Federatia Romana de Baschet
Banca Transilvania - Partener principal
Pagina Facebook a Federatiei Romane de Baschet Facebook Vulturii Facebook Acvilele

Stirea zilei

Luni, 12 februarie 2018

CSM CSU Oradea si U-BT Cluj-Napoca se dueleaza in finala FINAL 8 Cupa Romaniei 2018

Autor: Federatia Romana de Baschet

Detinatoarea trofeului, U-Banca Transilvania Cluj-Napoca, si CSM CSU Oradea, s-au calificat in ultimul act al FINAL 8 Cupa Romaniei, masculin, editia 2017-2018, dupa ce au reusit, luni seara, sa treaca de rivalele BC SCM Timisoara si respectiv CSM Steaua Eximbank. Astfel, marti seara, de la ora 19:00, Arena Sepsi din Sf. Gheorghe va gazdui o noua confruntare cu trofeul pe masa intre cele doua grupari din Transilvania, intalnirea fiind o reeditare a finalei Cupei Romaniei de acum doua sezoane.
 
Pentru a treia oara consecutiv, U-Banca Transilvania Cluj-Napoca va juca in ultimul act al celei de-a doua competitii interne, gruparea pregatita de antrenorul Mihai Silvasan reusind sa acceada in finala FINAL 8 Cupa Romaniei 2018. In aceste conditii, clujenii au posibilitatea sa-si apere trofeul cucerit in ultimele doua editii, urmand sa se confrunte in ultima batalie cu rivala CSM CSU Oradea, o adversara redutabila coordonata de antrenorul Cristian Achim, pe care a mai intalnit-o intr-o disputa finala incendiara si in urma cu doi ani.
Asa cum anticipasem, semifinalele FINAL 8 Cupa Romaniei, editia 2017-2018, au incins serios atmosfera din Arena Sepsi din Sf. Gheorghe, fanii baschetului avand posibilitatea sa urmareasca doua meciuri extrem de echilibrate, decise abia de ultimele actiuni de joc. Prima batalie pentru un loc in finala a adus pe parchet echipele CSM CSU Oradea si CSM Steaua Eximbank, ambele vizand o performanta in competitia KO. Mizand pe totul sau nimic si bazandu-se pe un nou joc foarte bun al americanului Richard, sprijinit foarte bine de internationalii romani Mandache si Nicolescu, dar si de “argintul viu” Pasalic, CSM CSU Oradea a reusit sa se impuna in fata gruparii militare, cu scorul de 71-65, si sa acceada pentru a treia oara in ultimul act al Cupei. La final, Richard a fost desemnat pentru a doua oara in acest turneu “Banca Transilvania Player of the Game”.
Echilibrul si tensiunea din aceasta prima semifinala s-a transferat parca si la cea de-a doua confruntare a zilei, in care U-Banca Transilvania Cluj-Napoca primit o replica viguroasa din partea BC SCM Timisoara. Desi parea ca va fi aproape imposibil sa se recupereze dupa meciul din sferturile de finala, cand s-a impus in fata BC CSU Sibiu dupa trei reprize de prelungiri, gruparea banateana pregatita de antrenorul Tudor Costescu a reusit sa se autodepaseasca si sa fie foarte aproape de o mare supriza. Insa, clujenii i-au scos la bataie pe tragatorii de elita Rasic si Lapornik, care nu au ratat sansa de a inclina balanta victoriei in favoarea echipei lor, zadarnicind eforturile deosebite ale timisorenilor. In cele din urma, intr-un final nerecomandat cardiacilor, U-Banca Transilvania Cluj-Napoca a castigat, cu scorul de 77-75, iar Aleksandar Rasic a primit trofeul “Banca Transilvania Player of the game”.
Mai multe fotografii de la turneul din Sf. Gheorghe gasiti pe pagina oficiala https://www.facebook.com/frbaschet/ iar detalii despre rezultate si statistici oficiale pe http://www.frbaschet.ro/campionat-masculin/cupa-romaniei/

 
 

Din categoriile: Stirea zilei, Anunturi importante, Cupa Romaniei masculin

DIN ACEEASI CATEGORIE
ULTIMELE STIRI
CATEGORII STIRI
LOTURI NATIONALE
    • Masculin
    • - Seniori
    • - Juniori
    • Feminin
    • - Senioare
    • - Junioare
CAMPIONATE
Continutul acestui site (text si imagini) este protejat prin Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor.
Hosted by Omnilogic
Termeni si conditii  |  Legal
Preluarea si reproducerea continutului se face numai cu acordul scris al Federatiei Romane de Baschet. www.frbaschet.ro
Copyright 2004-2017, Federatia Romana de Baschet. Toate drepturile rezervate.