Foto

Testari antigen rapide obligatorii pentru meciurile din LNB si CR

Tinand cont de pandemia Covid-19, precum si de previziunile medicale epidemiologice din tara noastra, specialistii tragand semnale de alarma si anuntand o posibila noua crestere alarmanta a cazurilor de infectare cu tulpinile Sars Cov-2 in urmatoarele saptamani, presedintele FRB, doamna Emilia Carmen Tocala, a propus Consiliului Director unele modificari ale Protocolului Medical FRB pentru desfasurarea meciurilor in salile de sport din cadrul Ligii Nationale de Baschet si Cupei Romaniei.

Urmare a corespondentei din data de 03.01.2022, la care au raspuns 12 membri, Consiliul Director al FRB a aprobat cu unanimitate de voturi urmatoarele:
 - Toti participantii la jocurile oficiale din LNB si CR trebuie sa efectueze obligatoriu teste antigen rapide cu maxim 48 de ore inainte de ora de incepere a meciului.
- Dupa efectuarea testelor antigen rapide de catre un cadru medical autorizat sau de catre medicul echipei, ofiterul responsabil COVID-19 al echipei va transmite prin e-mail la FRB un tabel in care vor fi mentionate numele tuturor participantilor si rezultatele. Tabelul va fi semnat de ofiterul responsabil Covid-19, dar si de cadrul medical autorizat care a efectuat testarile (sau, dupa caz, de catre medicul echipei). Tabelul respectiv va fi prezentat si comisarului FRB nominalizat la jocul oficial.
- In cazul in care se constata un caz pozitiv in randul participantilor, se informeaza DSP locala iar persoana respectiva este izolata imediat pana la efectuarea RT-PCR. Daca si la RT-PCR rezultatul este pozitiv, atunci se urmeaza dispozitiile DSP in cazul persoanei cu rezutat pozitiv iar daca restul participantilor nu sunt considerati contacti directi, acestia isi continua activitatea sportiva, avand rezultat negativ.
- Daca la testarea rapida antigen apar cel putin trei cazuri pozitive in randul sportivilor, atunci meciul va fi reprogramat pentru o data ulterioara, cu respectarea L16 de la data programarii meciului respectiv.

Reamintim ca, desi normele legale in vigoare prevad exceptari de la testarile periodice pentru persoanele vaccinate (cu minim 10 zile de la rapel), minori, si pentru cei care au trecut prin boala Covid-19 (pana la a 180-a zi de la data testului pozitiv), consideram ca toti participantii trebuie sa dovedeasca in continuare responsabilitate sporita si sa tina cont de faptul ca si categoriile de persoane exceptate pot genera focare Covid-19!
In aceste conditii, consideram ca masurile suplimentare aprobate in unanimitate de Consiliul Director vor putea conduce la evitarea declansarii unor posibile focare Covid-19 in randul echipelor din LNB si CR, testarea rapida antigen a tuturor participantilor cu cel mult 48 de ore inaintea meciurilor programate aducand o asigurare suplimentara pentru mentinerea unui climat de siguranta epidemiologica si implicit pentru buna desfasurare a competitiilor.

In plus, pe aceasta cale Federatia Romana de Baschet recomanda tuturor cluburilor cu echipe inscrise in Liga Nationala de Baschet, sezonul 2021-2022, sa monitorizeze cu maxima atentie in urmatoarea perioada starea de sanatate a sportivilor, antrenorilor si insotitorilor echipei (termometrizare, evidenta simptomatologica si respectarea normelor de igiena si siguranta epidemiologica la antrenamente si meciuri).

Decizia Consiliului Director intra in vigoare incepand cu meciurile din etapa a XIV-a din LNBM, respectiv a XIII-a din LNBF. Totodata, pentru meciurile programate in aceste zile, recomandam echipelor ca, in masura posibilitatilor, sa efectueze testari antigen rapide tuturor participantilor.

* Echipa gazda va asigura efectuarea testarii antigen rapida a oficialilor de masa (scorer, ajutor scorer, operator tabela, operator 24 sec, statisticieni) iar arbitrii si comisarul jocului isi vor efectua singuri testarea antigen rapida cu maxim 48 de ore inaintea de ora de incepere a meciului. Comisarul jocului va verifica tabelele echipelor, precum si rezultatele oficialilor si arbitrilor.

Parteneri