Foto

România debutează în circuitul FIBA 3x3 Women's Series 2024

Reprezentativa țării noastre a decolat în această dimineață spre Azerbaijan, acolo unde duminică va începe al doilea Stop din circuitul profesionist feminin mondial de baschet 3 la 3, FIBA 3x3 Women's Series. Este primul turneu la care România a fost repartizată, următoarea competiție din circuit la care țara noastră va participa fiind programată la Chengdu (China), pe 21 și 22 iunie.

La turneul din localitatea azeră Gabala, România va fi reprezentată de Sonia Ursu Kim, Anamaria Vîrjoghe, Teodora Manea și Carla Popescu, fetele fiind însoțite de kinetoterapeutul Rudi Ivănoiu.

La competiție participă opt echipe feminine - cinci reprezentative naționale și trei echipe comerciale - împărțite în două grupe, astfel:

Grupa A
Azerbaijan
Portugalia
Warsaw LOTTO (Polonia)
Baku flames (Azerbaijan)

Grupa B
Polonia
Italia
România
Barcelona Panthers (Spania)

Fetele noastre vor juca duminică în faza grupelor, după următorul program:

16:45 Italia - ROMÂNIA
17:35 Barcelona Panthers - ROMÂNIA
20:15 ROMÂNIA - Polonia

Locul I din fiecare grupă se va califica direct în semifinale, în vreme ce ocupantele locurilor II și III vor juca "încrucișat" în sferturile de finală.

Programul și rezultatele competiției de la Gabala pot fi vizualizate AICI.

Toate partidele se pot urmări în direc pe canalul de YouTube FIBA 3x3.

Parteneri