, este victoria lor, fara dubiu. Jos palaria pentru risipa de efort pe care au facut-o. De asemenea imi felicit si staff-ul, cu totii am facut o treaba foarte buna impreuna”.

Pentru Romania urmeaza miercuri partida contra Sloveniei, de asemenea in deplasare.

Din categoriile: Stirea zilei, Stiri, Loturi nationale feminin

DIN ACEEASI CATEGORIE
ULTIMELE STIRI

Vezi toate stirile
CATEGORII STIRI
LOTURI NATIONALE
    • Masculin
    • - Seniori
    • - Juniori
    • Feminin
    • - Senioare
    • - Junioare
CAMPIONATE
Continutul acestui site (text si imagini) este protejat prin Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor.
Hosted by Omnilogic
Termeni si conditii  |  Legal
Preluarea si reproducerea continutului se face numai cu acordul scris al Federatiei Romane de Baschet. www.frbaschet.ro
Copyright 2004-2017, Federatia Romana de Baschet. Toate drepturile rezervate.