Federatia Romana de Baschet
Banca Transilvania - Partener principal
Pagina Facebook a Federatiei Romane de Baschet Facebook Vulturii Facebook Acvilele

Stirea zilei

Marti, 13 februarie 2018

U-Banca Transilvania Cluj-Napoca a cucerit Cupa Romaniei 2018

Autor: Federatia Romana de Baschet

Pentru a treia oara consecutiv, U-Banca Transilvania Cluj-Napoca a intrat in posesia trofeului Cupa Romaniei, dupa ce gruparea pregatita de antrenorul Mihai Silvasan a terminat si sezonul 2017-2018 en-fanfare, cu o victorie la limita obtinuta in finala disputata in aceasta seara impotriva CSM CSU Oradea. La capatul unui joc extrem de echilibrat si decis in ultimele secunde, clujenii s-au impus, cu scorul de 64-61, spre bucuria micutei galerii venita pentru a-si sustine favoritii.
 
Arena Sepsi din Sf. Gheorghe a gazduit in aceasta seara mult asteptata finala a FINAL 8 Cupa Romaniei, in care s-au confruntat cele mai in forma echipe ale turneului, U-Banca Transilvania Cluj-Napoca si CSM CSU Oradea. Puternic motivata si sustinuta de grupul de suporteri venit de la Cluj-Napoca, detinatoarea trofeului competitiei KO in ultimele doua sezoane a inceput in forta si s-a desprins foarte repede pe tabela, scor 22-6 in min. 6, gratie unui joc deosebit al internationalului Nandor Kuti, omniprezent in ambele faze. Simtind ca echipa sa are nevoie de o schimbare, antrenorul Cristian Achim reactioneaza prompt si reuseste sa modifice cursul jocului, aruncandu-i in lupta pe Nicolescu si Kariniauskas. Solutia tactica da roade foarte repede iar oradenii realizeaza o secventa de 14-0 si inchid sfertul doar cu un mic dezavantaj de trei puncte, scor 25-23. Diferenta se mentine pe parcursul urmatoarelor zece minute, desi ambele combatante au tot cautat lovitura decisiva. A fost un sfert in care apararile agresive au anihilat cu brio mai toate optiunile ofensive, astfel ca, la pauza, clujenii au intrat la vestiar cu acelasi avans de trei lungimi, scor 37-34. La reluare, americanul Richard pare sa gaseasca mult mai usor drumul spre cos, ce-i drept si scapat de sub supravegherea atenta a "jandarmului" Kuti, si astfel reuseste sa aduca Oradea in avantaj, scor 49-41, fapt care-l obliga pe antrenorul Mihai Silvasan sa solicite timp de odihna pentru a schimba “macazul”. Efectele se vad imediat si pe tabela iar sfetul al treilea se incheie cu liberele marcate de Watson, care inchide scorul la 53-51 in favoarea CSM CSU Oradea. Debutul ultimului sfert aduce din nou gruparea clujeana pe val, cu Sakic in prim-plan, croatul reusind sa mareasca zestrea de puncte a echipei sale si sa duca scorul pana la 60-58 in min. 35. Urmeaza o perioada nefasta de aproape cinci minunte, in care apararile dau din nou roade foarte bune in ambele tabere. Ratarile si greselile se inmultesc pe acest fond si maresc suspansul iar Kromah si Mandache gasesc pana la urma solutii si adauga cateva puncte pe tabela in ultimul minut, ducand scorul la 62-61 in favoarea clujenilor cand mai erau doar 21 de secunde de joc.
A urmat un timp de odihna firesc, insa clujenii pierd neasteptat posesia si acorda posibilitatea adversarilor sa aiba un ultim atac. Pasalic greseste traiectoria spre cos si rateaza iar Watson isi rascumpara greseala si porneste ca din tun pe contraatac, obligand adversarii sa-l faulteze si sa-l trimita la linia de pedeapsa. Cu sange rece, Watson inscrie ambele libere si ridica scorul la 64-61 iar oradenii arunca in disperare pe ultima secunda insa mingea refuza sa intre in cos. In aceste conditii, scorul ramane neschimbat, 64-61, iar sirena de final declanseaza fiesta in randul jucatorilor si antrenorilor de la U-Banca Transilvania Cluj-Napoca, care incing o hora a bucuriei la mijlocul terenului si sarbatoresc cucerirea trofeului Cupa Romaniei pentru a treia oara consecutiv.
La final, Ousamane Barro a fost desemnat “BT Player of the Game” si a primit distinctia din mainile selectionerului Romaniei, Zare Markovski, pivotul clujenilor fiind considerat omul meciului pentru contributia avuta (double-double - 10 puncte si 10 recuperari). La festivitatea de premiere, capitanul echipei CSM CSU Oradea a primit de la secretarul general FRB, Dan Berceanu, placheta ce revine finalistei, in vreme ce clujenii au primit trofeul Cupa Romaniei din mainile presedintelui FRB, Horia Paun.
Toate rezultatele si statisticile inregistrate in actualul sezon al Cupei Romaniei pot fi vizualizate pe http://www.frbaschet.ro/campionat-masculin/cupa-romaniei/
 
FOTO – Bucuria victoriei alaturi de suporteri (credit Alina Cojocaru)

Din categoriile: Stirea zilei, Anunturi importante, Cupa Romaniei masculin

DIN ACEEASI CATEGORIE
ULTIMELE STIRI

Vezi toate stirile
CATEGORII STIRI
LOTURI NATIONALE
    • Masculin
    • - Seniori
    • - Juniori
    • Feminin
    • - Senioare
    • - Junioare
CAMPIONATE
Continutul acestui site (text si imagini) este protejat prin Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor.
Hosted by Omnilogic
Termeni si conditii  |  Legal
Preluarea si reproducerea continutului se face numai cu acordul scris al Federatiei Romane de Baschet. www.frbaschet.ro
Copyright 2004-2017, Federatia Romana de Baschet. Toate drepturile rezervate.