Președintele Federației Române de Baschet, Carmen Tocală, s-a aflat la Bacău, unde a avut o întâlnire oficială cu Lucian-Daniel Stanciu Viziteu, primarul municipiului Bacău, în cadrul căreia au fost discutate mai multe direcții concrete de dezvoltare a baschetului la nivel local.
Discuțiile au vizat înființarea Asociației Județene de Baschet Bacău, precum și depunerea unor proiecte către Consiliul Local, având ca obiectiv sprijinirea și dezvoltarea baschetului juvenil, a baschetului 3x3 și a conceptului de urban sport, prin asigurarea resursei materiale necesare.

Totodată, în cadrul vizitei, Carmen Tocală s-a întâlnit și cu reprezentanții cluburilor de baschet din Bacău, dialogul fiind axat pe identificarea nevoilor reale ale comunității locale, pe creșterea numărului de practicanți și pe consolidarea infrastructurii sportive dedicate copiilor și tinerilor.
Vizita de la Bacău face parte din strategia Federației Române de Baschet de a susține dezvoltarea baschetului la nivel teritorial, prin colaborări active cu autoritățile locale și structurile sportive din teritoriu.





























