Foto

Decizii ale Consiliului Director din data de 08.03.2021

Sedinta Consiliului Director al Federatiei Romane de Baschet s-a desfasurat in data de 08.03.2021, in regim de videoconferinta, cu prezenta a 13 membri ai Consiliului Director. In calitate de invitati au participat la sedinta reprezentantul MTS, dna. Anamaria Sintie, si juristul FRB, dl. Doru Toma. Tinand cont de ordinea de zi a sedintei desfasurate in mediu online, Consiliul Director al Federatiei Romane de Baschet a adoptat urmatoarele decizii:

1. Convocarea Adunarii Generale ordinare de Alegeri a Federatiei Romane de Baschet pentru data de 15 aprilie 2021, ora 10:00, la sediul FRB din Bdul Basarabia, nr. 39, sector 2, Bucuresti (conform art. 12.42 din Statutul FRB). Se aproba in unanimitate (13 voturi pentru), cu mentiunea ca in convocatorul care va fi trimis structurilor afiliate sa se adauge urmatoarea nota – „in functie de evolutia situatiei epidemiologice, in acord cu dispozitiile in vigoare, locul de desfasurare al Adunarii Generale ordinare de Alegeri va putea fi modificat cu informarea prealabila a participantilor, intr-un alt spatiu din Municipiul Bucuresti." Totodata, se aproba in unanimitate (13 voturi pentru), Ordinea de zi pentru Adunarea Generala ordinara de Alegeri a FRB:
Partea I-a
1. Raportul de activitate al FR Baschet pe 2020
2. Bilantul financiar-contabil pe 2020
3. Raportul Comisiei de Cenzori si Raportul firmei de audit pe 2020
4. Descarcarea de gestiune
5. Planul anual de activitate pe 2021
6. Bugetul de venituri si cheltuieli  2021
7. Afilieri definitive si dezafilieri.
Partea a II-a
8. Alegeri pentru noul Consiliul Director FR Baschet (1 presedinte, 2 vicepresedinti, 10 membri) si pentru Presedintele Comisiei de Cenzori.
9. Diverse

In convocatorul care va fi trimis in termenul legal catre toate structurile sportive afliate la FRB se vor mentiona informatii din Statut referitoare la candidaturile pentru alegerea noul Consiliul Director, precum si la conditiile ce trebuie indeplinite de structurile afiliate pentru a avea drept de vot in cadrul AGA 2021.

2. Se aproba in unanimitate (13 voturi pentru) componenta Secretariatului Tehnic de inregistare a documentelor si candidaturilor pentru Adunarea Generala ordinara de Alegeri FRB: Dan Berceanu, Laura Muntean si Alexandra Stan. Se aproba si infiintarea unei adrese de e-mail dedicata exclusiv acestei sedinte AGA - alegeri2021@frbaschet.ro.
In plus, se aproba in unanimitate (13 voturi pentru) componenta Comisiei de Validare a Candidaturilor pentru Adunarea Generala ordinara de Alegeri FRB: Dan Berceanu, Doru Toma si Tiberiu Rist.

3. Se aproba in unanimitate (13 voturi pentru) ca perioada de inscriere pentru Festivalul National de Baby si Minibaschet, editia 2021, si pentru Campionatul National U12, editia 2021, sa inceapa in data de 10 martie si sa se incheie in data de 24 martie 2021. Urmeaza ca toate structurile afiliate sa fie informate printr-o adresa FRB trimisa de catre Departamentul de Competitii.

4. Se aproba in unanimitate (13 voturi pentru), situatiile speciale care vor fi inserate in cadrul actualelor Regulamente Specifice ale LNBM/LNBF, referitor la eventuale probleme competitionale care pot aparea pe durata pandemiei Covid-19. Totodata, se aproba in unanimitate ca toate restantele din sezonul regular LNBM/LNBF sa se joace pina in data de 8 aprilie (feminin), respectiv pina in data de 13 mai (masculin). In caz contrar, pentru restantele care nu se pot juca pana la aceste date, se va acorda forfait tehnic sau dublu forfait tehnic. Situatia va fi analizata de CCCLTO, care va decide de la caz la caz, urmand ca respectiva decizie sa fie ratificata de Consiliul Director.

5. Presedintele FRB, dl. Horia Paun, informeaza Consiliul Director asupra faptului ca a inceput discutiile cu reprezentantii BTT pentru organizarea in aceasta vara, la Costinesti, a Festivalului National de Baby si Minibaschet, editia 2021, si a Campionatului National U12, editia 2021. Sunt avansate ca perioade de desfasurare a evenimentelor, in functie de evolutia pandemiei Covid-19 si restrictiile impuse de autoritati:
- primele trei saptamani ale vacantei de vara;
- in cazul in care nu se poate in aceasta perioada, cea de-a doua varianta este pentru finalul lunii august si inceputul lunii septembrie.

6. Se respinge solicitarea clubului Sportul Studentesc pentru ca sportiva Miruna Pop sa poata juca la 3 categorii de varsta la juniori (se aplica regulamentele FRB – sportiva poate juca doar la 2 categorii de varsta la juniori).

Parteneri