Foto

Start in Liga Nationala de Baschet Masculin, sezonul 2019-2020

Sala Sporturilor din Medias si Sala Liceului Forestier din Sighetu Marmatiei vor gazdui, astazi, primele meciuri din cadrul Ligii Nationale de Baschet Masculin, sezonul 2019-2020. Cu 16 echipe aliniate la start, LNBM va intra astfel de astazi in atentia fanilor de baschet, si nu numai, prima runda din noul format competitional programand opt meciuri interesante pe durata a patru zile. Totodata, asa cum deja i-am obisnuit pe fanii baschetului, mai multe jocuri din LNBM vor fi transmise in direct de partenerul DIGI SPORT, precum si de canalul oficial de youtube FRB TV. Conform sistemului competitional, faza inaugurala se va desfasura pe doua grupe, dupa cum urmeaza:

Grupa A - CSM CSU Oradea, BC CSU Sibiu, U-Banca Transilvania Cluj-Napoca, SCM U Craiova, BCMU FCA Pitesti, SCM Timisoara, Steaua Bucuresti si Dinamo Stiinta Bucuresti

Grupa B – CSO Voluntari, CSM Medias, ABC Athletic Constanta, CSM Galati, CSM VSKC Miercurea Ciuc, CSM 2007 Focsani, CSM Sighetu Marmatiei si CSM Tg. Jiu.

Dupa derularea primei faze, LNBM va continua, conform Regulamentului Specific, cu o noua serie de meciuri in trei grupe valorice:

Grupa Rosie - locurile 1-6 din grupa A; echipele calificate vor continua faza a doua cu toate punctele acumulate in prima faza din grupa A;
Grupa Galbena - locurile 7-8 din grupa A + locurile 1-4 din grupa B; echipele calificate in faza a doua vor continua fara punctele acumulate in prima faza;
Grupa Albastra – locurile 5-8 din grupa B; echipele calificate in faza a doua vor continua cu punctele acumulate in prima faza.

Va urma ultima faza din LNBM, sezonul 2019-2020, cu meciurile din play-off si play-out, finalele fiind programate sa inceapa in 18 mai 2020, in vreme ce echipele clasate pe locurile 15-16 vor juca la inceputul sezonului 2020-2021 un baraj cu primele 2 echipe din Liga 1 pentru a stabili ultimele doua participante din sezonul urmator al LNBM.

Revenind la etapa inaugurala din LNBM, va prezentam mai jos programul integral:
Vineri, 11.10.2019
CSM Sighetu Marmatiei – CSM Galati (ora 17:00, Grupa B)
CSM Medias – CSM 2007 Focsani (ora 18:00, Grupa B)
Sambata, 12.10.2019
CSM VSKC Miercurea Ciuc – CSM Tg. Jiu (ora 17:00, Grupa B)
Steaua Bucuresti – CSM CSU Oradea (ora 17:00, Grupa A, in direct pe DIGI SPORT si LOOK SPORT)
CSO Voluntari – ABC Athletic Constanta (ora 18:30, Grupa B)
SCM Timisoara – BCMU FC Arges Pitesti (ora 18:45, Grupa A, in direct pe DIGI SPORT si LOOK SPORT)
Duminica, 13.10.2019
SCM U Craiova – BC CSU Sibiu (ora 18:00, Grupa A, in direct pe FRB TV si preluat de sport.ro, prosport.ro si sportextra.ro)
Luni, 14.10.2019
Dinamo Stiinta Bucuresti – U-Banca Transilvania Cluj-Napoca (ora 17:30, Grupa A, in direct pe DIGI SPORT si LOOK SPORT)

Rezultate, statistici si clasamente se gasesc AICI

Parteneri