Foto

Romania incheie FIBA 3x3 U23 World Cup in primele opt echipe ale lumii

Dupa evolutii foarte bune in faza grupelor - acolo unde a fost aproape sa invinga Franta, si a trecut de Austria si Benin (cedand cu Polonia intr-un meci fara miza) - nationala masculina U23 a evoluat astazi in sferturile de finala ale Cupei Mondiale FIBA 3x3 impotriva solidei reprezentative a Statelor Unite.

George Blaj-Voinescu, Aurelian Gavriloaia, Vlad Nistor si Mihnea Brie au inceput curajos si plini de determinare partida cu nationala americana, jucand de la egal la egal cu adversarii in primele trei minute ale partidei. Ulterior, apararea Statelor Unite a devenit mult mai precisa, erorile din atac ale Romaniei fiind transformate in puncte pe tabela de catre ofensiva americana. Tricolorii nu au mai putut recupera diferenta de pe tabela, cedand jocul 13-21.

Elevii lui Catalin Stefanescu incheie astfel competitia pe un merituos loc 8, in competitia care a strans la start 20 de echipe.

Tot in cadrul FIBA 3x3 U23 World Cup, nationala feminina (Anamaria Pop, Sonia Cazacu, Andreea Mititelu si Anisia Croitoru) a incheiat competitia dupa faza grupelor, acolo unde a pierdut cu Cehia, Japonia, Chile si Mongolia.

Parteneri