Chiar dacă au avut un început entuziasmant de partidă, junioarele României au pierdut cu Bosnia și Herțegovina și, matematic, vor evolua în faza următoare a competiției pentru locurile 9-18. La campionatul european luni este zi de pauză, marți tricolorele având programat ultimul joc din Grupa D, împotriva Ucrainei.
În ciuda ploii torențiale care s-a abătut asupra Ploieștiului înaintea partidei, numeroși fani au luat loc în tribunele Sălii Sporturilor Olimpia, pentru a susține naționala feminină U18 în meciul împotriva Bosniei și Herțegovinei. Moralul bun rezultat după victoria cu Suedia a generat un debut pozitiv de partidă, fetele noastre ajungând la prima pauză cu un avantaj de 10 puncte. Mai mult, diferența în favoarea României a crescut la 14 puncte după primele trei minute ale sfertului secund și părea că tricolorele vor obține un nou succes, care să le păstreze cu șanse reale pentru sferturile de finală. Adversarele au schimbat însă apărarea, iar zona-pressing a bosniacelor a pus în evidentă încurcătură naționala noastră, care, până la pauza mare a irosit avantajul de pe tabelă, ba chiar a intrat la vestiare în deficit de trei puncte.
Sfertul al treilea, din nou problematic
Nimic nu era pierdut însă, iar jocul părea în continuare deschis oricărui rezultat. Din nefericire pentru noi, la fel ca și în primele două partide, revenirea de la cabine nu a fost de un augur. În zece minute, România nu a înscris decât 7 puncte, față de cele 25 ale adversarelor, iar soarta partidei era decisă. Tresărirea orgoliului tricolor s-a petrecut în sfertul 4, mult prea târziu însă pentru a mai salva rezultatul.
Scor final: România - Bosnia și Herțegovina 67-81 (27-17, 10-23, 7-25, 23-16). Pentru naționala noastră au marcat: Belegante 20 (4x3), Savu Istrătescu 15 (3x3), Zane 13, Țenu 7 (1x3), Sârbu 6 (2x3), Simion 2, Nemeș 2, Manea 2.
Marți, România va întâlni, de la ora 18:30, Ucraina, la Sala Sporturilor Olimpia, în ultimul meci al fazei grupelor. Intrarea fanilor este gratuită.