Foto

COMUNICAT -REFERITOR LA INCIDENTELE DE LA TURNEUL U14 FEMININ GVB

Referitor la actele de violență petrecute la Turneul Final Grupa Valorică B U14 feminin, în data de 7 aprilie a.c., în sala Clubului Sportiv Şcolar din Sibiu, Federația Română de Baschet precizează următoarele:

1. Ia la cunoștință de actul de violență produs de unul dintre spectatorii meciului CSS Sibiu – CSS Botoșani asupra oficialului partidei, Roșu Andrei – Dan și declanșează o investigație internă conform regulamentelor FRB. Între timp, organizatorii turneului împreună cu persoana vătămată au sesizat organele legii în vederea cercetării faptei.

2. Ca primă măsură preventivă împotriva repetării unor astfel de fapte, FRB a suspendat accesul spectatorilor la turneu pentru meciurile ce se desfășoară în prima parte a zilei de 8 aprilie a.c.. Măsura este prevăzută în Regulamentul de Disciplină, art. 12.3 - Comportamentul antisportiv al spectatorilor. În urma rapoartelor oficiale ce vor veni de la Sibiu, Comisia de Disciplină a FRB va judeca faptele și va dispune eventualele sancțiuni.

3. FRB condamnă cu fermitate orice act de violență pe terenurile de baschet, cu atât mai mult cu cât acestea se produc la o competiție de juniori. În astfel de situații se aplică principiul toleranței zero din partea FRB. Totodată, FRB face un apel insistent către toți spectatorii baschetului să contribuie la o atmosferă de fair-play și înțelegere între participanți și de respect față de organizatori și oficiali ai meciurilor. Apelul este cu atât mai sensibil și important când vorbim de meciuri de juniori și de exemplul pe care părinții aflați în tribună îl dau propriilor copii. Ne dorim să oferim copiilor bucuria baschetului și nu încrâncenarea unor rezultate obținute peste limita sportivității.

Parteneri