Foto

Debut cu victorie pentru naționala Romaniei in calificarile FIBA Women’s EuroBasket 2027

Naționala feminină a Româniea a început excelent campania de calificare pentru FIBA Women’s EuroBasket 2027, reușind o victorie clară la Limassol, împotriva reprezentativei Ciprului, scor 75-62.

Elevele lui Cătălin Tănase au dominat meciul de la un capăt la altul, impunându-se printr-un joc colectiv.

Au marcat: Ana Virjoghe – 12 puncte, 4 recuperări, 4 pase decisive, Katy Armanu – 11 puncte, 4 recuperări, 2 intercepții, Ștefania Cătinean– 10 puncte, 6 recuperări, 5 pase decisive, 4 intercepții, Gabriela Irimia – 10 puncte, 8 recuperări, Alexandra-Mălina Bobar – 9 puncte, 2 recuperări, Bianca Nan – 8 puncte, 4 recuperări, Ana Ivan– 5 puncte, Teodora Manea – 4 puncte, Nicolett Orban– 2 puncte, 7 recuperări, 2 pase decisive, Ioana-Vanessa Velcea, – 2 puncte, Miky Panait – 2 puncte, 2 recuperări.

România a încheiat partida cu 45.7% la aruncările din acțiune, 41.1% de la linia de 3 puncte și a dominat la capitolul recuperări (42 în total).

Cătălin Tănase, după victoria din Cipru: „Moralul este bun, dar trebuie să rămânem concentrați” Selecționerul echipei naționale feminine a României, Cătălin Tănase, s-a declarat mulțumit de debutul cu victorie în campania de calificare la FIBA Women’s EuroBasket 2027, dar a subliniat că echipa are în continuare multe aspecte de îmbunătățit înaintea următorului meci, din Polonia.

„Sunt bucuros că am reușit să debutăm cu o victorie în această campanie de calificări. Vreau să felicit fetele pentru atitudinea pe care au avut-o pe teren. Bineînțeles, mai avem multe lucruri de pus la punct pentru a ajunge la jocul de baschet pe care mi-l doresc să-l arătăm. Dar este important că moralul este bun. Am controlat meciul de la început până la final, chiar dacă au existat și momente mai puțin bune pe parcurs. Un alt factor important este că nu avem accidentări după acest prim meci și suntem pregătiți să ne concentrăm toată energia pentru următorul meci, cel din Polonia, de sâmbătă.”

La rândul ei, Gabriela Irimia, cǎpitanul tricolorelor a declarat: "Mǎ bucur cǎ am început aceasta campanie cu victorie. Am reușit sǎ ne impunem ritmul şi sǎ rămânem concentrate. Sunt mândrǎ de atitudinea fetelor din teren. Este o victorie care ne motivează".

Următorul meci al tricolorelor va avea loc sâmbătă, 19:00 (ora României), în Polonia, unde România va încerca să continue seria pozitivă și să-și consolideze poziția în grupa de calificare. 

Partenerii Echipei Naționale de Baschet Feminin a României: Agenția Națională pentru Sport, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, Primăria Municipiului Ploiești, Banca Transilvania, Mastercard, Cloud Perform, Linksoft, Rețeaua de sănătate Regina Maria, Nike, Autopalermo, Bilbor, DSC. Parteneri media: DigiSport, Gazeta Sporturilor și Agerpres

Parteneri