Foto

Romania intra de azi in focurile FIBA 3x3 U18 Europe Cup

Incepand de astazi si pana duminica seara, nationalele juvenile de baschet 3x3 ale Romaniei participa, la Tbilisi, la intrecerile FIBA 3x3 U18 Europe Cup 2019. In intrecerea masculina, echipa Romaniei, in formula Laurentiu Dumitrescu, Mihnea Brie, Andrei Victor Ionescu si Luca Visan-Hara, va evolua in grupa D, impotriva selectionatelor similare ale Italiei si Serbiei, in vreme ce, in competitia feminina, nationala Romaniei, in formula Sachira Tintar, Adina Ciciovan, Diana Ignat Kleemann si Rebecca Lipovan, va juca in cadrul grupei B, impotriva echipelor similare ale Belgiei si Frantei. Toate meciurile de la Tbilisi pot fi urmarite in direct pe paginile oficiale de facebook 3x3 Romania si FIBA 3x3.

 


Capitala Georgiei devine in acest in week-end capitala europeana a baschetului juvenil 3x3, orasul Tbilisi urmand sa gazduiasca, in perioada 6-8 septembrie, intrecerile celei de-a cincia editii a FIBA 3x3 U18 Europe Cup. La startul intrecerilor se afla cele mai valoroase 24 de echipe nationale reprezentand 16 tari de pe Batranul Continent, printre care se numara si reprezentativele noastre tricolore, participantele fiind impartite in prima faza in patru grupe de cate trei echipe. Dupa o perioada de pregatire la Constanta, ambele nationale ale Romaniei au ajuns in capitala Georgiei si sunt pregatite sa ia astazi startul in marea intrecere continentala.
 

In competitia masculina, echipa U18 a Romaniei, formata din juniorii Laurentiu Dumitrescu, Mihnea Brie, Andrei Victor Ionescu si Luca Visan-Hara, a fost repartizata in Grupa D si urmeaza sa dea piept cu selectionatele similare ale Italiei si Serbiei.

In competitia feminina, echipa Romaniei, compusa din junioarele Sachira Tintar, Adina Ciciovan, Diana Ignat Kleemann si Rebecca Lipovan, a fost repartizata in Grupa B si se va confrunta cu nationalele similare ale Frantei si Belgiei.

Astfel, tinerii baschetbalisti romani vor avea parte de adversari extrem de puternici inca din faza inaugurala, junioarele noastre fiind prezente intr-o serie in care se afla campioana en-titre Belgia si detinatoarea bronzului mondial Franta, in vreme ce juniorii vor da ochii cu finalista editiei precedente Serbia dar si cu Italia.

Conform FIBA, iata programul meciurilor pe care nationalele Romaniei le vor sustine in prima zi, cu precizarea ca sistemul competitional prevede ca doar primele doua echipe din fiecare grupa sa acceada in faza superioara, in meciurile eliminatorii:

Vineri, 6 septembrie 2019
Ora 16:20 Romania – Italia (masculin)
Ora 16:40 Franta – Romania (feminin)
Ora 17:50 Romania – Serbia (masculin)
Ora 19:40 Romania – Belgia (feminin)


Toate meciurile de la Tbilisi vor putea fi urmarite in direct pe paginile de facebook 3x3 Romania si FIBA 3x3.

Parteneri