Echipa feminina de baschet 3x3 Agronomia Bucuresti a cucerit laurii Cupei Romaniei 3x3, editia 2019, dupa ce gruparea formata din Anca Sipos, Mihaela Chelariu, Sonia Vilcinschi si Claudia Usurelu a reusit sa castige toate jocurile din cadrul turneului final care a fost gazduit marti seara de Sala Agronomia din Capitala. Dupa un parcurs fara greseala in faza grupelor, Agronomia a trecut pe rand in “backets” de CSM Alexandria (scor 22-16), Rapid Bucuresti (scor 21-20) si CSM Targoviste (scor 21-16). Locul al treilea a fost adjudecat de Rapid Bucuresti, care a dispus in finala mica de Sportul Studentesc, cu scorul de 20-13.
Sala Agronomia din Capitala a gazduit, marti seara, meciurile Turneului Final al Cupei Romaniei 3x3, feminin, editia 2019, la startul intrecerilor prezentandu-se toate reprezentantele din LNBF, dar si echipa Sportul Studentesc. Dupa doua luni pline de baschet, in care s-au desfasurat mai multe turnee preliminare, marti seara, participantele au jucat cu mult ravnitul trofeu pe masa. Pe de alta parte, in afara mult mizei de a cuceri un trofeu national, participantele au mai avut si satisfactia de a contribui cu puncte importante la zestrea Romaniei in ierarhia mondiala FIBA 3x3, baschetul feminin autohton fiind foarte aproape de o calificare istorica la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
In faza inaugurala a Turneului Final al Cupei Romaniei 3x3, editia 2019, echipele CSM Targoviste, Agronomia Bucuresti, FCC Baschet ICIM Arad si Sportul Studentesc si-au dominat adversarele din grupe si au adunat punctaj maxim, intrand neinvinse in faza meciurilor eliminatorii. Au urmat cateva meciuri extrem de echilibrate in “brackets”, Rapid Bucuresti reusind sa treaca de FCC Baschet ICIM Arad, cu 17-12, si astfel a patruns in careul de asi. In semifinale, Agronomia Bucuresti (in formula Anca Sipos, Mihaela Chelariu, Sonia Vilcinschi si Claudia Usurelu) si Rapid Bucuresti (in formula Alexandra Lupusavei, Ana-Maria Cuatu, Florina Diaconu si Gabriela Vlad) au oferit asistentei “meciul zilei”, luptandu-se pana la epuizare pentru accesul in ultimul act. Dupa un meci atractiv si extrem de echilibrat, Agronomia Bucuresti s-a impus in cele din urma, cu scorul de 21-20, si a intrat in finala, unde a dat cu ochii de CSM Targoviste (in formula Daiana Tanase, Ancuta Stoenescu, Gabriela Irimia si Alina Chivu), care a trecut in semifinale de Sportul Studentesc (Andreea Bejgu, Maria Militaru, Patricia Burlea, Maria Prenciu), cu scorul de 22-14. In ultimul act al competitiei, Agronomia Bucuresti a gasit solutiile optime in timpul jocului si s-a impus in fata CSM Targoviste, cu scorul de 21-16, intrand, astfel, in posesia trofeului Cupa Romaniei 3x3, feminin, editia 2019. In finala mica, Rapid Bucuresti a dispus de Sportul Studentesc, cu scorul de 20-13, si a obtinut locul al treilea.
Toate rezulatatele inregistrate marti seara si clasamentul final se gasesc AICI
FOTO - Agronomia Bucuresti, castigatoarea Cupei Romaniei 3x3, editia 2019 (credit Alina Cojocaru)