Foto

Programul Turneelor Nationale de Baschet Juniori U14 si U18 pentru perioada 17-20 septembrie

Parcul Municipal Ploiesti Vest va gazdui incepand de astazi si pana duminica alte dispute din cadrul Turneelor Nationale de Baschet Juniori in aer liber, pe terenuri urmand sa evolueze performerii categoriilor de varsta U14 (masculin si feminin) si U18 (masculin). Dupa zece zile pline cu meciuri de baschet, in urma carora cei mai valorosi sportivi din tara si-au stabilit ierarhiile finale din sezonul competitional 2019-2020 la categoriile U13, U15, U16 si U20, de astazi, este randul celor de la U14 si U18 sa intre pe “scena” prahoveana si sa se bucure din nou de baschet dupa sase luni de restrictii.


Respectand toate normele sanitar-epidemiologice impuse din cauza pandemiei Covid-19 si din dorinta de a asigura conditii de maxima siguranta medicala in randul participantilor la primul eveniment juvenil major, Federatia Romana de Baschet a fost nevoita sa fie extrem de exigenta in fata unor situatii speciale. La fel ca si in seria precedenta, din motive medicale (n.n. – rezultate pozitive la testari RT-PCR in randul sportivilor), cinci dintre echipele invitate initial sa participe la Ploiesti nu vor mai putea evolua la eveniment: CSS Tg. Jiu (U14M), Leii Bucuresti (U14M), Slam Bucuresti (U14F), U-Banca Transilvania Cluj-Napoca si CSS 4 Bucuresti (U18M). Reamintim ca inaintea evenimentului de la Ploiesti toti participantii (sportivi, antrenori, arbitri, personal organizatoric si staff FRB) au fost testati RT-PCR. In cele trei serii au fost inregistrati aproximativ 1000 de participanti cu raspunsuri negative la testarile RT-PCR iar, pentru siguranta medicala a celor prezenti la Ploiesti, noua dintre echipe nu au mai participat deoarece au avut cel putin un sportiv cu raspuns pozitiv.


In aceste conditii, in urma sedintelor tehnice de miercuri seara, programul pentru cea de-a treia serie din cadrul Turneelor Nationale de Baschet Juniori in aer liber (U14 si U18) a suferit unele modificari.
Vezi programul pentru U14 masculin – AICI
Vezi programul pentru U14 feminin – AICI
Vezi programul pentru U18 masculin – AICI

La fel ca in primele doua serii de la U13, U15, U16 si U20, Federatia Romana de Baschet va monitoriza si de aceasta data toate evolutiile participantilor de la aceste categorii de varsta, precum si forma actuala sportiva, vizandu-i in cadrul acestui trial de selectie pe cei mai performanti sportivi U14 si U18 in vederea viitoarelor actiuni ale echipelor nationale.

Toate meciurile de pe Terenul 1 vor fi transmise live de FRB TV.

De asemenea, pe pagina oficiala de facebook a FRB vor fi postate zilnic instanatanee realizate la toate meciurile de catre fotograful FIBA Alina Cojocaru.

Evenimentul de la Ploiesti este organizat de Federatia Romana de Baschet, cu sprijinul Ministerului Tineretului si Sportului, si in parteneriat cu Primaria Municipiului Ploiesti.

Banca Transilvania este partenerul oficial al Federatiei Romane de Baschet.

Parteneri