Foto

Annemarie Parau: Sper ca toate sa realizam cat de important este sa jucam cu sufletul, cu inima!

Nationala feminina a Romaniei debuteaza azi la Eurobasket Women 2015, revenind la un turneu final al elitei europene dupa 8 ani. Capitanul nationalei noastre, Annemarie Parau a acordat un scurt interviu pentru frbaschet.ro, inaintea meciului cu Muntenegru, care va incepe la Timisoara de la 20:30, fiind transmis in direct pe canalul Digisport.

Anne, te afli inaintea celui de-al patrulea Eurobasket Women din cariera. Ce ganduri te incearca si cu ce asteptari realiste pleci la drum?


Imi doresc enorm sa trecem de grupe. Stiu ca nu va fi usor, dar sper ca ne va ajuta foarte mult si faptul ca vom fi acasa si vom avea fanii proprii alaturi de noi.

Cum te simti, dupa ce o accidentare a ta a produs emotii intregului staff al nationalei?


Ma simt mult mai bine. Mai sunt unele dureri in talpa, dar nu exista comparatie fata de cum m-am simtit la turneul din Belarus. E incomparabil mai bine, iar pentru echipa nationala sunt in stare sa trec peste orice durere.

Cum ti s-a parut pregatirea echipei si cum iti simti colegele conectate la miza evenimentului?


A fost o pregatire lunga si grea, mai ales ca venim dupa un campionat in care multe dintre noi am jucat foarte mult. S-a acumulat multa oboseala iar unele accidentari au aparut tocmai pe fondul suprasolicitarii. Acum suntem bine si pregatite pentru Campionatul European.

Care crezi ca sunt sansele reale ale Romaniei in grupa A?

Vom juca cu echipe foarte puternice, iar daca vrem sa trecem mai departe va trebui sa castigam cel putin doua meciuri. Noi credem in sansa noastra si ne dorim sa trecem de grupe.

Romania e singura nationala de la Eurobasket Women care nu are jucatoare straine naturalizate. Crezi ca e un dezavantaj sau un avantaj?


Poate fi un dezavantaj pentru ca o jucatoare foarte buna, naturalizata, ar fi putut ajuta echipa nationala, dar si un avantaj pentru jucatoarele romance care au sansa sa faca parte din acest lot national.

Daca ar fi sa transmiti un mesaj colegelor tale mai tinere, aflate pentru prima data la o asemenea competitie, ce ai dori sa le spui din postura de capitan de echipa?

Sa fie pozitive, si sa aiba incredere in primul rand in ele. Mai mult, sper ca toate colegele mele sa realizeze, precum am realizat si eu, cat de important este sa joci cu sufletul, cu inima.

Vei juca in orasul tau natal, Timisoara. Ce le transmiti fanilor si cat crezi ca va poate ajuta publicul?

Sunt foarte fericita ca am ocazia sa joc acasa, in Romania si mai ales in orasul meu natal. Sper ca fanii sa vina in numar cat mai mare, avem mare nevoie de ei pentru a ne sustine. Cu ajutorul lor putem trece mai departe de grupe! Avem nevoie de minunatul public timisorean!

Parteneri