Foto

DECIZII ALE CONSILIULUI DIRECTOR DIN DATA DE 25.11.2022

Consiliul Director al Federatiei Romane de Baschet, convocat statutar de presedintele FRB, Emilia-Carmen Tocala, si intrunit in data de 25.11.2022 cu prezenta a 11 membri, a adoptat urmatoarele decizii in prezenta reprezentantului Ministerului Sportului, doamna consilier superior Anamaria Sintie:

1. Se aproba cu unanimitate de voturi prezenta ca invitati la sedinta Consiliului Director a urmatorilor: Alin Saftel, Liviu Puicu, Toma Marius, Tiberiu Dumitrescu si Emil Kostelnik.

2. Se aproba cu unanimitate de voturi Ordinea de zi a sedintei Consiliului Director, trimisa prin e-mail tuturor membrilor impreuna cu convocatorul de sedinta, si introducerea unor noi puncte referitoare la memoriul depus de CS Valcea 1924 Rm. Valcea si la referatul de finantare a cheltuielilor pentru Cupa Romaniei feminin, editia 2022-2023, pentru echipa Centrului de excelenta FRB de la Bucuresti.

3. Se aproba in unanimitate de voturi responsabilii federali pentru loturilor olimpice de baschet 3x3: Claudiu Fometescu si Alin Saftel. Totodata, se aproba in unanimitate includerea domnului Vlad Ghizdareanu in calitate de consilier strategie si analiza in cadrul staff-urilor tehnice ale loturilor olimpice de baschet 3x3.

4. Se aproba in unanimitate de voturi planul de activitate si strategia pentru actiunile nationalelor Romaniei de baschet 3x3 pentru 2023. Se aproba cu majoritate de voturi componenta loturilor olimpice si de tineret de baschet 3x3, precum si componenta staff-urilor tehnice ale acestora, dar si componenta lotului de baschet unificat si participarea la Special Olympics World Summer Games 2023 de la Berlin. Totodata, se aproba in unanimitate de voturi obiectivele pentru loturile de baschet 3x3 la toate competitiile internationale 3x3 pana la JO 2024, seniori, tineret si juniori.

5. Se aproba in unanimitate de voturi infiintarea Departamentului de Arbitrii in cadrul FRB si suplimentarea statului de functii FRB cu inca 3 posturi pentru acest nou department.

6. Se aproba in unanimitate de voturi marirea limitei de varsta pentru arbitrii divizionari pana la 55 de ani, juniori si Liga 1. Se aproba in unanimitate de voturi mandatarea domnului Marius Toma pentru problemele legate de arbitrii pana la infiintarea Departamentului de Arbitri din FRB. La urmatoarea sedinta a Consiliului Director urmeaza sa fie facute propuneri din partea Colegiului Central de Arbitrii si Comisiei Centrale de Comisari pentru: arbitrii FIBA, comisari FIBA si instructori nationali. Vlad Ghizdareanu este responsabil pe arbitrii la 3x3.

7. Se aproba in unanimitate de voturi ”Regulamentul de Omologare a bazelor sportive – a unitatilor de practicare a sportului, in ramura sportiva baschet”, si a anexelor acestuia, cu un amendament legat de decizie. Astfel, se include in regulament urmatorul amendament: CCCO analizeaza dosarul de omologare a unei baze sportive si, daca indeplineste conditiile, elibereaza un aviz favorabil, precizand si nivelul competitional de omologare, iar secretarul general FRB semneaza decizia prin care se atesta omologarea acesteia si inregistrarea arenei respective in Registrul de Omologari FRB al arenelor de baschet. Taxa de omologare a arenelor de baschet va fi aplicata diferentiat, de la sali de sport folosite de copii si juniori, pana la sali de sport folosite de tineret si seniori – de la 0 lei pana la 1.000 de lei.

8. Se aproba in unanimitate de voturi acoperirea de catre FRB a tuturor cheltuielilor competitionale pentru echipa centrului de excelenta feminin FRB in CRBF si play-out LNBF, editia 2022-2023. Totodata, se aproba in unanimitate utilizarea in mod gratuit (0 lei) a Arenei FRB de doua ori pe saptamana de catre echipa centrului de excelenta feminin FRB.

