Ultima echipă națională juvenilă a României care va intra în competițiile continentale în această vară, reprezentativa feminină U16, a efectuat vizita medicală și s-a deplasat la Alexandria, acolo unde are programate primele antrenamente din cadrul pregătirii centralizate pentru FIBA U16 Women's EuroBasket Konya 2024 Division B.
Sub comanda antrenorilor Mădălin Piperea, Mihaela Maxim și Marian Enache, în cantonament au intrat următoarele 18 sportive:
Calapis Bianca – CSS Bega Timisoara
Gyorgy Boglarka – ACS Sepsi SIC
Hollo Abigel – ACS Sepsi SIC
Marcus Alexia – Gladius Targu Mures
Schiopu Tania – Gladius Targu Mures
Teglas Crina – Gladius Targu Mures
Gavrila Eva – Olimpia Bucuresti
Danciulescu Carina – Olimpia Bucuresti
Tudor Stefania – Olimpia Bucuresti
Jaba Andrada – Dan Dacian
Cimpoieru Maria – Dan Dacian
Babadac Alexia – CSS Alexandria
Velcea Ioana – CSS Alexandria
Harangus Patricia – LAPI Dej
Valea Blanca – CSS Gloria Arad
Avram Sara – NBS Cluj Napoca
Ilies Daria – Gisa Lions (Germania)
Mihailescu Neire – Sportul Studentesc
După antrenamentele de la Alexandria, naționala de cadete va pleca între 11 și 15 iulie la Poznan (Polonia), unde va evolua într-un turneu amical, în compania Poloniei, Germaniei și Cehiei. Vor urma meciuri amicale la Salonic (22-25 iulie) cu Grecia și alte două jocuri de pregătire cu Ucraina (1-4 august, la Alexandria).
Echipa națională feminină U16 se va deplasa în Turcia pe 10 august, urmând să dispute la Konya ultimele două jocuri-test, în compania țării-gazdă. În aceeași localitate, de pe 15 august va debuta FIBA U16 Women's EuroBasket Konya 2024 Division B, țara noastră fiind repartizată în Grupa A, alături de Danemarca, Elveția, Norvegia și Portugalia.