Foto

CSM CSU Raifeisen Oradea joaca astazi in FIBA Europe Cup

CSM CSU Raiffeisen Oradea joacă în această seară de la ora 19:00, la Arena Oradea în compania echipei croate Cedevita Junior. Partida din etapa a 3-a din Top 16 al FIBA Europe Cup, va fi transmisă în direct pe Digi Sport, dar și pe canalul oficial de YouTube al FIBA.

Confruntarea de astǎzi este una cu o importanță deosebită în economia Grupei L, în condițiile în care ambele echipe au acumulat până acum două înfrângeri și caută primul succes din această fază a competiției. Bihorenii au debutat în Top 16 cu un eșec pe teren propriu, 79–84 cu KK Bosna BH Telecom, urmat de o înfrângere în deplasare, 59–90, pe terenul italienilor de la Pallacanestro Reggiana. De cealaltă parte, Cedevita Junior a fost, la randul ei, învinsă la limită în ambele partide disputate până acum: 90–94 pe teren propriu cu Pallacanestro Reggiana și 82–85 în deplasare, în fața formației bosniace KK Bosna BH Telecom.

În acest context, duelul direct de la Oradea capătă o miză importantǎ, echipa care va câștiga va rămâne cu şanse la lupta pentru calificarea în playoff-ul FIBA Europe Cup. În schimb, echipa învinsă se va iîndepǎrta de pozițiile care duc în fazele eliminatorii ale competiției.

Startul partidei este programat pentru ora 19:00, iar meciul va fi transmis LIVE pe Digi Sport, dar și pe canalul oficial de YouTube al FIBA, AICI.

Parteneri