9. Se aproba in unanimitate de voturi ”Rolul Ofiterului de Integritate FRB” si ”Regulamentul de Conduita”, urmand sa fie aduse unele noi amendamente la acesta din urma si supuse spre analiza si aprobarea Consiliului Director.

10. Informarea Consiliului Director despre situatia auditului MS si a controalelor Curtii de Conturi pe contractele cadru de achizitii publice (transport si echipament sportiv) din perioada 2020-2021. Dupa ce FRB va primi raportul controlului efectuat de Curtea de Conturi se va lua o decizie in cadrul Consiliului Director. Totodata, se aproba in unanimitate de voturi contractarea de urgenta a unei firme specializate pentru realizarea unui audit extern al FRB.

11. Informare despre procesul FRB cu domnul Adrian Voinescu.

12. Se aproba in unanimitate de voturi actualizarea cu coeficientii de vechime pentru angajati si aplicarea coeficientilor pentru sporul de conducere in cadrul FRB, conform anexei. Se aproba in unanimitate de voturi modificarea statului de functii FRB, corelat cu studiile, coeficientii de vechime si sporurile de conducere, si modificarea Anexei 3 din contractul cu MS.

13. Se aproba in unanimitate de voturi reorganizarea comisiilor si colegiilor FRB, in functie de noul Statut FRB. Se modifica titulatura CCLTO in CCCO iar alte comisii se comaseaza. Pentru Comisia de Solutionare a Litigiilor se aproba in unanimitate constituirea unui grup de lucru pentru realizarea unui regulament de functionare al CSL. Pana la finalizarea infiintarii CSL si a aprobarii regulamentului de functionare al CSL, toate litigiile inregistrate la FRB vor fi preluate spre solutionare de catre Comisia de Disciplina si Etica Sportiva.

14. Se aproba in unanimitate de voturi definitivarea sucursalelor regionale FRB si suplimentarea statului de functii FRB si aprobarea normelor de munca (CIM) pentru sucursalele FRB (colectivul unei sucursale regionale va cuprinde 1/2 norma pentru directorul regional, referent de specialitate, 1/2 norma pentru competitii si 1/4 norma pentru contabilitate).

15. Se aproba in unanimitate de voturi relocarea centrului olimpic la FRB (Arena de Baschet) si inaintarea documentatiei catre COSR.

16. Se aproba in unanimitate de voturi centrul olimpic masculin pentru juniori pe langa LPS Focsani.

17. Se aproba in unanimitate de voturi infiintarea centrelor de selectie la Sighetu Marmatiei si Botosani in cadrul sucursalelor regionale aferente.
 
18. Se aproba in unanimitate de voturi fundamentarea proiectului de buget pe 2023.

19. Se aproba in unanimitate de voturi acordarea dreptului de joc de la seniori la juniori pentru urmatoarele sportive: Popovici Roxana si Monor Giulia.

20. Informare despre toate deciziile Comitetului Executiv de la ultima sedinta a Consiliului Director.

21. Se aproba in unanimitate de voturi acordarea dreptului de joc pentru sportivul Teaca Alexandru Ion de la juniori (CSS Rm. Valcea) la Liga 1 (CS Valcea 1924 Rm. Valcea).

22. Se aproba in unanimitate de voturi inceperea demersurilor pentru organizarea Campionatului European U20 feminin din 2023 in municipiul Craiova.

23. Referitor la memoriul trimis de cluburile din LNBM, se aproba in unanimitate organizarea unor sedinte pe platforma zoom cu reprezentantii echipelor din LNBM, dar si cu cei ai echipelor din LNBF, si se vor discuta la urmatoarea sedinta a Consiliului Director toate propunerile acestora. Totodata, la urmatoarea sedinta a Consiliului Director se va mai discuta despre ROF al FRB, dar si despre alte regulamente FRB si componenta comisiilor si colegiilor FRB.

Parteneri