Foto

U-BT Cluj Napoca se va confrunta cu KK Igokea in primul tur preliminar din BCL

Reprezentanta baschetului romanesc in sezonul 2020-2021 al Basketball Champions League, echipa masculina U-Banca Transilvania Cluj-Napoca, a aflat, astazi, numele adversarei din primul tur preliminar al celei mai importante competitii continentale inter-cluburi derulata sub egida FIBA, dar si eventualul parcurs in cazul in care ar accede in faze superioare. Conform tragerii la sorti de la Mies, reprezentantul la varf al BCL, Patrick Comninos, a anuntat oficial ca U-Banca Transilvania Cluj-Napoca se va confrunta in turul inaugural al preliminariilor cu gruparea KK Igokea (Bosnia&Hertegovina), primul meci urmand sa fie in deplasare, in 15 septembrie, iar returul pe teren propriu, in 18 septembrie. Invingatoarea din aceasta confruntare va accede in turul secund al preliminariilor BCL si se va ciocni de invingatoarea din partida care a opus in turul inaugural echipele Sporting CP (Portugalia) si Fribourg Olympic (Elvetia). In urma acestui ultim duel din faza secunda a preliminariilor BCL, invingatoarea va intra in sezonul regular al BCL si va evolua in Grupa C.


U-Banca Transilvania Cluj-Napoca s-a numarat printre cele 16 echipe care vor juca in cadrul preliminariilor in sezonul 2020-2021 al Basketball Champions League, doar patru dintre acestea urmand sa acceada in sezonul regular, dupa cum a anuntat astazi, la Mies, cu ocazia tragerii la sorti, reprezentantul la varf al BCL, Patrick Comninos. Alaturi de cele patru echipe venite din preliminarii vor mai evolua in sezonul regular al BCL alte 28 de echipe, calificate direct in faza grupelor, faza unde vor fi patru serii de cate opt echipe.


In urma tragerii la sorti, s-a stabilit ca U-BT Cluj-Napoca sa evolueze in turul inaugural al preliminariilor impotriva gruparii bosniace KK Igokea Aleksandrovac, echipa care prezinta in palmaresul ultimilor ani 14 trofee cucerite in Bosnia-Hertegovina: sapte titluri de campioana si sapte Cupe. De mentionat ca echipa pregatita de Mihai Silvasan a fost inclusa in urna a doua si ar mai fi putut evolua in turul inaugural impotriva Balkan Botevgrad sau Iraklis Salonic.

Conform calendarului anuntat, dar tinand cont totusi si de evolutia pandemiei COVID-19, meciurile din turul inaugural al preliminariilor s-ar putea disputa in 15 septembrie (in Bosnia) si in 18 septembrie (in Romania).


In cazul in care trece de dubla cu Igokea si se califica in cel de-al doilea tur al preliminariilor BCL, U-Banca Transilvania Cluj-Napoca se va confrunta in continuare cu invingatoarea din dubla care a opus in primul tur echipele CP Sporting (Portugalia) si Fribourg Olympic (Elvetia), meciurile fiind programate pentru 22 si 25 septembrie.

Daca U-Banca Transilvania Cluj-Napoca va trece si de cel de-al doilea tur preliminar, atunci va avansa in sezonul regular in faza grupelor, faza in care ar evolua in Grupa C, alaturi de Hapoel Ierusalim (Israel), Fillou Oostende (Belgia), Turk Telekom (Turcia), San Pablo Burgos (Spania), Happy Casa Brindisi (Italia), Limoges CSP (Franta), Darussafaka Istanbul (Turcia).


Totodata, FIBA a mai precizat ca echipele eliminate din preliminariile Basketball Champions League, 12 la numar, au posibilitatea de a-si continua parcursul continental si se pot alatura participantelor din FIBA Europe Cup incepand cu faza grupelor.

Tragerea la sorti de astazi pentru sezonul 2020-2021 din Basketball Champions League poate fi urmarita AICI

Parteneri