Foto

Mesajul presedintelui FR Baschet pentru micii baschetbalisti care participa la selectiile regionale

Sute de băieți si fete din generațiile 2011 si 2012 participă în acest weekend la acțiuni de selecție organizate de sucursalele regionale ale Federației Române de Baschet, in localitati precum: Cluj-Napoca, Targu Mures, Sibiu, Ramnicu Valcea, Targu Jiu, Craiova, Timisoara, Targoviste, Valea Calugareasca, Focsani, Galati, Miercurea Ciuc, Tulcea, Cernavoda, Sighetu Marmatiei, Oradea, evenimente similare urmand sa se desfasoare in curand si la Iasi si Bucuresti.

Președintele Federației Române de Baschet, Carmen Tocală, a ținut să transmită un mesaj micilor baschetbaliști care vor participa la aceste activități:

Dragă tânăr baschetbalist,

Felicitări pentru că ai ajuns la această etapă importantă în cariera ta! Primele selecții către performanță reprezintă un pas crucial pe drumul spre succes în baschet. Îți admir pasiunea și dedicarea pentru acest sport extraordinar și sunt aici să-ți transmit încurajări și încredere pentru această experiență.

În primul rând, aminteste-ți de dragostea și bucuria pe care le ai pentru baschet și nu uita că drumul spre performanță este o călătorie și fiecare etapă este importantă, cu obiective, sacrificii, provocări, obiective clare.

Important este să crezi în tine, în potențialul tău, să îți dorești și, pas cu pas, vei vedea progresul.

Să construim o echipă pentru viitor este obiectivul nostru. Fii un jucător de echipă! Împărtășește cu colegii inspirația și energia ta și încurajează-i să te urmeze.

În final, îți doresc să te bucuri de fiecare moment și să iți păstrezi zâmbetul pe teren. Viața de sportiv este plină de provocări, dar și de recompense incredibile. Fii curajos, perseverent și să ai încredere în capacitatea ta de a deveni cel mai bun jucător.

Succes la selecție și în cariera ta de baschetbalist!

"Toți copiii au nevoie de ajutor, de puțină speranță și de cineva care crede în ei".
Magic Johnson

Totodată, Carmen Tocală transmite aprecierea si multumirile Federatiei Romane de Baschet celor peste 100 de antrenori si specialisti care alcatuiesc colectivele tehnice responsabile de evaluarea si indrumarea sportivilor in fiecare dintre localitatile unde sucursalele regionale FRB au organizat, in acest weekend, actiunile de selectie.

Parteneri