Foto

Acvilele s-au calificat in sferturile de finala ale FIBA 3x3 World Cup 2019

Echipa feminina de baschet 3x3 a Romaniei s-a calificat astazi in sferturile de finala ale FIBA 3x3 World Cup, dupa ce “Acvilele” au reusit sa acumuleze trei victorii si o infrangere in faza inaugurala a intrecerilor care se desfasoara la Amsterdam, in perioada 18-23 iunie, clasandu-se pe locul secund in Grupa C. Sambata, in lupta pentru un loc in semifinalele mondiale, Romania va intalni, de la ora 16, ocupanta primei pozitii din Grupa A, selectionata similara a Chinei. 


Evoluand in formula Gabriela Marginean, Sonia Ursu, Ancuta Stoenescu si Gabriela Irimia, nationala feminina a Romaniei a continuat si astazi sa adune puncte importante in Grupa C, bifand inca o victorie, dar si o infrangere. Dupa 22-4 cu Mongolia si 21-13 cu Cehia in prima zi, “Acvilele” au reusit sa treaca astazi si de Iran, cu 21-7, dar s-au poticnit in confruntarea cu Spania, scor final 14-21. Astfel, nationala Romaniei s-a clasat pe locul secund in Grupa C, fiind devansata de selectionata similara a Turciei, si a avansat in faza meciurilor eliminatorii. Conform sistemului anuntat de FIBA si a tabloului de “brackets”, Romania va intalni in cadrul sferturilor de finala, sambata, de la ora 16, ocupanta fotoliului de lider al Grupei A, puternica selectionata a Chinei, care a adunat in prima faza patru victorii din tot atatea meciuri disputate. 


Reamintim ca FIBA 3x3 World Cup se desfasoara pe terenurile situate in “Museumsquare” din Amsterdam, sambata si duminica fiind programate toate meciurile eliminatorii, inclusiv finalele.

Mai multe informatii, dar si toate rezultatele si clasamentele pot fi accesate AICI


Toate meciurile competitiei mondiale pot fi urmarite live AICI

 
Cursa pentru Tokyo 2020 continua

Principalul obiectiv al nationalei feminine de baschet 3x3 este calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo, de anul viitor, acolo unde baschetul 3x3 debuteaza ca disciplina olimpica. Tinand cont de faptul ca unul dintre principalele criterii de calificare este reprezentat de numarul de puncte acumulat de Romania in rankingul mondial pe federatii, este de la sine inteles ca un rezultat cat mai prestigios al fetelor noastre la FIBA 3x3 World Cup de la Amsterdam va aduce un numar mai mare de puncte pentru Romania in “cursa” de calificare care se va incheia pe 1 noiembrie 2019.

Parteneri