Foto

Federația Română de Baschet, parte din proiectul european „Keep the Ball Rolling – KBR”

Primul dintre cele șase evenimente sportive de patru zile din cadrul proiectului „Keep the Ball Rolling – KBR” s-a desfășurat la Sofia, Bulgaria, în perioada 24-27 aprilie 2025. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus – Not-for-profit European Sport Events.

La eveniment au participat reprezentanți din cele șase țări partenere, alături de comunitatea locală, cu un total de peste 200 de participanți. În cadrul programului au fost organizate ateliere pe teme de actualitate: Sport incluziv și Accesibilitate în sport, precum și o serie de activități sportive dedicate persoanelor cu dizabilități, tinerilor, veteranilor, baschetului 3x3, baschetului în scaun rulant, baskin, dar și competiții pentru fete și băieți.

Federația Română de Baschet este partener activ în acest proiect european, care promovează incluziunea, diversitatea și accesul egal la sport pentru toți. Următoarele evenimente din cadrul „Keep the Ball Rolling – KBR” vor continua să aducă împreună comunități sportive din întreaga Europă, creând punți de colaborare și dezvoltare prin baschet și sport.

Parteneri