Foto

Pentru a treia oara consecutiv, finala LNBF se disputa intre Sepsi SIC Sfantu Gheorghe si CSM Satu Mare

In fiecare dintre precedentele serii cu trofeul pe masa (2018 si 2019), castig de cauza a avut Sepsi SIC. Anul trecut Liga Nationala de Baschet Feminin a fost intrerupta dupa sezonul regulat, din cauza pandemiei de CoVid-19.

In actualul sezon, cele doua formatii s-au intalnit in semifinalele Cupei Romaniei, dar si de doua ori in sezonul regulat al LNBF, de fiecare data impunandu-se gruparea covasneana. Mai mult, dupa eliminarea satmarencelor, elevele lui Zoran Mikes au castigat si primul trofeul al sezonului, Cupa Romaniei, dupa victoria in fata Universitatii Cluj-Napoca.

Din postura de campioana a ultimelor patru editii de campionat (2016-2019), precum si a rezultatelor din acest sezon (inclusiv prezenta in sferturile de finala ale FIBA EuroCup Women), Sepsi SIC este favorita finalei, insa CSM Satu Mare pare o echipa care a devenit tot mai solida, astfel incat seria dintre cele doua rivale (care se disputa dupa sistemul “cel mai bun din cinci mecuri”) nu exclude un meci decisiv, care ar fi extrem de atractiv pentru iubitorii baschetului feminin din Romania.

Duelul opune si unele dintre cele mai valoroase jucatoare authtone ale momentului: Godri-Parau, Mandache, Ghizila, Orban, Kelemen, Catinean, Kovacs (Sepsi SIC) versus Cuic, Podar, Popescu, Kilin, Pop, Neagu, Szmutku (CSM Satu Mare)

Jocurile finalei se vor juca dupa urmatorul program:

5, 6 mai - Sfantu Gheorghe
10 mai - Satu Mare
11 mai - Satu Mare (daca este necesar)
14 mai - Sfantu Gheorghe (daca este necesar)

Medaliile de bronz, disputate de Arad si Brasov

Finala mica a ligii nationale se va juca dupa sistemul “cel mai bun din trei meciuri” intre FCC Baschet UAV Arad si CSTBv CSU Olimpia Brasov. Primele doua partide se vor juca in Sala “Victoria” din Arad, pe 5 si 6 mai, partida decisiva (dacava fi necesara) urmand sa se dispute la Brasov, pe 9 mai.

 

Foto: facebook Sepsi-SIC

Parteneri